Prima fila de iulie

Prima fila de iulie. (1 iulie 2010)

Rahat! Si acum nu vorbesc de rahat turcesc care sigur mi-ar fi placut ci de un rahat tampit romanesc si tipic mie, adik ghinionistilor. Stii ce? Azi, de fapt acum cateva minutele am aflat ca trebuie sa ma intorc acasa, si nu ar fi fost o mare problema daca ramaneam eu cat de cat pesimista in legatura cu acest subiect, dar totul in jurul meu ma sfatuia sa fiu optimista si am fost asa iar acum imi pare rau. Simteam pana si acum ca voi ramane dar in acelasi timp si ca voi pleca la mama. Mi-a zis mama dimineata ca daca nu ma primesc astia aici sa merg la ea si asta voi face. Am o vacanta pe cinste… o saptamana si ceva in grecia , apoi aproape o luna in italia si na…va fi super. Singurul lucru care ma ghionteste in fund e ca am cheltuit o multime de bani si ca acest lucru nu-I va conveni sefului dar nu am avut de ales…nu a fost ceva premeditat si mai mult, facut din rautate. Eu chiar am vrut sa ajut si sa lucrez ca sa pot fi de folos, sa ii pot scuti pe ai mei de cate ceva cheltuiala dar nu a fost asa. Ba dimpotriva…am cheltuit o multime.
Asculta-ma, singurul lucru care ma incanta cu adevarat e faptul ca te voi revedea mai repede.  Vei rade cand vei citi asta dar sigur te voi vedea, asta e ceva aranjat de o forta mult prea puternica pe care noi nu o putem invinge. Tu sigur vei vrea sa ma vezi, vei fi incantat sa ma strangi in brate si sa-ti lipesti buzele de gura mea. Gresesc? Spune-mi daca gresesc, dar ceva imi spune ca vei zambi doar si nu vei spune nimic.  Astazi am frecat menta in asteptarea unui raspuns. Sunt de cateva zile aici si nu am vazut marea decat de la distanta si nu-mi place. Maine am un program special, eu mi-l voi face asa.  Voi pleca dimineata cu irina probabil ca sa mananc si eu ceva gratis dupa care voi veni inapoi ca sa merg pe plaja. Si am de gand sa stau mult acolo. Daca nu reusesc sa-mi indeplinesc toate dorintele in legatura cu acest voiaj macar unele accesibile sa se implineasca, trebuie sa ma intorc neagra si vreau sa dansez prin apa, sa plutesc sa invat marea sa ma iubeasca. Nu stiu sa inot si de aceea …tinta mea zilele astea e sa invat.  Singura sau cu cineva, nu conteaza doar sa fie.  Nu voi reusi sa vizitez Meteora sau Olimpul dar asta e…si nici macar nu stiu daca voi reusi sa aduc lucruri dragute prietenilor mei…vorba aia…mananc gratis, de unde banuti pentru altceva.  Tie voi vrea sa-ti aduc ceva, pentru ca te iubesc pentru ca mintea mi-a stat numai la tine, pentru ca nu pot renunta la tine.  Am cunoscut niste baieti simpatici aici si dintre care sunt unii care imi fac avansuri. Nu pot sa nu ii compar cu tine si sa-mi spun ca am pe cineva mai dulce si mai important acasa. Sper sa nu am de suferit si ca totusi cand voi fi acasa sa vrei sa ma iubesti. Sa ma acoperi cu sarutarile tale, sa imi iei respiratia. Inchid ochii si ma vad murind de placere in incatusarea bratelor tale, te vad transpirat dar cu un zambet tamp pe fata care tradeaza teama de a fi calcat gresit dar si ucigatoarea placere de a fi cu mine si nu cu ea.
Nu stiu ce as putea sa-ti mai spun, mi-e dor de tine, unde esti?

