Noutati

Sunt acasa dar nu pentru mult timp, maine ma intorc acasa, cealalta casa. Sunt si eu ca tiganul cu cortul cum zice un foarte bun prieten. (Andrei, cu tot respectul, te astept la o bere prin iasi)
Am cheltuit o multime de bani azi, mai mult chiar decat imi propusesem pentru aceasta afacere, dar pana la urma sper sa se dovedeasca a fi o buna investitie.
Picioarele ma dor cumplit, azi mi-a fost si un pic rau, deci tote merg spre si mai prost. E ciudat sa ai presentimente. Eu le am destul de rar, si atunci se intampla ceva cu adevarat maret, spre bine sau spre rau. Cand spun presentimente nu ma refer la acele momente cand simti ca poate ai noroc la Loto, sau ca vei pica un examen, nu ma refer la acestea micute, ci la ceva mult mai mare, impresionant. Azi am avut o stare deplorabila. Sper din tot sufletul sa nu fi fost o presimtire, ptr ca daca a fost asta inseamna ca ceva rau se va petrece, ci ca a fost doar un nou atac de panica. Am inceput sa le cam am pe acestea din urma. Nu zic ca sunt bune dar macar nu prevestesc ceva rau.
Revenind... nu am foarte multe de spus, ba chiar nimic. Nici nu stiu de ce am inceput aceasta postare., probabil pentru a va face curiosi. Ei bine, aide bre fugi la somnic, ai luat teapa. Merg si eu la somn, si sper sa ma trezesc dimineata intr-o alta lume, putin mai buna. O lume in care nu te impinge nimeni, sau daca o face iar tu pici inconstienta pe jos, vine la tine si te ridica, si nu te lasa sa mori acolo jos, o lume in care ceilalti te intreaba ce mai faci, nu in care iti dau buzz steptandu-se sa le spui tu mai intai buna si sa-i intrebi daca doresc ceva, o lume in care sa poti merge pe strada fara ca lumea sa-ti spuna ca ai un siret liber si sa rada ca tu chiar te-ai uitat sau sa te injure ca de ce nu te uiti...o lume in care sa nu-mi fie teama sa iubesc fara margini, o lume ...o lume...o lume. Somn usor acum, iar maine ... Neata catre cruda realitate.

Obstacol, dulce obstacol!!! [din seria cugetari]

E ciudat cum se intampla uneori ca ti se deschide larg o usa foarte mare si imediat observi ca pentru a trece dincolo iti trebuie permis de trecere de la un alt stapan al cheilor.
De ce sunt atat de multi stapani de chei, de ce nu poate fi doar unul? Iar acela, cand doreste, sa-ti deschida usa oferindu-ti in acelasi timp si permisul de trecere, ca doar dehhh depinde de el, el are toate cheile. Dar de ce sunt mai multi? Mergi la unul, care are o putere atat de mare, iar el iti accepta argumentele si iti da o cheie, dar odata ce-ai ajuns destul de aproape de usa, observi ca usa aceea e incuiata si cu o cheita mai micuta, una pe care trebuie sa o obtii de la un altul, care dupa parerea ta are o putere cu mult mai mica, dar care de fapt iti poate decide viitorul.
Mi s-a deschis o usa dar imediat a fost inchisa de acest al doilea... Si acum ma zbat sa-i intru in gratii sa pot obtine si cheita aceea micuta si e obositor, al naibii de obositor. Dar simt ca la final nu voi iesi botita din aceasta afacere. Iar satisfactia va fi cu mult mai mare vazand ca am obtinut ceva pentru care am muncit din rasputeri. Incerc sa fiu optimista si sa fiu puternica, sa-mi iubesc obstacolele si sa le inlatur usor usor folosindu-ma de un senzual Tango, indepartandu-le de scopul meu, ducandu-le departe departe. Unele s-au lasat "dansate", altele mai greu.

