the last...dream

Paseste usor cu mine in brate. Camera era un pic sumbra… scaldata intr-o lumina palida. Mirosea a liliac… Ma tinuse inca ceva timp in brate, se uita in ochii mei zambind, de parca puteam comunica doar asa… privindu-ne. Incepuse sa rada si pornise din nou, tot cu mine in brate, urcand niste scari. Nici eu dar nici el nu ziceam nimic. Pasea usor, cu grija, ca nu cumva sa se sparga portelanul pe care il tinea in brate. Erau niste scari spirale, din lemn putrezit care scartaiau la fiecare pas, plangandu-se parca la greutatea  care se lasau pe ele…  Ajunsesem intr-o camera incalzita… care mirosea la fel..a liliac. M-a lasat jos, mi-a cuprins fata in mainile lui si m-a sarutat cu pasiune. Camera era mica, comfortabila, niste dulapuri erau raspandite pe langa pereti, parca prea dezordonat, iar in mijloc era un mic pat improvizat. Tavanul era alcatuit de fapt din niste geamuri. Se putea vedea cerul. I-am spus doar sa se aseze… si m-am cuibarit in bratele lui. M-a cuprins si lasandu-mi capul pe umarul lui, ne-am ridicat privirile catre cer… Si am ramas asa.

II simteam inima cum bate. Sigur o simtea si el pe a mea. Comunicam prin bataile inimilor noastre. Simteam cum fiecare bataie imi zicea ca ma iubeste. Si am ramas asa.

Nu vreau nimic mai mult de la tine decat sa ramanem asa, imbratisati. Te iubesc printul meu.  Jur ca te iubesc! :*

The nightdream..

...
"Unde mergem?" il intreb eu sfioasa dar plina de speranta. "Plec cu tine." imi zice si rade. Ador rasul lui, zambetul lui - mi-era dor!!! Il fixez asa cu privirea pret de cateva minute, pentru o clipa se intoarce si el spre mine si imi zambeste jucaus, dar se intoarce rapid la drumul lui. Mereu a condus atat de atent, dar chiar si asa eu mereu mi-am pus centura. Acum ceva timp in urma, trebuia sa ma duca undeva si drumul nu era decat de vreo 5 minute si nu foarte aglomerat (era foarte dimineata) iar eu tot mi-am pus centura. Radea mereu de mine. Dar de data aceasta facusem marea exceptie. Vroiam sa il pot privi fara sa ma deranjeze vreo ceva... vroiam sa ma pot intinde spre el, sa invadez locul soferului si sa-i mai sarut gurita. Am avut pornirea asta de vreo cateva ori dar m-am abtinut- era prea concentrat la drumul lui, drumul nostru de fapt.
Ploaia nu contenea deloc, ba chiar ii dadea batai de cap desi nu se oprea din zambit. Vocea nu i-o mai auzeam deloc, de parca vroia sa isi pastreze gandurile doar pentru el, cuvintele doar pentru el si glasciorul doar pentru el. Nu-l condamn, asta as fi vrut si eu, sa pastrez vocea lui doar pentru mine. Treceau clipele dar acum eu le doream sa stea in loc. Adormisem pe scaunelul meu, cu capul indreptat spre el. Ma prinsese un somn adanc. Visam din nou. Aceeasi campie...aceleasi flori inmiresmate, aceeasi seninatate a cerului care nu se mai preschimba in mare involburata de nori si ploaie. Am simtit aceeasi atingere- atingerea lui pe obrazul meu de data aceasta. Am deschis ochii si el ma privea dulce, imi zambea. Era el, nu mai era doamna de langa mine din autocar. Era el si erau ochii lui care ma priveau. Inca ploua. Ajunsesem la destinatie.
Cu o umbrela intr-o mana imi prinsese mana sa pot cobora... Eram somnoroasa si nu reuseam sa vad bine ce loc e acela. Ma udasem putin dar el era mai mult. Am iesit din masina si tinandu-ma de mana am pornit spre intrarea in casuta. Era atat de ciudata, dintr-un lemn vechi, uzat si ros. Geamurile erau peste tot, pana si in pod erau atat de multe si erau toate inchise, ceva absolut normal, avand in vedere ploaia care nu se mai oprea. Era deja spre dimineata cand am ajuns. Liniste profunda, nici el nu zicea nimic. M-a oprit in fata intrarii, m-a intors ca sa pot vedea padurea din jurul nostru si lacul care se intindea albastru si parasit la picioarele noastre. Un munte ratacit isi facea si el aparitia printre nori si prin ceata care era acolo. Toate erau constiente de prezenta noastra. Le tulburasem linistea in care zacusera pana atunci. Doar picaturile pareau sa isi continue drumul catre pamant necontenite, netulburate de nimeni. "Radu..." Nu am putu spune nimic mai mult. Nu l-am putut privi dar eram sigura ca nici el nu ma privea pe mine. Adoram impreuna minunatiile din jurul nostru. M-a prins de mana, m-a strans tare tare si abia atunci i-am simtit privirea atintindu-ma. M-am intors spre el si imi zambea, flacari ii ardeau in ochisori si mi-a facut semn sa intram. I-am zambit si am incuviintat la randu-mi din cap.
Usa se deschisese cu un scartait prelung si intunericul isi facuse aparitia. L-am privit din nou si razand m-a luat din nou pe sus... intram amandoi, imbratisati.
...