Fila de final de iunie (30 iunie 2010)

Fila de final de iunie. (30 iunie 2010)

Nu-mi pot lua gandul la acea zi in care am fost atat de aproape de tine si nu am facut nimic. Revad de multe ori acele clipe dar schimbate, pline de dorinta si pasiune asa cum as fi vrut eu sa fie. In care e prindeam de mana, in care iti treceam mana prin par soptindu-ti la ureche cat te iubesc. La un moment dat, pe la inceput, un firicel de transpiratie isi facuse loc pe fata ta. Pornise de prin parul tau minunat si cobora usor, isi croia drum pe fata ta dragalasa si binevoitoare. As fi vrut sa fiu eu cea care sa strabata acel drum, as fi vrut sa sorb acea picatura terminand ceea ce incepuse ea si sa cobor cu limba pe fata ta, sarutand-o, apoi coborand mai jos, pe pieptul tau, si apoi mai jos si iar mai jos. Dar nu am facut asta. De aceea taceam, nu ziceam nimic, ci doar te ascultam riscand sa te fac sa crezi ca ma plictisesti cand eu de fapt abia ma puteam abtine sa nu vin in bratele tale, sa-mi desfac picioarele in poala ta. De cate ori in timpul anului te auzeam si muream de dorinta dar tu erai prea departe si nici macar nu mi te adresai, de cate ori te vedeam si vroiam sa te simt in bratele mele firave dar nu puteam sari peste toate acele banci…de cate ori…offf… Iar atunci, cand te-am avut intr-un final atat de aproape am simtit ca esti mai departe ca niciodata pentru ca nu te puteam atinge in ciuda faptului ca erai acolo, cativa centimetri… Trebuia sa fac ceva, nu trebuia sa te las sa pleci, nu trebuia sa ma pierd atat de usor in visare. Visam cu tine langa mine in loc sa traiesc visul si lucrul acesta ma prosteste cel mai mult si ma sufoca…imi ia toata respiratia lasandu-ma intr-o balta de prostie, ca e prostie sa stii. Ce-ai facut tu din mine ?
Si mi-ai spus, o Doamne, mi-ai spus ca nu se cuvine. Nu se cuvenea sa ma strangi in brate, nu se cuvenea sa ma saruti, ce anume nu se cuvenea??? Dar mi-ai spus ca ai fi venit la mine, mi-ai spus ca am fi putut vorbi in liniste la mine, si nu acolo unde lumea misuna si unde toti ar fi aflat. Si atunci…de ce nu s-ar fi cuvenit un gest micut de afectiune. Esti un ciudat. Nici tu nu mai stii ce vrei. Te schimbi ca vremea si observ cu stupoare ca pana si lucrul acesta il iubesc la tine. Iubesc faptul ca intri pe mess la fel de furtunos precum iesi si ca ma saluti cu un Buna! si pleci cu un O zi faina! … iar intre ele sunt multe cuvinte, vorbe aruncate la nimereala uneori, rugaminti de a nu schimba subiectul, cereri subtile de a insista sa vii, si stiu ca iubesti sa iti spun Vino! cu aceeasi intensitate cu care urasti motivele pentru care nu putem fi noi doi. Tu mi-ai spus asta. Ce mai vrei…detalii? Nu-ti ajunge? Te iubesc mai… De ce taci din nou? De ce pe fata ta acum nu se poate citi nimic? Nu pot intra in tine mai mult decat ma lasi si imi deschizi in fiecare zi doar cate un geam micut care la prima adiere de vant se inchide precum mimoza. Esti ciudat mai, dar esti ciudatul meu si asta ma face sa tresar. Revin.

Filă de iunie

Hmm...

Nici nu ştii câte emoţii am...câţi fiori mă trec numai gândindu-mă la mâine. Azi, vorbind cu tine, simţeam că-mi fuge pământul de sub picioare, pluteam dar îmi era şi o teamă incredibilă. Numai tu poţi face în aşa fel încât să mă simt astfel.Numai tu trezeşti această teamă minunată în mine. De ce numai tu? Nu-mi da drumul mâine, nu mă lăsa să fug. Ţi-am spus că voi face asta dar tu nu mă lăsa, ţine-mă lângă tine, vorbeşte-mi mâine. Vreau să stau cât mai mult în preajma ta. Oricât de mult mă vei suporta. Iubeşte-mă din priviri, foloseşte cuvintele, atingeri subtile.

Mâine...

Ţie...Fructul pasiunii din mine.

Fila ...

