I am like a wounded bird cuz I'm hurt. Everybody is waiting for me to do something, everyone believes that they can have something from me, they try to steal everything piece by piece. First was my heart, and after that my mind, and now my consciousness. Take everything from me, take it all I don't even care. You have the power to destroy me , you have the power to lift me up, you have the power. Just fuck you very very much [as the song says].
From Turkey again, to you!!!
vineri, 18 martie 2011
marți, 8 martie 2011
Din Turcia din nou
Luni, 7 martie 2011
Din pacate aici este blocat blogerul…nu pot posta nimic, dar cred ca voi apela la cineva de nadejde sa ma ajute si tot va voi tine la curent.
…
Te ameteste cruntul vant… Ma ameteste, sunt doborata azi mai mult ca niciodata. Copilul din mine care a ras pana acum, alungand tot ce e nasol in viata, copilul care stia sa se bucure de jucarii s-a trezit oarecum la realitate si stii cum, nu ca orice alt copil, crescand odata cu trecerea anilor, dar ca un fluture care de azi si pana maine e altceva… copilul din mine azi e treaz si vede tot raul din lume. Vede ca nu toate se leaga, vede ca nu totul e perfect asa cum vroia sa creada. Nu mai vede jucariile ci doar bucati din jucarii, caci le-a rupt de nervi si de durere. Nu e nimeni aici care sa ma raneasca mai mult ca tine. Si nu, nici macar tu nu esti vinovat in povestea asta, ci doar copilul care a fost copil prea mult timp… fir’ar… poate ar trebui sa fac acel ceva lucru.. si sa nu mai vorbim, sa nu ne mai vedem, sa nu mai stim nimic unul de altul dar stii, nici asta nu ar ajuta, caci vesti despre tine ajung la urechea copilului de prin alte parti, prin alte mijloace si tot ajung… si tot ranesc.,,. Si fir’ar ca nu am incetat niciodata… Copilul are ocazia sa se joace zilele astea… astrele ii dau sansa sa fie fericit poate chiar si pentru cateva clipe dar nu poate face asta, caci e treaz… acum nu mai e copil… ci un om matur, mare care vede… ochelarii de jucarie prin care vezi mii de animale colorate sau soare si curcubeu dintr-o data s-au transformat in niste ochelari prin care copilul vede realitatea. Realitatea crunta care ii descopera intr-un final o pedeapsa… pedeapsa data de El, caci prea mult timp a fost frumos si s-a jucat copilul, si chiar uneori , in momentele de luciditate se gandea ca e mult prea ciudat ca nu a primit nicio pedeapsa in schimb, nu totul e frumos. Si uite ca azi… pedeapsa a venit.. si off cat e de dureroasa… nu am crezut niciodata ca va fi asa dureroasa… am trupul plin de rani acum… cum e scris in cartea aceea, si lumea care ma atinge pana si cu o privire imi provoaca durere. Azi am evadat din cusca mea de cristal si ma doare… nu mai e nimic care sa ma protejeze de toti si de toate… sunt un inger… un inger care si-a primit pedeapsa si e trimis pe pamant unde sufera … oh Doamne…cat doare… fir’ar… Evadare… evadare… evadare..
Din pacate aici este blocat blogerul…nu pot posta nimic, dar cred ca voi apela la cineva de nadejde sa ma ajute si tot va voi tine la curent.
…
Te ameteste cruntul vant… Ma ameteste, sunt doborata azi mai mult ca niciodata. Copilul din mine care a ras pana acum, alungand tot ce e nasol in viata, copilul care stia sa se bucure de jucarii s-a trezit oarecum la realitate si stii cum, nu ca orice alt copil, crescand odata cu trecerea anilor, dar ca un fluture care de azi si pana maine e altceva… copilul din mine azi e treaz si vede tot raul din lume. Vede ca nu toate se leaga, vede ca nu totul e perfect asa cum vroia sa creada. Nu mai vede jucariile ci doar bucati din jucarii, caci le-a rupt de nervi si de durere. Nu e nimeni aici care sa ma raneasca mai mult ca tine. Si nu, nici macar tu nu esti vinovat in povestea asta, ci doar copilul care a fost copil prea mult timp… fir’ar… poate ar trebui sa fac acel ceva lucru.. si sa nu mai vorbim, sa nu ne mai vedem, sa nu mai stim nimic unul de altul dar stii, nici asta nu ar ajuta, caci vesti despre tine ajung la urechea copilului de prin alte parti, prin alte mijloace si tot ajung… si tot ranesc.,,. Si fir’ar ca nu am incetat niciodata… Copilul are ocazia sa se joace zilele astea… astrele ii dau sansa sa fie fericit poate chiar si pentru cateva clipe dar nu poate face asta, caci e treaz… acum nu mai e copil… ci un om matur, mare care vede… ochelarii de jucarie prin care vezi mii de animale colorate sau soare si curcubeu dintr-o data s-au transformat in niste ochelari prin care copilul vede realitatea. Realitatea crunta care ii descopera intr-un final o pedeapsa… pedeapsa data de El, caci prea mult timp a fost frumos si s-a jucat copilul, si chiar uneori , in momentele de luciditate se gandea ca e mult prea ciudat ca nu a primit nicio pedeapsa in schimb, nu totul e frumos. Si uite ca azi… pedeapsa a venit.. si off cat e de dureroasa… nu am crezut niciodata ca va fi asa dureroasa… am trupul plin de rani acum… cum e scris in cartea aceea, si lumea care ma atinge pana si cu o privire imi provoaca durere. Azi am evadat din cusca mea de cristal si ma doare… nu mai e nimic care sa ma protejeze de toti si de toate… sunt un inger… un inger care si-a primit pedeapsa si e trimis pe pamant unde sufera … oh Doamne…cat doare… fir’ar… Evadare… evadare… evadare..
Abonați-vă la:
Postări (Atom)