Daydream

Trec minutele... trec orele... scaunul mi se pare atat de inconfortabil incat nu ma pot odihni cum trebuie. Trec orele, trec orele... se scurg si paginile cartii mele, la fel si bateria telefonului, curand nu voi mai putea asculta nici muzica... trec orele, trec oamenii pe strazile pe care circulam cu aceasta viteza ametitor de slaba... trec orele, trec granitele, trece linistea si peste sufletul meu se asterne o plapuma de emotii greu de stapanit. Trec orele si vine semnalul telefonului, vin mesajele, vin minutele vine timpul... E timpul sa dau de stire ca vin acasa... e timpul sa pacalesc si sa fug putin chiar inainte de a ajunge chiar. Ii sun pe ai mei si le spun ca abia peste doua zile plec, deci mai dureaza pana ajung. Unul din bagaje e deja trimis acasa de vreo cateva zile, iar cel cu care vin eu e perfect pregatit pentru o noua plimbare. Una care sa-mi schimbe starea, care sa ma relaxeze si sa ma invioreze.
Il sun! Ii spun ca trebuie sa ajung curand. Ca maxim spre seara pe la 10 va trebui sa fiu acolo. Nu spune nimic. Ii mai spun ca as vrea sa merg undeva, sa ma relaxez dar ca nu stiu unde. Nu-mi spune nimic. As vrea sa il intreb ce are dar cuvintele mi se opresc undeva in gat si nodul care se formeaza nu se poate dizolva cu nimic. Schimb subiectul. Vorbim despre ce am mai facut in ultimul timp, de faptul ca mi-e dor de el, si de faptul ca o perioada sigur nu ne vom vedea, nu va putea. Acceptasem de mult ideea. Nu era ceva care sa ma izbeasca. O stiam. Inchid cu un "Te iubesc!"  plin de patima.
Trec orele... trec minutele... trece cheful de a suna la agentia de unde stabilisem sa imi iau pachetul de vacanta. Vine somnul, vine melancolia, vine casa. Cand aproape sa intram in Bacau incepe o ploaie torentiala. Eu inca nu sunasem la agentie si parca nici nu vroiam sa o fac. Ca ultima solutie, in caz ca m-as fi razgandit de la marele si insinguraticul meu plan, era sa le fac o surpriza alor mei si sa ajung mai devreme acasa. Inca nu eram decisa. Picaturile se izbeau atat de tare de geam inca simteam parca, cum se sparg in mii de alte picaturi micute si le vedeam cum se preling pe geam. Ii trimit un mesaj spunandu-i ca eu plec. Atat doar: "Eu plec!" "Unde?" ma intreaba el. "Nu stiu. Dar vreau sa scap. Urc in primul tren care ma duce undeva la munte." Imi raspunde cu un zambet larg. Nu stiu ce vrea sa zica cu asta dar nu-i mai spun nici eu nimic. Soferul ne anunta ca in 15 minute va opri la o benzinarie ca sa ne putem scoate pelerinele, sau ceva haine... ca nu mai e mult si ajungem iar in Bacau, din ce auzise el, e furtuna.
 Adorm subit dupa anunt. Visez campii inflorate si o mireasma imbietoare. Copii razand, pasarele ciripind... o senzatie atat de placuta. Dar curand cerul albastru de care ma bucuram initial incepuse sa se transforme... mireasma florilor e inlocuita de cea a ploii, cea care ma da peste cap, care imi place pana la nebunie... Simt imbratisarea lui, mangaierea lui. Imi atinge fruntea si ma trezesc. Doamna care statea langa mine imi zice ca transpiram  prea mult si ca a vrut doar sa imi stearga broboanele de pe frunte, nu sa ma trezeasca, desi... mai avem chiar foarte putin si ajungem.

