E ciudat!
E foarte ciudat cum pot unele amintiri sa te scoata din realitate si sa te trimita in trecut.
E foarte ciudat cum sentimentele pot rezista atat de mult. Dar ce e cel mai ciudat e ca putem simti mai multe deodata si pentru mai multe persoane. Binenteles ca sentimentele difera si intensitatea la fel, dar toate se invart in jurul cuvantului iubire.
Iubesc un om minunat, cum nu ai putea gasi elsewhere, sunt indragostita de un tip la fel de minunat dar care mai are de lucrat si doresc un barbat pe care nici macar nu-l cunosc. Cat de ciudata v-ar parea aceste afirmatii? Mie foarte ciudate, si le-am auzit.Si le voi auzi probabil in continuare. Si dupa o lunga perioada de gandire, de reflectare, am realizat ca e posibil asa ceva. Nu e ceva iesit din comun. Dehhh...ce ti-e si cu iubirea asta???
Si eu iubesc pe cineva. E cel care ma face sa rad cand am nevoie. E cel care ma face sa plang cand trebuie sa ma eliberez. E cel care e mereu langa mine.
Si mai iubesc pe cineva. E cel care ma cunoaste mai bine decat oricine. E cel caruia nu-i pot ascunde nimik, si e cel care ma sfatuieste, cel care imi e constiinta.
Si mai iubesc pe cineva. E cea care mi-a dat viata si care m-a crescut. E cea care mi-a oferit libertate ca sa pot gasi singura calea cea buna lovindu-ma dar ridicandu-ma cu mai multa forta. E cea care ma iubeste mai presus de orice si cea ptr care inima imi bate in fiecare zi.
Si mai iubesc pe cineva. Si inca. Si inca. Si lista poate continua. Si pentru toti acestia eu mi-as da viata. Pentru fiecare dintre ei. Nu e ceva minunat?
I-am promis ca voi pune o vorba buna pentru el. Pentru ca el sa fie bine, ma voi ruga. Il iubesc si pe el. Si ii voi declara asta. Deocamdata nu e nimeni caruia sa nu-i fi spus ce simt ptr el/ea. Bine, doar acesta. Dar e putin mai diferit. E mai dificila situatia. Dar ii voi spune intr-un final. Iti voi spune.
Unui el.
luni, 17 mai 2010
joi, 13 mai 2010
Prima fila de mai.
Dap.E prima mea fila de mai. E una greu de scris, credeti-ma. Inainte sa inceapa luna mai, ascultam in prostie o melodie. Unii dintre voi o stiti, "Seara de mai". Imi trezeste multe amintiri, ca tot vorbeam de amintiri si sentimente incatusate in melodii.
Ei bine, acum ca luna mai e aici, nu ma mai pasioneaza melodia, dar nu stiu de ce. Dar sa trec la o poveste, imi place la nebunie sa povestesc. Incepe asa...
"Intr-o minunata seara de mai. O fata se uita trista pe geamul camerei sale. Afara batea vantul usurel. In camera nu mai era nimeni si nici macar nu se putea simti multumita aflandu-se in legatura cu alti oameni, nu avea internet, nu era conectata, fir'ar.
Asa ca deschide geamul si se aseaza cu fundul pe pervaz, isi aprinde o tigara, ca si asa are cam multe si trebuie sa le termine, si isi lasa parul sa pluteasca in vantul minunat de dulce ce adia atunci. Lacrimile vor sa-i curga pe obraji dar sunt sterse cu o mana aspra si certatoare.
Se hotaraste sa mearga acasa. Dar nu se simte mai bine la gandul ca va fi acasa. Ba din contra, se simte si mai rau. Oricum, nu are de ales, dimineata va porni acasa, spre pustiul cel mai mare.
Dimineata, in tren incearca sa se agate de orice raza de soare, dar acesta inca nu si-a facut aparitia. Incearca sa se lege de tipul care tocmai urca. E frumusel foc, dar si acesta pare sa se ascunda de ea, se aseaza cu spatele. Nu-i mai ramane decat ce avea si pana acum...muzica si cartea. Minutele par sa treaca din ce in ce mai greu. Niciodata drumul acela nu i s-a parut atat de lung si rece. Citeste rand cu rand dar nu mai stie nimic, asculta melodia aceea dar sunetele par sa treaca pe langa urechile ei, caci nu le mai aude demult.
