Filă de iunie

Hmm...

Nici nu ştii câte emoţii am...câţi fiori mă trec numai gândindu-mă la mâine. Azi, vorbind cu tine, simţeam că-mi fuge pământul de sub picioare, pluteam dar îmi era şi o teamă incredibilă. Numai tu poţi face în aşa fel încât să mă simt astfel.Numai tu trezeşti această teamă minunată în mine. De ce numai tu? Nu-mi da drumul mâine, nu mă lăsa să fug. Ţi-am spus că voi face asta dar tu nu mă lăsa, ţine-mă lângă tine, vorbeşte-mi mâine. Vreau să stau cât mai mult în preajma ta. Oricât de mult mă vei suporta. Iubeşte-mă din priviri, foloseşte cuvintele, atingeri subtile.

Mâine...

Ţie...Fructul pasiunii din mine.

Fila ...

Ufff...mai bine aflam ca iti sunt indiferenta, sincer...decat sa aflu ca nu esti bine. Dintr-o data am realizat ca tin la tine mai mult decat as fi crezut...Ti-am citit scrisoarea ieri si m-a podidit plansul. Am vrut sa tip sa arunc lucrurile prin camera si apoi sa sparg toate sticlele din navete. Dar nu puteam. Nu am putut. Vroiam chiar sa fac tot posibilul sa vin la tine, doar iti stiu adresa, nu stiu sa ajung acolo ce-i drept dar m-as fi descurcat cumva. Singura problema...daca m-as fi intalnit cu ea? Ce i-as fi spus??? De aceea a trebuit sa suport un plans isteric in interiorul meu, un leu care rage inca si acum, o angoasa care ma invaluie, precum cearceaful trupurile goale ale celor doi indragostiti in miez de noapte de iunie. Cum as putea acum sa-ti reprosez ceva si ce anume sa-ti reprosez??? Te iubesc omule, si iti vreau binele mai presus de orice. Si as face orice pentru tine. Spune-mi doar si o voi face.

Nici nu vreau sa ma gandesc ce anume a generat aceasta stare a ta. Sa fi fost eu de vina? Sau macar am avut o contributie? uof...de e asa, spune-mi imediat si voi iesi. Voi uita totul si voi ingropa orice sentiment. De mii de ori prefer sa sufar eu decat sa te vad pe tine suferind. Da-mi un semn...spune-mi ceva...te iubesc asa cum pot, asa cum stiu eu...cu o iubire stangace, mutilata de dorinti fierbinti.

Raspunde-mi!

Tie...Mon amour!

Obstacol, dulce obstacol!!! [din seria cugetari]

E ciudat cum se intampla uneori ca ti se deschide larg o usa foarte mare si imediat observi ca pentru a trece dincolo iti trebuie permis de trecere de la un alt stapan al cheilor.
De ce sunt atat de multi stapani de chei, de ce nu poate fi doar unul? Iar acela, cand doreste, sa-ti deschida usa oferindu-ti in acelasi timp si permisul de trecere, ca doar dehhh depinde de el, el are toate cheile. Dar de ce sunt mai multi? Mergi la unul, care are o putere atat de mare, iar el iti accepta argumentele si iti da o cheie, dar odata ce-ai ajuns destul de aproape de usa, observi ca usa aceea e incuiata si cu o cheita mai micuta, una pe care trebuie sa o obtii de la un altul, care dupa parerea ta are o putere cu mult mai mica, dar care de fapt iti poate decide viitorul.
Mi s-a deschis o usa dar imediat a fost inchisa de acest al doilea... Si acum ma zbat sa-i intru in gratii sa pot obtine si cheita aceea micuta si e obositor, al naibii de obositor. Dar simt ca la final nu voi iesi botita din aceasta afacere. Iar satisfactia va fi cu mult mai mare vazand ca am obtinut ceva pentru care am muncit din rasputeri. Incerc sa fiu optimista si sa fiu puternica, sa-mi iubesc obstacolele si sa le inlatur usor usor folosindu-ma de un senzual Tango, indepartandu-le de scopul meu, ducandu-le departe departe. Unele s-au lasat "dansate", altele mai greu.

Va voi spune mai tarziu cine danseaza mai bine, eu...sau obstacolele care stau in calea mea. ;)

fila de iunie

Din nou azi.

Azi e o noua zi, asa-i? Salut!