Avea dreptate. Eram prin Balcescu. Inca putin. Mi-am luat lucrurile si le-am pus in gentuta. Mi-am pus si haina pe mine si asteptam cuminte sa ajungem. Realizasem tot atunci ca nu mai sunasem nicaieri si nu eram decisa ce sa fac... "Ma voi hotara dupa ce cobor" imi zisesem.
...
In Bacau chiar ploua bine, turna cu galeata chiar. Mi-am luat frumusel bagajelul si dadeam sa imi scot telefonul. Pana ce am reusit eu sa il gasesc, lumea care coborase cu mine isi luase deja zborul. Nici nu am realizat cand am ramas singura in statia de autobuz. Ridic din umeri rece in semn de nepasare si caut sa formez un numar de taxi cand simt o mana puternica care ma prinde de umar si ma intoarce...
Ii vad chipul, ii vad privirea, ii simt stransoare dar nu-mi vine sa cred. Nu reusesc sa schitez nimic pana nu il aud zicandu-mi: "Unde pleci principessa?" Cu o mana tinea umbrela si cealalta ma tinea strans. I-am sarit in gat fara niciun cuvant. M-a strans si el puternic la pieptul lui si am ramas asa, in liniste cateva minute. Incepusem sa-i simt inima batand puternic. Ce dor imi fusese de acel sunet!!!
Cand in sfarsit ne eliberam, ii sarut buzele cu nesat. Imi raspunde cu aceeasi pasiune.





Imi ridica gentile, le pune in portbagaj si lasa umbrela in masina. Vine spre mine prin ploaie si ma ridica in brate, ma saruta si el, si ma invarte de cateva ori dupa care ma urca in masina. Urca si el si porneste.
...

Still here!

It is weird how things have their own way ... I am still here, stuck in this city that seems to be my home. I know I love this place more than I love my hometown even if my friends are not here, my love isn't here, my parents aren't here, not even my sister. Nobody is here for me but somehow this is my home. I have memories here with different people, I have special trees and special parks and roads. I even have a special daydream place. I have a special place for Him, even though for me His house, where I can feel Him better than anywhere else is my church, my town, my house, where I felt for the first time how is it to love Him more than everything. But still, I remain here and I know that He is with me, He will always be. I lost a part of me in this city, and I am all the time looking for it. I can find me in someone's eyes, in someone's smile, in someone's words. I can even find me in someone's silence. I am everywhere here... and I love it. I will miss Iasi. :)

going home...

oh honey honey... oh beybe beybe...

I am coming home. :)))