Dar soarele rasare, iar in acelasi timp si tipul acela dragut se muta in asa fel incat sa se zareasca unul pe celalalt. Inima ii bate cu putere. De ce oare s-a mutat? Oare ca sa o vada pe ea? Se poate. Si curand va realiza ca da, de aceea. Se privesc incontinuu iar timpul pare sa curga mai repede. Dupa multe zambete si flirt, timpul se scursese, iar toate trebuiau sa se termine repede. La fel cum incepusera.
El coboara, o lasa din nou singura. Soarele se ascunde iar frigul incepe sa o cuprinda. Ajunge acasa iar totul e pustiu. Ah ce viata de rahat.
...
Azi. Mergeam pe strada si chiar ma gandeam ca nu il voi mai revedea niciodata. Pe cer incep sa se stranga nori iar vantul adie usurel. Eu intr-o bluzita subtirica. Abia ca simt sa am ceva pe mine, e foarte lejera, dar norii prevestesc a ploaie si chiar incepe sa ploua. Dar dupa caldura de azi chiar se simt minunat picaturile reci pe pielea mea aproape dezgolita. Merg putin asa. E relaxant. Dar nu pot merge asa la infinit. Ma opresc putin si imi iau bluza pe mine. Sigur nu-l voi mai intalni. Poate chiar nu ne e dat sa ne vedem. Asta e. Merg sa ma intalnesc cu EL. Ma asteapta. Restul nu mai conteaza.
Imi iau geanta si incep din nou sa merg. Imi este cald. Trebuia sa las in continuare picurii sa-mi racoreasca febra. Dar ploaia se opreste si pentru o clipa parca da sa iasa soarele. Si il vad. E in fata mea si ma recunoaste. Acelasi mers. Aceeasi privire. Acelasi zambet care imi spunen "Ti-am spus eu ca ne vom vedea din nou." Un zambet tamp imi apare pe fata, incep sa rad si simt cum zbor. Imi face un semn ciudat cu mana, pocneste cumva din degete si zambeste. Acelasi zambet care imi spune " Ne vom mai vedea" Si plecam. Nu ne spunem niciun cuvant dar parca deja am vorbit destule. Il voi vedea din nou. Daca nu au trecut de la prima vedere nici macar 7 zile, pana la urmatoare nu vor trece nici macar 5. :D
Era o vorba, ce se intampla o data, a doua oara poate sa nu se mai intample, dar ce s-a intamplat de doua ori sigur se intampla si a treia oara. :D "
Come to me my someone. I think you are the one I was waiting for. I think you are the one. And I asked Him to see you again if you are the one, and I saw you. Are you my someone?
To my somenone.
Ei bine, acum ca luna mai e aici, nu ma mai pasioneaza melodia, dar nu stiu de ce. Dar sa trec la o poveste, imi place la nebunie sa povestesc. Incepe asa...
"Intr-o minunata seara de mai. O fata se uita trista pe geamul camerei sale. Afara batea vantul usurel. In camera nu mai era nimeni si nici macar nu se putea simti multumita aflandu-se in legatura cu alti oameni, nu avea internet, nu era conectata, fir'ar.
Asa ca deschide geamul si se aseaza cu fundul pe pervaz, isi aprinde o tigara, ca si asa are cam multe si trebuie sa le termine, si isi lasa parul sa pluteasca in vantul minunat de dulce ce adia atunci. Lacrimile vor sa-i curga pe obraji dar sunt sterse cu o mana aspra si certatoare.
Se hotaraste sa mearga acasa. Dar nu se simte mai bine la gandul ca va fi acasa. Ba din contra, se simte si mai rau. Oricum, nu are de ales, dimineata va porni acasa, spre pustiul cel mai mare.
Dimineata, in tren incearca sa se agate de orice raza de soare, dar acesta inca nu si-a facut aparitia. Incearca sa se lege de tipul care tocmai urca. E frumusel foc, dar si acesta pare sa se ascunda de ea, se aseaza cu spatele. Nu-i mai ramane decat ce avea si pana acum...muzica si cartea. Minutele par sa treaca din ce in ce mai greu. Niciodata drumul acela nu i s-a parut atat de lung si rece. Citeste rand cu rand dar nu mai stie nimic, asculta melodia aceea dar sunetele par sa treaca pe langa urechile ei, caci nu le mai aude demult.
