The nightdream..

...
"Unde mergem?" il intreb eu sfioasa dar plina de speranta. "Plec cu tine." imi zice si rade. Ador rasul lui, zambetul lui - mi-era dor!!! Il fixez asa cu privirea pret de cateva minute, pentru o clipa se intoarce si el spre mine si imi zambeste jucaus, dar se intoarce rapid la drumul lui. Mereu a condus atat de atent, dar chiar si asa eu mereu mi-am pus centura. Acum ceva timp in urma, trebuia sa ma duca undeva si drumul nu era decat de vreo 5 minute si nu foarte aglomerat (era foarte dimineata) iar eu tot mi-am pus centura. Radea mereu de mine. Dar de data aceasta facusem marea exceptie. Vroiam sa il pot privi fara sa ma deranjeze vreo ceva... vroiam sa ma pot intinde spre el, sa invadez locul soferului si sa-i mai sarut gurita. Am avut pornirea asta de vreo cateva ori dar m-am abtinut- era prea concentrat la drumul lui, drumul nostru de fapt.
Ploaia nu contenea deloc, ba chiar ii dadea batai de cap desi nu se oprea din zambit. Vocea nu i-o mai auzeam deloc, de parca vroia sa isi pastreze gandurile doar pentru el, cuvintele doar pentru el si glasciorul doar pentru el. Nu-l condamn, asta as fi vrut si eu, sa pastrez vocea lui doar pentru mine. Treceau clipele dar acum eu le doream sa stea in loc. Adormisem pe scaunelul meu, cu capul indreptat spre el. Ma prinsese un somn adanc. Visam din nou. Aceeasi campie...aceleasi flori inmiresmate, aceeasi seninatate a cerului care nu se mai preschimba in mare involburata de nori si ploaie. Am simtit aceeasi atingere- atingerea lui pe obrazul meu de data aceasta. Am deschis ochii si el ma privea dulce, imi zambea. Era el, nu mai era doamna de langa mine din autocar. Era el si erau ochii lui care ma priveau. Inca ploua. Ajunsesem la destinatie.
Cu o umbrela intr-o mana imi prinsese mana sa pot cobora... Eram somnoroasa si nu reuseam sa vad bine ce loc e acela. Ma udasem putin dar el era mai mult. Am iesit din masina si tinandu-ma de mana am pornit spre intrarea in casuta. Era atat de ciudata, dintr-un lemn vechi, uzat si ros. Geamurile erau peste tot, pana si in pod erau atat de multe si erau toate inchise, ceva absolut normal, avand in vedere ploaia care nu se mai oprea. Era deja spre dimineata cand am ajuns. Liniste profunda, nici el nu zicea nimic. M-a oprit in fata intrarii, m-a intors ca sa pot vedea padurea din jurul nostru si lacul care se intindea albastru si parasit la picioarele noastre. Un munte ratacit isi facea si el aparitia printre nori si prin ceata care era acolo. Toate erau constiente de prezenta noastra. Le tulburasem linistea in care zacusera pana atunci. Doar picaturile pareau sa isi continue drumul catre pamant necontenite, netulburate de nimeni. "Radu..." Nu am putu spune nimic mai mult. Nu l-am putut privi dar eram sigura ca nici el nu ma privea pe mine. Adoram impreuna minunatiile din jurul nostru. M-a prins de mana, m-a strans tare tare si abia atunci i-am simtit privirea atintindu-ma. M-am intors spre el si imi zambea, flacari ii ardeau in ochisori si mi-a facut semn sa intram. I-am zambit si am incuviintat la randu-mi din cap.
Usa se deschisese cu un scartait prelung si intunericul isi facuse aparitia. L-am privit din nou si razand m-a luat din nou pe sus... intram amandoi, imbratisati.
...

