O gasca buna de baieti se aduna zgomotos in fata blocului... se imping unii pe altii, il "capacesc" pe unul dintre ei, pentru ca "merita" si o iau la goana spre plaja. Cladirile din jurul lor isi pierd din forma. De la blocuri inalte ajung la cladiri maiestre, cu o arhitectura care iti fura privirea. Ei nu le observa, sunt atrasi doar de mirosul marii si gonesc, de parca aceea ar disparea in secunda urmatoare. Gonesc zgomotosi, cantand un "la multi ani" ragusit dar bubuitor totusi. Trec de parcarea aproape goala... [doar cateva masini isi faceau veacul pe acolo asteptand in liniste stapanii] ajung in parculet. Totul era minunat, parcul verde, fire places everywhere, briza marii, liniste, miros de gratar, si artificii desigur. Nimic nu le tulbura distractia tinerilor nostri. Cum ar putea fi posibil avand in vedere faptul ca unul dintre ei imbatranise cu inca un an??? Dar cuplurile ce isi cautau iubirea pe nisipul ud se oprira. De parca iubirea inceta odata cu zgomotul crescand al acelor tineri. Nimic nu-si mai avea valoarea initiala, trebuiau sa se fereasca acum de priviri curioase, trebuiau sa caute in liniste iubirea ca nu cumva sa vina altul si observand-o primul sa le-o fure... Si totusi, somnul fura pe oricine. Iar noi, noi eram de mult intinsi pe nisip. Simteam cum apa ne atinge degetele de la picioare, ne incalzea, iar tremuriciul ne cuprindea pe amandoi. Erai timid, nu vroiai sa ma lasi sa te sarut. Era devreme pentru asta. Era tarziu pentru a ma opri. Te-am sarutat si tremurai. M-ai cuprins cu bratele-ti fierbinti, m-ai sarutat, ai inceput sa imi atingi pielea fierbinte, cu miscari calme, simple... incercai sa ma linistesti si reuseai. Fiecare atingere a ta imi aducea un fior rece, care ma stingea. Nu regretai ca m-ai dus acolo, chiar si cu zgomotul care se pierdea usor printre soaptele noastre, chiar si cu lumina deranjanta care palea odata cu aparitia lunii pe cerul instelat. Nu regretai regasirea noastra. Ma iubeai cum stiai tu mai bine. M-ai strans in brate tremurand, curand si eu.
Tie!
Tie!