Ufff...mai bine aflam ca iti sunt indiferenta, sincer...decat sa aflu ca nu esti bine. Dintr-o data am realizat ca tin la tine mai mult decat as fi crezut...Ti-am citit scrisoarea ieri si m-a podidit plansul. Am vrut sa tip sa arunc lucrurile prin camera si apoi sa sparg toate sticlele din navete. Dar nu puteam. Nu am putut. Vroiam chiar sa fac tot posibilul sa vin la tine, doar iti stiu adresa, nu stiu sa ajung acolo ce-i drept dar m-as fi descurcat cumva. Singura problema...daca m-as fi intalnit cu ea? Ce i-as fi spus??? De aceea a trebuit sa suport un plans isteric in interiorul meu, un leu care rage inca si acum, o angoasa care ma invaluie, precum cearceaful trupurile goale ale celor doi indragostiti in miez de noapte de iunie. Cum as putea acum sa-ti reprosez ceva si ce anume sa-ti reprosez??? Te iubesc omule, si iti vreau binele mai presus de orice. Si as face orice pentru tine. Spune-mi doar si o voi face.

Nici nu vreau sa ma gandesc ce anume a generat aceasta stare a ta. Sa fi fost eu de vina? Sau macar am avut o contributie? uof...de e asa, spune-mi imediat si voi iesi. Voi uita totul si voi ingropa orice sentiment. De mii de ori prefer sa sufar eu decat sa te vad pe tine suferind. Da-mi un semn...spune-mi ceva...te iubesc asa cum pot, asa cum stiu eu...cu o iubire stangace, mutilata de dorinti fierbinti.

Raspunde-mi!

Tie...Mon amour!

Obstacol, dulce obstacol!!! [din seria cugetari]

E ciudat cum se intampla uneori ca ti se deschide larg o usa foarte mare si imediat observi ca pentru a trece dincolo iti trebuie permis de trecere de la un alt stapan al cheilor.
De ce sunt atat de multi stapani de chei, de ce nu poate fi doar unul? Iar acela, cand doreste, sa-ti deschida usa oferindu-ti in acelasi timp si permisul de trecere, ca doar dehhh depinde de el, el are toate cheile. Dar de ce sunt mai multi? Mergi la unul, care are o putere atat de mare, iar el iti accepta argumentele si iti da o cheie, dar odata ce-ai ajuns destul de aproape de usa, observi ca usa aceea e incuiata si cu o cheita mai micuta, una pe care trebuie sa o obtii de la un altul, care dupa parerea ta are o putere cu mult mai mica, dar care de fapt iti poate decide viitorul.
Mi s-a deschis o usa dar imediat a fost inchisa de acest al doilea... Si acum ma zbat sa-i intru in gratii sa pot obtine si cheita aceea micuta si e obositor, al naibii de obositor. Dar simt ca la final nu voi iesi botita din aceasta afacere. Iar satisfactia va fi cu mult mai mare vazand ca am obtinut ceva pentru care am muncit din rasputeri. Incerc sa fiu optimista si sa fiu puternica, sa-mi iubesc obstacolele si sa le inlatur usor usor folosindu-ma de un senzual Tango, indepartandu-le de scopul meu, ducandu-le departe departe. Unele s-au lasat "dansate", altele mai greu.

Va voi spune mai tarziu cine danseaza mai bine, eu...sau obstacolele care stau in calea mea. ;)

fila de iunie

Din nou azi.

Azi e o noua zi, asa-i? Salut!

Am intarziat putin, stiu. In seara aceea nu am mai apucat sa scriu vreo ceva, eram mult prea obosita si pe deasupra intarziasem si dimineata la tren, de fapt il pierdusem. Cum am mai spus, am atasat aici o inregistrare. E foarte ciudata, am reascultat-o azi si m-a bufnit rasul. Mi-a dat impresia ca sunt o copila naiva. As avea tendinta sa cred asta si acum...