Daydream

Trec minutele... trec orele... scaunul mi se pare atat de inconfortabil incat nu ma pot odihni cum trebuie. Trec orele, trec orele... se scurg si paginile cartii mele, la fel si bateria telefonului, curand nu voi mai putea asculta nici muzica... trec orele, trec oamenii pe strazile pe care circulam cu aceasta viteza ametitor de slaba... trec orele, trec granitele, trece linistea si peste sufletul meu se asterne o plapuma de emotii greu de stapanit. Trec orele si vine semnalul telefonului, vin mesajele, vin minutele vine timpul... E timpul sa dau de stire ca vin acasa... e timpul sa pacalesc si sa fug putin chiar inainte de a ajunge chiar. Ii sun pe ai mei si le spun ca abia peste doua zile plec, deci mai dureaza pana ajung. Unul din bagaje e deja trimis acasa de vreo cateva zile, iar cel cu care vin eu e perfect pregatit pentru o noua plimbare. Una care sa-mi schimbe starea, care sa ma relaxeze si sa ma invioreze.
Il sun! Ii spun ca trebuie sa ajung curand. Ca maxim spre seara pe la 10 va trebui sa fiu acolo. Nu spune nimic. Ii mai spun ca as vrea sa merg undeva, sa ma relaxez dar ca nu stiu unde. Nu-mi spune nimic. As vrea sa il intreb ce are dar cuvintele mi se opresc undeva in gat si nodul care se formeaza nu se poate dizolva cu nimic. Schimb subiectul. Vorbim despre ce am mai facut in ultimul timp, de faptul ca mi-e dor de el, si de faptul ca o perioada sigur nu ne vom vedea, nu va putea. Acceptasem de mult ideea. Nu era ceva care sa ma izbeasca. O stiam. Inchid cu un "Te iubesc!"  plin de patima.
Trec orele... trec minutele... trece cheful de a suna la agentia de unde stabilisem sa imi iau pachetul de vacanta. Vine somnul, vine melancolia, vine casa. Cand aproape sa intram in Bacau incepe o ploaie torentiala. Eu inca nu sunasem la agentie si parca nici nu vroiam sa o fac. Ca ultima solutie, in caz ca m-as fi razgandit de la marele si insinguraticul meu plan, era sa le fac o surpriza alor mei si sa ajung mai devreme acasa. Inca nu eram decisa. Picaturile se izbeau atat de tare de geam inca simteam parca, cum se sparg in mii de alte picaturi micute si le vedeam cum se preling pe geam. Ii trimit un mesaj spunandu-i ca eu plec. Atat doar: "Eu plec!" "Unde?" ma intreaba el. "Nu stiu. Dar vreau sa scap. Urc in primul tren care ma duce undeva la munte." Imi raspunde cu un zambet larg. Nu stiu ce vrea sa zica cu asta dar nu-i mai spun nici eu nimic. Soferul ne anunta ca in 15 minute va opri la o benzinarie ca sa ne putem scoate pelerinele, sau ceva haine... ca nu mai e mult si ajungem iar in Bacau, din ce auzise el, e furtuna.
 Adorm subit dupa anunt. Visez campii inflorate si o mireasma imbietoare. Copii razand, pasarele ciripind... o senzatie atat de placuta. Dar curand cerul albastru de care ma bucuram initial incepuse sa se transforme... mireasma florilor e inlocuita de cea a ploii, cea care ma da peste cap, care imi place pana la nebunie... Simt imbratisarea lui, mangaierea lui. Imi atinge fruntea si ma trezesc. Doamna care statea langa mine imi zice ca transpiram  prea mult si ca a vrut doar sa imi stearga broboanele de pe frunte, nu sa ma trezeasca, desi... mai avem chiar foarte putin si ajungem.

Avea dreptate. Eram prin Balcescu. Inca putin. Mi-am luat lucrurile si le-am pus in gentuta. Mi-am pus si haina pe mine si asteptam cuminte sa ajungem. Realizasem tot atunci ca nu mai sunasem nicaieri si nu eram decisa ce sa fac... "Ma voi hotara dupa ce cobor" imi zisesem.
...
In Bacau chiar ploua bine, turna cu galeata chiar. Mi-am luat frumusel bagajelul si dadeam sa imi scot telefonul. Pana ce am reusit eu sa il gasesc, lumea care coborase cu mine isi luase deja zborul. Nici nu am realizat cand am ramas singura in statia de autobuz. Ridic din umeri rece in semn de nepasare si caut sa formez un numar de taxi cand simt o mana puternica care ma prinde de umar si ma intoarce...
Ii vad chipul, ii vad privirea, ii simt stransoare dar nu-mi vine sa cred. Nu reusesc sa schitez nimic pana nu il aud zicandu-mi: "Unde pleci principessa?" Cu o mana tinea umbrela si cealalta ma tinea strans. I-am sarit in gat fara niciun cuvant. M-a strans si el puternic la pieptul lui si am ramas asa, in liniste cateva minute. Incepusem sa-i simt inima batand puternic. Ce dor imi fusese de acel sunet!!!
Cand in sfarsit ne eliberam, ii sarut buzele cu nesat. Imi raspunde cu aceeasi pasiune.





Imi ridica gentile, le pune in portbagaj si lasa umbrela in masina. Vine spre mine prin ploaie si ma ridica in brate, ma saruta si el, si ma invarte de cateva ori dupa care ma urca in masina. Urca si el si porneste.
...