Dar soarele rasare, iar in acelasi timp si tipul acela dragut se muta in asa fel incat sa se zareasca unul pe celalalt. Inima ii bate cu putere. De ce oare s-a mutat? Oare ca sa o vada pe ea? Se poate. Si curand va realiza ca da, de aceea. Se privesc incontinuu iar timpul pare sa curga mai repede. Dupa multe zambete si flirt, timpul se scursese, iar toate trebuiau sa se termine repede. La fel cum incepusera.
El coboara, o lasa din nou singura. Soarele se ascunde iar frigul incepe sa o cuprinda. Ajunge acasa iar totul e pustiu. Ah ce viata de rahat.
...
Azi. Mergeam pe strada si chiar ma gandeam ca nu il voi mai revedea niciodata. Pe cer incep sa se stranga nori iar vantul adie usurel. Eu intr-o bluzita subtirica. Abia ca simt sa am ceva pe mine, e foarte lejera, dar norii prevestesc a ploaie si chiar incepe sa ploua. Dar dupa caldura de azi chiar se simt minunat picaturile reci pe pielea mea aproape dezgolita. Merg putin asa. E relaxant. Dar nu pot merge asa la infinit. Ma opresc putin si imi iau bluza pe mine. Sigur nu-l voi mai intalni. Poate chiar nu ne e dat sa ne vedem. Asta e. Merg sa ma intalnesc cu EL. Ma asteapta. Restul nu mai conteaza.
Imi iau geanta si incep din nou sa merg. Imi este cald. Trebuia sa las in continuare picurii sa-mi racoreasca febra. Dar ploaia se opreste si pentru o clipa parca da sa iasa soarele. Si il vad. E in fata mea si ma recunoaste. Acelasi mers. Aceeasi privire. Acelasi zambet care imi spunen "Ti-am spus eu ca ne vom vedea din nou." Un zambet tamp imi apare pe fata, incep sa rad si simt cum zbor. Imi face un semn ciudat cu mana, pocneste cumva din degete si zambeste. Acelasi zambet care imi spune " Ne vom mai vedea" Si plecam. Nu ne spunem niciun cuvant dar parca deja am vorbit destule. Il voi vedea din nou. Daca nu au trecut de la prima vedere nici macar 7 zile, pana la urmatoare nu vor trece nici macar 5. :D
Era o vorba, ce se intampla o data, a doua oara poate sa nu se mai intample, dar ce s-a intamplat de doua ori sigur se intampla si a treia oara. :D "
Come to me my someone. I think you are the one I was waiting for. I think you are the one. And I asked Him to see you again if you are the one, and I saw you. Are you my someone?
To my somenone.
vineri, 30 aprilie 2010
Ultima fila de aprilie...
Dap...asta e ultima fila de aprilie. O zi superba in care toate te indeamna sa iesi in lume. Nici nu as sta acum sa scriu acestea daca el m-ar scoate in oras. Dar vad ca nu-si face curaj, iar eu, ca fata, nu prea vreau sa ma injosesc. Sa nu mai spun de faptul ca sunt leoaica, deci iti imaginezi ca nu vreau sa joc rolul tipului in ce o fi chestia asta pe care o avem noi. Nu nu.
Astazi m-a apucat putin nostalgia. Din nou. Stii, fiecare dintre noi, sau mai bine ma limitez sa vorbesc doar despre mine, deci eu... cand aud o melodie care imi place foarte mult, fac tot posibilul sa o am in lista, si o ascult aproape incontinuu, fara sa ma satur. Ceea ce simt in momentele alea intra in muzica. Cele doua se unesc intr-un minunat tablou care formeaza o clipa din viata mea. Cred ca asta e modul in care, inconstient, imi salvez amintirile. E un mod ciudat, stiu, dar e modul meu si poate al multora. LA inceputul anului universitar, viata mea nu era prea roz...era de fapt de un gri superb, dar sumbru. Sentimentele erau de o profunzime inimaginabila, iar melodia care ma guverna atunci era Nothing fails (Madonna). Evident ca s-au imprimat atat de adanc sentimentele mele de atunci in aceasta melodie incat si ieri si azi am reusit sa le retraiesc. Perioada aceasta imi este dat sa imi lipesc sentimentele de alte melodii, mai vesele, probabil ca si starea mea de acum, Mattafix - Angel on my shoulder, Mika - Rain. Si cred ca mai sunt cateva. :) E un lucru frumos. Un lucru de care voi sti mereu sa ma agat. Nimeni nu-mi poate citi jurnalul, si ce e mai frumos, e ca nimeni nu poate nici macar banui ce este scris in el. Iar atunci cand vreau eu sa-l "Recitesc" este de ajuns sa ascult o melodie o data, de doua ori, de cate ori e nevoie ca sa ma satur.