Am intarziat putin, stiu. In seara aceea nu am mai apucat sa scriu vreo ceva, eram mult prea obosita si pe deasupra intarziasem si dimineata la tren, de fapt il pierdusem. Cum am mai spus, am atasat aici o inregistrare. E foarte ciudata, am reascultat-o azi si m-a bufnit rasul. Mi-a dat impresia ca sunt o copila naiva. As avea tendinta sa cred asta si acum...

Nu stiu ce impresie ti-am facut pana acum si sincer as fi curioasa sa aflu. Mai presus de toate m-ar ajuta sa ma schimb, sau sa schimb anumite lucruri la mine, dar asta ramane total la latitudinea ta. Astazi am avut strania impresie ca imi urmezi sfatul, cel cu indiferenta... si asta mi-a ridicat un semn de intrebare. Probabil cel mai bun lucru pe care ma sfatuiesti sa fac e sa renunt la a te mai cauta. Cu siguranta ca ceea ce fac acum nu e bine, ca sunt atatea persoane care ar avea de suferit, inclusiv eu si inclusiv tu, poate tu si ea mai mult ca oricine. Eu nu o cunosc pe ea deloc. Stiu cum o cheama, ii cunosc data nasterii (dar uitasem, de aceea am fost chiar sincer surprinsa sa aflu ca e tot leutza) si mai stiu ca are cateva scrieri, aritcole sau fie, le-am gasit pe net. Asta atunci, pe vremea cand nici despre tine nu stiam mare lucru, dupa ce am inregistrat chestia asta ridicola atasata la acest email. Si mai sunt cateva lucruri pe care le-am auzit despre ea de pe la altii. Dar sincer, nu stiu nimic despre ea. Si pana acum nu mi-a pasat deloc. Evident, stiam si stiu ca ea e cea pe care o strangi in brate in fiecare seara, ca pe ea o saruti dimineata cand te trezesti, ca ei ii adresezi toate cuvintele minunate pe care le poti spune cuiva, cu ea te certi etc. dar nici de aceste lucruri nu sunt convinsa. As rani o persoana poate foarte minunata pentru simplul fapt ca il doresc pe barbatul ei.
Cel mai probabil, sfatul tau ar fi sa nu te mai caut. Si voi face asta, dar abia dupa ce imi vei permite sa te strang la pieptul meu macar o data. Abia dupa ce iti voi simti buzele apsand usor dar cu pasiune buzele mele. Abia dupa ce iti voi simti trupul gol, rasuflarea, bataile inimii, parfumul..abia dupa toate acestea vei reusi sa scapi de mine. Si totusi...e de ajuns un singur cuvant...un cuvant si voi pleca.

Doar un cuvant! :)

P.S. Asculta singur inregistrarea. :) Evident.

Unui El, FRUCT PERMIS!

Fila

Un dor imens ma cuprinde de fiecare data cand merg acolo. Exista un loc special care ma face sa zbor departe, la vremuri apuse de foarte mult timp. Nimeni le stie decat eu si poate el, dar nu, el nu.
Am revazut acele locuri si asta doar datorita tie. Demult, nu era nimic. Acum, e totul. Acum imi doresc sa mai pasesc pe acele locuri ascultand rasul tau prea putin colorat, bancurile spuse parca la timp si cu o patima ce trezeste la viata imediat orice suflet ratacit prin amintiri. Nu mi-am imaginat niciodata ca as putea vorbi astfel cu tine, ca poate as putea face astfel de lucruri in prezenta ta si totusi...simt ca ma intelegi. Simt ca as putea avea incredere in tine si e placut. Mergeam alaturi de tine si iti atingeam umarul din greseala sau uneori intentionat si tresaream, mi se parea ca fac ceva iesit din comun, de parca legatura ta cu ea nu-mi permitea nici macar acest mic gest de prietenie solida. Si inca simt asta. Legatura ta cu ea, apusa sau nu, nu-mi permite niciun fel de gest, poate nici cele care sunt ades intalnite intre prieteni. Cu greu, si pana si acelea-mi par tradari. Dar un sarut, o atingere usoara a buzelor, ale tale - buze moi, ale mele - lacome dar...hmm tradare imi suna incontinuu, stii? M-abtin, e cel mai bine. Lasam deoparte ape tulburi, azi. Iar maine, ma vei lua de manuta si ma vei plimba pe aceleasi alei umblate mai demult, cu alti oameni, alte figuri, ma vei binedispune si imi vei ridica acelasi zambet larg pe fata, iar gesturile limitate la o stransa prietenie vor creste in ritm pana ce, la un moment dat, nu le vom mai distinge, vor intra in obisnuit. Iar plimbarile dupa papuci si huse vor fi...hmmm...ca'ntotdeauna - prilej de mare bucurie. ;)

Cu gandul la ieri.

