Of la boala ca se termina.
Termin si eu intr-un final facultatea si simt ca ma indrept spre nicaieri. Nu am niciun fel de plan pentru viitor, niciun fel de idee. :))
Sunt toate doar iluzii. Stiu ca iubesc si chiar din toata inima. Dar viitorul nu anunta ca asta ar fi si pe viitor. Mi-e teama ca foarte curand se vor schimba multe, si nu stiu cat voi suporta sa vad aceste schimbari. Caut febril o poarta de scapare, ceva in care sa ma pierd. Caut ceva in care sa trebuiasca sa-mi pun toate fortele pentru a putea trece peste. Imi caut sa plec, sa fug. E o fuga asemanatoare soriceilor care parasesc vasul care se scufunda. Sunt o lasa si stiu, nu trebuie sa-mi reaminteasca nimeni. Inca nu m-a lasat fara iubirea lui, inca ma iubeste, dar simt ca nu va mai dura mult. :( Ma apropii de varsta la care trebuie sa ma gandesc la o familie, varsta la care se iau decizii importante. Eu nu ma gandesc la o familie fara el, nu exista asa ceva, oricat de des ar zice el ca gresesc. Eu nu iau o decizie care sa ma lase fara iubirea lui. Fug de aici doar ca sa nu ii aud cuvintele spunandu-mi inevitabilul. Fug doar ca sa ascund durerea. As fugi impreuna cu el daca ar vrea, as fugi daruindu-i toata fiinta mea daca ar vrea asta. Dar nu isi doreste asta si nu ar fi fericit doar cu atat. Eu nu ii sunt de ajuns, si stiu asta si accept asta si il sustin. Il iubesc. Ce pot spune altceva.
Termin si eu intr-un final facultatea si simt ca ma indrept spre nicaieri. Nu am niciun fel de plan pentru viitor, niciun fel de idee. :))
Sunt toate doar iluzii. Stiu ca iubesc si chiar din toata inima. Dar viitorul nu anunta ca asta ar fi si pe viitor. Mi-e teama ca foarte curand se vor schimba multe, si nu stiu cat voi suporta sa vad aceste schimbari. Caut febril o poarta de scapare, ceva in care sa ma pierd. Caut ceva in care sa trebuiasca sa-mi pun toate fortele pentru a putea trece peste. Imi caut sa plec, sa fug. E o fuga asemanatoare soriceilor care parasesc vasul care se scufunda. Sunt o lasa si stiu, nu trebuie sa-mi reaminteasca nimeni. Inca nu m-a lasat fara iubirea lui, inca ma iubeste, dar simt ca nu va mai dura mult. :( Ma apropii de varsta la care trebuie sa ma gandesc la o familie, varsta la care se iau decizii importante. Eu nu ma gandesc la o familie fara el, nu exista asa ceva, oricat de des ar zice el ca gresesc. Eu nu iau o decizie care sa ma lase fara iubirea lui. Fug de aici doar ca sa nu ii aud cuvintele spunandu-mi inevitabilul. Fug doar ca sa ascund durerea. As fugi impreuna cu el daca ar vrea, as fugi daruindu-i toata fiinta mea daca ar vrea asta. Dar nu isi doreste asta si nu ar fi fericit doar cu atat. Eu nu ii sunt de ajuns, si stiu asta si accept asta si il sustin. Il iubesc. Ce pot spune altceva.