Nu stiu ce impresie ti-am facut pana acum si sincer as fi curioasa sa aflu. Mai presus de toate m-ar ajuta sa ma schimb, sau sa schimb anumite lucruri la mine, dar asta ramane total la latitudinea ta. Astazi am avut strania impresie ca imi urmezi sfatul, cel cu indiferenta... si asta mi-a ridicat un semn de intrebare. Probabil cel mai bun lucru pe care ma sfatuiesti sa fac e sa renunt la a te mai cauta. Cu siguranta ca ceea ce fac acum nu e bine, ca sunt atatea persoane care ar avea de suferit, inclusiv eu si inclusiv tu, poate tu si ea mai mult ca oricine. Eu nu o cunosc pe ea deloc. Stiu cum o cheama, ii cunosc data nasterii (dar uitasem, de aceea am fost chiar sincer surprinsa sa aflu ca e tot leutza) si mai stiu ca are cateva scrieri, aritcole sau fie, le-am gasit pe net. Asta atunci, pe vremea cand nici despre tine nu stiam mare lucru, dupa ce am inregistrat chestia asta ridicola atasata la acest email. Si mai sunt cateva lucruri pe care le-am auzit despre ea de pe la altii. Dar sincer, nu stiu nimic despre ea. Si pana acum nu mi-a pasat deloc. Evident, stiam si stiu ca ea e cea pe care o strangi in brate in fiecare seara, ca pe ea o saruti dimineata cand te trezesti, ca ei ii adresezi toate cuvintele minunate pe care le poti spune cuiva, cu ea te certi etc. dar nici de aceste lucruri nu sunt convinsa. As rani o persoana poate foarte minunata pentru simplul fapt ca il doresc pe barbatul ei.
Cel mai probabil, sfatul tau ar fi sa nu te mai caut. Si voi face asta, dar abia dupa ce imi vei permite sa te strang la pieptul meu macar o data. Abia dupa ce iti voi simti buzele apsand usor dar cu pasiune buzele mele. Abia dupa ce iti voi simti trupul gol, rasuflarea, bataile inimii, parfumul..abia dupa toate acestea vei reusi sa scapi de mine. Si totusi...e de ajuns un singur cuvant...un cuvant si voi pleca.

Doar un cuvant! :)

P.S. Asculta singur inregistrarea. :) Evident.

Unui El, FRUCT PERMIS!

Fila

Un dor imens ma cuprinde de fiecare data cand merg acolo. Exista un loc special care ma face sa zbor departe, la vremuri apuse de foarte mult timp. Nimeni le stie decat eu si poate el, dar nu, el nu.
Am revazut acele locuri si asta doar datorita tie. Demult, nu era nimic. Acum, e totul. Acum imi doresc sa mai pasesc pe acele locuri ascultand rasul tau prea putin colorat, bancurile spuse parca la timp si cu o patima ce trezeste la viata imediat orice suflet ratacit prin amintiri. Nu mi-am imaginat niciodata ca as putea vorbi astfel cu tine, ca poate as putea face astfel de lucruri in prezenta ta si totusi...simt ca ma intelegi. Simt ca as putea avea incredere in tine si e placut. Mergeam alaturi de tine si iti atingeam umarul din greseala sau uneori intentionat si tresaream, mi se parea ca fac ceva iesit din comun, de parca legatura ta cu ea nu-mi permitea nici macar acest mic gest de prietenie solida. Si inca simt asta. Legatura ta cu ea, apusa sau nu, nu-mi permite niciun fel de gest, poate nici cele care sunt ades intalnite intre prieteni. Cu greu, si pana si acelea-mi par tradari. Dar un sarut, o atingere usoara a buzelor, ale tale - buze moi, ale mele - lacome dar...hmm tradare imi suna incontinuu, stii? M-abtin, e cel mai bine. Lasam deoparte ape tulburi, azi. Iar maine, ma vei lua de manuta si ma vei plimba pe aceleasi alei umblate mai demult, cu alti oameni, alte figuri, ma vei binedispune si imi vei ridica acelasi zambet larg pe fata, iar gesturile limitate la o stransa prietenie vor creste in ritm pana ce, la un moment dat, nu le vom mai distinge, vor intra in obisnuit. Iar plimbarile dupa papuci si huse vor fi...hmmm...ca'ntotdeauna - prilej de mare bucurie. ;)

Cu gandul la ieri.