Fila de noapte

E tarziu si nu pot dormi. Mai am doar 2 ore micute in care sa ma pot odihni si nu pot face asta. Maine e o zi extrem de grea... de aceea...te pot ruga ceva? Crezi ca e posibil sa te aud maine? Imi dai posibilitatea sa te sun? Scrie-mi. Spune-mi cand te pot suna, mi-ar place sa te aud, cateva secunde doar. Spune-mi.

Presimt ca ma vei strange la pieptul tau curand!!! Asta voi visa.

Tie...Fruct permis!

Fila..

[Scoate-ti masca de pe fata, esti doar tu cu tine insuti; inchide ochii spre a nu vedea, uita ceea ce te-au invatat altii, anuleaza-ti ego-ul si cufunda-te in abisul din interiorul tau. Acolo stai mut si surd si crede cu toata taria in ceea ce simti, deschide-ti sufletul pentru ca floarea adevarului sa poata inflori in inima ta. Numai asa vei deveni om.]

Asa ar trebui sa facem si noi. Uita efectiv de ceea ce esti si simte. Simte cum lumea din jurul tau e inofensiva, ea nu te poate atinge, nu te poate rani, nu poate ajunge la tine, la mine, la noi. Nu ezita sa faci ceea ce simti. Eu inca din momentul in care te-am cunoscut am stiut ca vei ocupa un loc special, si chiar asa este. Rau nu-mi vei putea face si nu inteleg de ce majoritatea dintre voi nu puteti intelege acest lucru. Atunci...cand nici macar nu stiam ce e cu tine, nu cunosteam nimic, absolut nimic, am facut multe nebunii. Am inregistrat niste ganduri. Mergeam efectiv prin parc si gandindu-ma la tine dar neputand sa-ti vorbesc ti-am inregistrat ceva. Iti voi trimite. In seara asta iti voi scrie un mail si voi atasa acea inregistrare. De fapt, nu stiu ce voi scrie mai exact dar inregistrarea o voi trimite.

In seara asta mi-a placut sa vorbesc cu tine mai mult ca niciodata. Te-am simtit altfel. Da, urasc toate argumentele solide care ma tin departe de tine, dar mirarea a fost sa vad ca si tu le urasti. Nu stiu motivul tau, dar il pot banui, iar ceea ce banuiesc imi place. Imi vei spune?

Eu ti-am spus in nenumarate randuri ca te vreau, dar nu m-am gandit niciodata daca este un sentiment reciproc. De fapt, mi-a trecut prin minte acest gand dar l-am alungat repede pentru ca riscam sa aflu ceva ce nu imi placea. Si nici acum nu mi-ar place sa aflu contrariul, ca nu, ca iti sunt oarecum indiferenta. Ca nu te-ar durea absolut deloc sa nu ma ai, sa nu fiu macar o data in bratele tale. E asa?

Ma poti pune cu boticul pe labe destul de usor, dar eu renunt greu. Sunt lucruri la care am renuntat destul de usor asta demonstrand ca nu tineam mortis sa le am, iar faptul ca la tine nu renunt spune ceva, e un semnal de alarma. Nu pentru tine, ci pentru mine. Nu e o obsesie ci o pasiune. Iar singura modalitate de a ma pune total cu boticul pe labute e sa imi spui ca nu iti pasa, ca eu nu contez deloc, ca nu iti trec nicidecum prin minte, ca-ti sunt indiferenta, caci mai presus de toate lucrurile, eu pot fi usor ranita in orgoliu. Si nu, nu ma voi razbuna, nu voi actiona nesabuit, nu obisnuiesc sa sar la gatul victimei, sau celui care m-a ranit, ma ameninta. Sunt pasnica, voi pleca usor in ascunzisul meu si imi voi linge ranile adanci, iar in ceva timp voi iesi la fel de stralucitoare. Deci, daca iti faceai griji in aceasta privinta te inselai, nu trebuie.

Incalca orice ratiune, calca in picioare totul pentru o clipa si vino. "Nimeni va sti!" Sa sarim tot zidul, sa-l daramam in totalitate pastrand totusi aparentele. Nu va sti nimeni. ;) Doar noi doi. Iar dupa vom fi veseli, senini. Eu mai senina. ;))

Vino!
Tie, FRUCT PERMIS!

ps...este timp!