                          Sincer abia astept sa ajung acasa. Nu voi poposi mult ptr ca nu imi permite timpul dar abia astept sa ajung. E ceva ce ma cheama... E ziua pe care mi-ai promis-o. Desi sunt franta, inca nu ma prinde somnul... ma gandesc la faptul ca toate mi se aseaza... Cineva mi-a zis ca ii seman lui, chiar azi mi s-a zis...si am ras, ma simteam bine... Chiar azi cand a trecut el pe langa mine, nici nu a trebuit sa ma atinga si am simtit furnicaturi pe spinare.... emotii... Iar azi noapte l-am visat intr-un mod extraordinar de ciudat... si am simtit ca ma iubeste.  Primul e cel care m-ar putea iubi, al doilea e cel care ma prinde in mrejele lui iar al treilea e cel pe care il iubesc de mult timp. Toti bruneti, toti frumosi, toti ma au in comun pe mine. :D Primul as dori sa ma iubeasca, al doilea nu as fi crezut ca ma poate iubi, iar al treilea ma iubeste desi nu ar trebui. Sunt nebuna... dar intotdeauna am avut un triunghi...trei puncte centrale intre care sa oscilez.... dar intotdeauna l-au avut in comun pe el. De data aceasta mijlocul face exceptia, nimic din el nu ma duce cu gandul la El si asta ma sperie putin... desi da, are un suflet minunat... un comportament uneori de copil nevinovat si uneori asta ajunge, dar nu, nu e nevinovat... nu e copil... pff... nu sunt confuza... stiu perfect ce vreau de la fiecare dintre ei. Nu am nicio neclaritate. Singura mea problema e ca nu vreau sa cer niciunuia nimic din ceea ce imi doresc... :) Prefer sa il am pe El din acest triunghi si sa ma satur din El.
gata cu abureli dintr-astea... fug... i am going home...:))

"grande Begnini"

Tocmai ce mi-a spus o prietena asta. Imediat ce a vazut un clip cu el. E adevarat, e chiar mare omul asta, mai ales daca vrei sa crezi ca traieste ca in clip, ca e cel din clip. Are atata viata, cum zicea si Irina, iti da o senzatie minunata de a trai cu tot ce putem. La poesia sei tu! Cu adevarat fiecare pas pe care il fac pe pamantul asta e un sunet care nu se repeta, e o dulce poezie, e minunata culoare. Fiecare privire, fiecare zambet. De-ar sti cei din jurul nostru cat de unice sunt acele momente in care ne privesc intr-o clipita, chiar si fara sa vrea... si ne surprind facand cevaa, schitand un zambet..sau orice. Trec cu vederea toate acestea dar pierd franturi importante din creatia pamantului. Cat de inutili suntem uneori, cand ne uitam la cineva si incercam sa stoarcem totul, pentru a captura in mintea noastra zambetul acela minunat pe care l-am vazut candva, cat de copii suntem sa credem ca se mai poate repeta in exact acelasi mod.
Din nou scriu de o atingere simpla. De aceasta data nu mai sterg, nu am cum. Nu mai e vorba de tine ci de un simplu gest. Imaginati-va o strangere de mana, care a facut furori, care a dat nastere unei dorinte nebunesti de a imortaliza momentul, in care am sorbit ca o nesatula toate informatiile... da! un moment memorabil...o privire si un zambet ufa, care nu s-au mai repetat niciodata. Stii, pana si faptul ca existau acele gesturi in fata mea facea momentul unic, nu va mai fi nimic asemanator. Am cautat, am sapat, am aprins lanterna in intuneric, degeaba... nimic nu se repeta. E ciudat sa constati chestia asta. :) Si pentru ca nu vreau ca vreodata sa gasesc ceva pe care sa vreau sa-l revad in acelasi mod, va zic... carpe diem! I will be the next great poem of the world.

Si daca plang...

si daca plang...

 Mi-am dorit intotdeauna ceva ce nu am putut avea. Imi inalt rugaciunile crezand ca nu imi sunt ascultate desi Tu le asculti, si imi raspunzi dar nu in modul in care as vrea eu... Se pare ca tot ce vreau sa iti cer trebuie sa fie pus la punct... trebuie sa fie stabilite toate detaliile altfel tu nu pierzi nicio ocazie sa imi demonstrezi ca ceea ce iti cer ii absurd... dar daca tot stii ce imi doresc...si nu ma indoiesc de faptul asta... de ce nu imi dai? E chiar atat de rau ceea ce cer? Eu tind sa cred ca tot raul spre bine... Nu-mi da sa ma indragostesc de altii, cand ceea ce iubesc e inaintea mea... nu-mi da alte emotii cand fluturii pe care ii simt ptr el nu dispar... lasa-ma sa rad de fiecare data cand il surprind ca se uita la mine... lasa-ma sa rad la toate tampeniile pe care le zice si lasa-ma sa simt cum tremur toata cand ma atinge usor din greseala. Nu le inlocui cu sentimente ciudate de necunoscut si what if-uri... lasa-mi.... :D