E frumos afara. Iar eu vreau ca el sa vina. Eu vreau ca tu, daca citesti acestea, sa vii la mine. Vreau sa ... Vreau sa ... Vreau sa ... . Nici eu nu stiu ce vreau de la tine. Ar fi mult mai simplu sa-mi dau seama de acest lucru daca ai veni, deci vino. Ia-ti parul castaniu si ochii albastrui, ia-ti camasuta-ti mov si dulcele-ti glascior, si vino. Pronunta numele tau si apoi pe al meu, iubeste-ma. Renunta la tot. Renunta si vino. O inghetata doar, haide. Si o plimbare. Vino.
Tie.
Astazi m-a apucat putin nostalgia. Din nou. Stii, fiecare dintre noi, sau mai bine ma limitez sa vorbesc doar despre mine, deci eu... cand aud o melodie care imi place foarte mult, fac tot posibilul sa o am in lista, si o ascult aproape incontinuu, fara sa ma satur. Ceea ce simt in momentele alea intra in muzica. Cele doua se unesc intr-un minunat tablou care formeaza o clipa din viata mea. Cred ca asta e modul in care, inconstient, imi salvez amintirile. E un mod ciudat, stiu, dar e modul meu si poate al multora. LA inceputul anului universitar, viata mea nu era prea roz...era de fapt de un gri superb, dar sumbru. Sentimentele erau de o profunzime inimaginabila, iar melodia care ma guverna atunci era Nothing fails (Madonna). Evident ca s-au imprimat atat de adanc sentimentele mele de atunci in aceasta melodie incat si ieri si azi am reusit sa le retraiesc. Perioada aceasta imi este dat sa imi lipesc sentimentele de alte melodii, mai vesele, probabil ca si starea mea de acum, Mattafix - Angel on my shoulder, Mika - Rain. Si cred ca mai sunt cateva. :) E un lucru frumos. Un lucru de care voi sti mereu sa ma agat. Nimeni nu-mi poate citi jurnalul, si ce e mai frumos, e ca nimeni nu poate nici macar banui ce este scris in el. Iar atunci cand vreau eu sa-l "Recitesc" este de ajuns sa ascult o melodie o data, de doua ori, de cate ori e nevoie ca sa ma satur.
E frumos afara. Iar eu vreau ca el sa vina. Eu vreau ca tu, daca citesti acestea, sa vii la mine. Vreau sa ... Vreau sa ... Vreau sa ... . Nici eu nu stiu ce vreau de la tine. Ar fi mult mai simplu sa-mi dau seama de acest lucru daca ai veni, deci vino. Ia-ti parul castaniu si ochii albastrui, ia-ti camasuta-ti mov si dulcele-ti glascior, si vino. Pronunta numele tau si apoi pe al meu, iubeste-ma. Renunta la tot. Renunta si vino. O inghetata doar, haide. Si o plimbare. Vino.
Tie.
luni, 19 aprilie 2010
oh...prostia...
Voi nu ati patit niciodata sa va fie scarba de cineva??? Mie mi s-a intamplat asta...de fapt mi se intampla acum. O anume persoana e atat de insistenta pe anumite chestii si se baga in viata altora spunand ca o face in numele iubirii dar semanand astfel numai ura si dispret incat ... mi-e sila... Lumea se asteapta ca la o anumita varsta sa poti fi in stare sa iei decizii de unul singur, de una singura...se asteapta lumea sa fii responsabil/a de actiunile tale, se asteapta sa fii asa si pe dincolo. Uneori ma seaca faptul ca lumea, societatea in care traim ne obliga sa fim cum poate noua nu ne place dar trebuie. Ei bine...da...ma seaca, dar un lucru cu care sunt de acord in totalitate, e ca la o anumita varsta sa nu mai fii atat de idiot, atat de idioata. Sa stii sa ai bun simt si sa stii cand sa tragi anumite linii, sa delimitezi copilariile de nesimtire... Asta e important, cel putin pentru mine. Va dau un sfat copii, nu va bagati in viata mea neinvitati. Sunt animal pradator si nu crut nicio posibila victima. Sorry. Iar pentru cei care sunt destul de imaturi incat sa nu inteleaga acestea I say just fuck off.
vineri, 16 aprilie 2010
Picteaza-ma asa cum sunt.
Lumea ar fi mult mai frumoasa poate daca fiecare ar fi pictat asa cum este de fapt. Sau poate lumea ar fi mult mai pestrita, mai colorata. Ma gandesc uneori...daca am fi pictati in fiecare moment in functie de ce simtim..eu ce culoare as avea mai mereu? De exemplu daca atunci cand as iubi as fi pictata intr-un rosu aprins...acum cred ca as fi la stadiu de un rosu spalacit. Da. Sunt cu capul in nori. Sunt indragostita si pe punctul de a cadea si mai tare in cea mai faimoasa plasa a lumii, iubirea. Sunt pe punctul de a ma colora intr-un rosu atat de aprins incat m-ati putea recunoaste imediat, din mii de oameni si de la mile distanta. Cum? Nu stiu. Dar e sigur ca se intampla. De cine? Nu stiu, nu il cunosc. :))
Ciudat nu? Dar oare noi chiar putem sustine ca il cunoastem pe cel pe care il iubim? Hai ca unii dintre voi ati fi atat de necugetati incat sa sustineti aceasta aberatie. Ma veti soma ca am spus acestea, dar sa luam un exemplu foarte relevant cel putin pentru mine, eu. Eu abia ma cunosc pe mine, de fapt uneori fac unele gesturi care ma inspaimanta si pe mine, si deci nu ma cunosc mai deloc, dar cel care ma iubeste ar putea sa sustina ca el da? Cum asa? Cum poate sti un altul ceva ce nici macar tu nu stii? Nu nu...asa ceva este imposibil.
Sa revenim la culoarea rosie, minunata in care as fi pictata. Offf cat de mult ne dorim sa fim rosii, cu totii ne dorim asta.Iar cand ajungem pe punctul de a obtine acea culoare ce facem? Unii o iau in brate si ii multumesc pictorului, acesti fiind cei normali, norocosii. Dar altii, printre care cred ca ma numar si eu, altii imediat ce vad ca rozul incepe sa prinda viata, caci sa banuim ca suntem pictati in roz atunci cand ii iubim pe oameni, cand traim multumiti, cand suntem indragostiti de viata, si deci altii fug. Altii zic ca nu merita acea minunata culoare si se baga repejor sub dus, rece, fierbinte, nu mai conteaza, unul care sa dea roade in a scoate rosul. Recurgem chiar si la a ne picta singuri in alta culoare, numai ca lumea sa nu vada ca ne "inrosim", pentru ca ne e frica. Ce-o sa zica lumea? Dar nu neaparat aceasta frica, ci ..."si eu ce fac acum? Am ajuns sa fiu rosie, next what?" Ne purtam ca niste adulti, fugim de fericire, copii nu fac asta, dar noi de ce da?
Pe mine acum pictorul vrea sa ma faca rosie. Simt asta. Ma uit in fiecare dimineata in oglinda si vad cum prind culoarea dorita si visata de atata timp, si primul lucru pe care instinctul mi-l dicteaza...e sa fug repejor acasa...sa ma bag sub dus. DAr nu fac asta. Nu de aceasta data. Acum vreau sa-mi asum responsabilitatea de a-mi fi ales un pictor cu niste idei iesite din comun, iar daca el e de parere ca trebuie sa fiu rosie...e ok. Si eu vreau sa fiu. Sper doar sa nu se razgandeasca prea curand, imi sta bine rosie iar lumea din jur ma vede altfel. Vreau sa ma pictezi asa cum sunt. :) Tu cum esti? Esti si tu spre rosu?
Unui "el".
Ciudat nu? Dar oare noi chiar putem sustine ca il cunoastem pe cel pe care il iubim? Hai ca unii dintre voi ati fi atat de necugetati incat sa sustineti aceasta aberatie. Ma veti soma ca am spus acestea, dar sa luam un exemplu foarte relevant cel putin pentru mine, eu. Eu abia ma cunosc pe mine, de fapt uneori fac unele gesturi care ma inspaimanta si pe mine, si deci nu ma cunosc mai deloc, dar cel care ma iubeste ar putea sa sustina ca el da? Cum asa? Cum poate sti un altul ceva ce nici macar tu nu stii? Nu nu...asa ceva este imposibil.
Sa revenim la culoarea rosie, minunata in care as fi pictata. Offf cat de mult ne dorim sa fim rosii, cu totii ne dorim asta.Iar cand ajungem pe punctul de a obtine acea culoare ce facem? Unii o iau in brate si ii multumesc pictorului, acesti fiind cei normali, norocosii. Dar altii, printre care cred ca ma numar si eu, altii imediat ce vad ca rozul incepe sa prinda viata, caci sa banuim ca suntem pictati in roz atunci cand ii iubim pe oameni, cand traim multumiti, cand suntem indragostiti de viata, si deci altii fug. Altii zic ca nu merita acea minunata culoare si se baga repejor sub dus, rece, fierbinte, nu mai conteaza, unul care sa dea roade in a scoate rosul. Recurgem chiar si la a ne picta singuri in alta culoare, numai ca lumea sa nu vada ca ne "inrosim", pentru ca ne e frica. Ce-o sa zica lumea? Dar nu neaparat aceasta frica, ci ..."si eu ce fac acum? Am ajuns sa fiu rosie, next what?" Ne purtam ca niste adulti, fugim de fericire, copii nu fac asta, dar noi de ce da?
Pe mine acum pictorul vrea sa ma faca rosie. Simt asta. Ma uit in fiecare dimineata in oglinda si vad cum prind culoarea dorita si visata de atata timp, si primul lucru pe care instinctul mi-l dicteaza...e sa fug repejor acasa...sa ma bag sub dus. DAr nu fac asta. Nu de aceasta data. Acum vreau sa-mi asum responsabilitatea de a-mi fi ales un pictor cu niste idei iesite din comun, iar daca el e de parere ca trebuie sa fiu rosie...e ok. Si eu vreau sa fiu. Sper doar sa nu se razgandeasca prea curand, imi sta bine rosie iar lumea din jur ma vede altfel. Vreau sa ma pictezi asa cum sunt. :) Tu cum esti? Esti si tu spre rosu?
Unui "el".
miercuri, 14 aprilie 2010
Double trouble
Fir'ar sa fie... Voi v-ati gandit vreodata cate greseli ati facut in aceasta viata? In viata voastra care poate e ca a mea - la inceput. Sau poate e putin mai departe de inceput, e pe la mijloc sau poate si mai mult e pe la sfarsit. Evident ca a mea este la inceput si la mijloc in acelasi timp si chiar si la sfarsit, toata in acelasi timp. pentru ca de fapt noi nu avem de unde sa stim cand, cum si cat. Asa e. Sunteti de acord cu mine, si chiar de nu sunteti eu stiu ca am dreptate. Ma iubesc atat de mult acum ca stiu ca Dumnezeu ma iubeste foarte mult si ca vrea ca eu sa fiu eu, sa ma iubesc ca sa-i pot iubi pe ceilalti. Dar maine??? Dar ieri??? Dar in toate momentele in care imi aduc aminte, sau mi se aduce aminte...sau fie...in momentele in care toate greselile se dezgroapa singure ce faci? Ce fac? Ma urasc. Asta fac. Vreau sa-mi ascund capul ca strutul, cat mai adanc in pamant. Cum te poti iubi stiind ca ai gresit? Trebuie, trebuie, trebuie. Da. Trebuie pentru ca trebuie.
Am facut multe greseli pe care nu le pot ascunde. Dar viata incepe sa-mi surada iar iubirea imi bate timida la geam. Vreau sa ii deschid, dar mi-e frica. Ajuta-ma sa ma iubesc ca sa te pot iubi. ;) Asta iti cer. Asta vreau de la tine.
Unui tip.
Am facut multe greseli pe care nu le pot ascunde. Dar viata incepe sa-mi surada iar iubirea imi bate timida la geam. Vreau sa ii deschid, dar mi-e frica. Ajuta-ma sa ma iubesc ca sa te pot iubi. ;) Asta iti cer. Asta vreau de la tine.
Unui tip.
joi, 1 aprilie 2010
We're limited.
Suntem oameni deci suntem limitati in actiunile noastre. Nu putem face tot ce dorim si cand dorim si nu putem avea tot ce dorim, in cantitatile pe care le dorim si in momentul in care dorim noi. Dar daca ai avea la dispozitie o intreaga zi in care fiind singur sa poti face orice. Singur in sensul ca nu poti beneficia de compania cuiva. Incearca sa gasesti o metoda de a supravietui unei zile pline de dorinti fierbinti si inaccesibile. Ziua iti incepe cu ceasul cel mai devreme al zilei si se incheie cu cea mai tarzie ora din noapte. Ce vei face in acest pretios timp pentru a-ti supravietui tie insuti? Unde iti e inima? Unde vrei sa te afli? Probabil ti-ai dori sa fii pe o insula minunata in ora in care soarele rasare pe cerul albastru, iar inima ti-ar zambi de fericire daca ar gasi o biblioteca mare plina cu carti pe care ai putea sa le devorezi una cate una pana sa le termini pe toate. Dar iti amintesc, esti limitat, supravietuiesti cu doar o carte pe care o poti imprumuta de la biblioteca cea ciudata si saracacioasa la care ai reusit sa-ti faci permis? Iar cadrul in care te-ai afla ar fi pur si simplu, canapeaua veche si uzata din camera neaerisita indeajuns.
Ti-ai dori ca la malul acelei insule sa stationeze si un iaht, cu care sa poti pleca oricand de acolo spre lumi neumblate de nimeni, iar tu sa fii singurul care le poate descoperi iar lumea sa-ti fie marea admiratoare a curajului si maretiei in care te scalzi. Dar iti amintesc, esti limitat. Te multumesti asadar doar cu mijlocul de transport in comun care te va duce doar pana la un capat de linie unde cand cobori descoperi ca ai calcat in excremente de caine, iar lumea in loc sa te admire pentru maretia ta , se amuza la stangacia ta cu care mergi pe strada, de nu vezi in ce calci?
Ti-ar placea sa te afli acum pe malul marii, mancand o inghetata mare cu topping de ciocolata si capsuni iar apoi observand ca oamenii care merg pe strada alaturata sunt care mai de care mai tristi sau abatuti, sa mergi sa ii saruti pe frunte sau obraz daruindu-le astfel un zambet larg care iti ridica inima trei metri desupra cerului. Din nou omule, uiti de tine. Supravietuiesti in schimb gandului ca iti vei putea permite o inghetata micuta fara topping, plimbandu-te pe langa un parau plin de gunoaie aruncate de oameni la intamplare, iar acestia in loc sa primeasca zambetul tau caci de sarut nici pomeneala, iti raspund cu o privire rautacioasa care te face sa te simti penibil. Supravietuiesti tu realitatii in care traiesti? Binenteles. Doar faci parte din sistem.
Ti-ai dori ca la malul acelei insule sa stationeze si un iaht, cu care sa poti pleca oricand de acolo spre lumi neumblate de nimeni, iar tu sa fii singurul care le poate descoperi iar lumea sa-ti fie marea admiratoare a curajului si maretiei in care te scalzi. Dar iti amintesc, esti limitat. Te multumesti asadar doar cu mijlocul de transport in comun care te va duce doar pana la un capat de linie unde cand cobori descoperi ca ai calcat in excremente de caine, iar lumea in loc sa te admire pentru maretia ta , se amuza la stangacia ta cu care mergi pe strada, de nu vezi in ce calci?
Ti-ar placea sa te afli acum pe malul marii, mancand o inghetata mare cu topping de ciocolata si capsuni iar apoi observand ca oamenii care merg pe strada alaturata sunt care mai de care mai tristi sau abatuti, sa mergi sa ii saruti pe frunte sau obraz daruindu-le astfel un zambet larg care iti ridica inima trei metri desupra cerului. Din nou omule, uiti de tine. Supravietuiesti in schimb gandului ca iti vei putea permite o inghetata micuta fara topping, plimbandu-te pe langa un parau plin de gunoaie aruncate de oameni la intamplare, iar acestia in loc sa primeasca zambetul tau caci de sarut nici pomeneala, iti raspund cu o privire rautacioasa care te face sa te simti penibil. Supravietuiesti tu realitatii in care traiesti? Binenteles. Doar faci parte din sistem.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