Va voi spune mai tarziu cine danseaza mai bine, eu...sau obstacolele care stau in calea mea. ;)

Fila

Un dor imens ma cuprinde de fiecare data cand merg acolo. Exista un loc special care ma face sa zbor departe, la vremuri apuse de foarte mult timp. Nimeni le stie decat eu si poate el, dar nu, el nu.
Am revazut acele locuri si asta doar datorita tie. Demult, nu era nimic. Acum, e totul. Acum imi doresc sa mai pasesc pe acele locuri ascultand rasul tau prea putin colorat, bancurile spuse parca la timp si cu o patima ce trezeste la viata imediat orice suflet ratacit prin amintiri. Nu mi-am imaginat niciodata ca as putea vorbi astfel cu tine, ca poate as putea face astfel de lucruri in prezenta ta si totusi...simt ca ma intelegi. Simt ca as putea avea incredere in tine si e placut. Mergeam alaturi de tine si iti atingeam umarul din greseala sau uneori intentionat si tresaream, mi se parea ca fac ceva iesit din comun, de parca legatura ta cu ea nu-mi permitea nici macar acest mic gest de prietenie solida. Si inca simt asta. Legatura ta cu ea, apusa sau nu, nu-mi permite niciun fel de gest, poate nici cele care sunt ades intalnite intre prieteni. Cu greu, si pana si acelea-mi par tradari. Dar un sarut, o atingere usoara a buzelor, ale tale - buze moi, ale mele - lacome dar...hmm tradare imi suna incontinuu, stii? M-abtin, e cel mai bine. Lasam deoparte ape tulburi, azi. Iar maine, ma vei lua de manuta si ma vei plimba pe aceleasi alei umblate mai demult, cu alti oameni, alte figuri, ma vei binedispune si imi vei ridica acelasi zambet larg pe fata, iar gesturile limitate la o stransa prietenie vor creste in ritm pana ce, la un moment dat, nu le vom mai distinge, vor intra in obisnuit. Iar plimbarile dupa papuci si huse vor fi...hmmm...ca'ntotdeauna - prilej de mare bucurie. ;)

Cu gandul la ieri.

Dust

Lumea e alcatuita din fire multe multe de praf. Iar aceste fire de praf ajung sa ne inunde pe de-a-ntregul. Avem fire de praf in par cand ne plimbam pe malul marii, caci vantul le aduce si le aseaza acolo, exact in parul nostru negru, sau castaniu, sau blond, il aseaza exact acolo unde stie ca trebuie sa stea. Avem fire de praf la coltul gurii, mai ales atunci cand nu vorbim o buna perioada de timp, si cu atat mai mult cu cat ne aflam pe malul marii dupa cum am mai spus. Avem fire de praf intre gene, desi pe acestea le miscam sistematizat, la interval de cateva secunde, sau unii la intervale de cate un minut, doua, cate minute poti sta fara sa clipesti? Nu stiu. Depinde de fiecare.

Asa si cu supravietuirea. Cat poti supravietui fara compania altei persoane? Un an, doi, zece? Oare cat poate trai un om fara sa aiba cu cine impartasi o bucurie la finalul zilei, un ghinion intr-o zi ploioasa dupa ce sefii la serviciu ti-au facut viata imposibila iar colegilor nici ca le-a pasat? Se poate supravietui fara o jumatate? E o intrebare la care fiecare dintre noi e indemnat sa raspunda. Intr-un prim gand am putea sustine ca da, se poate trai chiar si o viata fara o jumatate, caci noi suntem independenti si capabili sa supravietuim prin propriile noastre puteri iar gandurile si nisipul din coltul propriei noastre guri e de ajuns pentru a fi fericiti. Cat de adevarat este acest raspuns?

Exista oameni care se pregatesc sa supravietuiasca unor calamitati naturale care conform apocalipsei vor veni curand, exista oameni care se pregatesc intens sa supravietuiasca crizei economice, exista oameni care se pregatesc sa supravietuiasca diferitelor crize si situatii ivite pe nepusa masa dar nimeni nu se pregateste sa supravietuiasca singuratatii. De ce? Cred ca pentru ca si atunci cand vrem sa supravietuim unei calamitati naturale, ne dorim ca si cel/ cea la care tinem sa supravietuiasca impreuna cu noi. Sa nu cumva sa ramanem singuri. Dar cum ne pregatim pentru aceasta? Nimeni nu stie pentru ca nimeni nu si-a pus cu adevarat aceasta problema pana acum. Sunt unii oameni care se pregatesc fara sa stie sa infrunte singuratatea, sa-I supravietuiasca, sa nu fie rapusi de ea, sa nu ramana singuri. Si cum fac aceasta? E simplu. Se comit unei relatii fara sa iubeasca cu adevarat.” Nu mai conteaza cu cine voi trai de acum important e sa nu traiesc singura.” ar zice o domnisoara de o varsta prea inaintata. Dar astfel ea este rapusa iar singuratatea invinge. Ea nu va supravietui, se va simti singura in interior pe langa acela care nu ii este cunoscut deloc inimii. Supravietuiti singuratatii ascultandu-va inima. Si de ce nu, calcati in picioare ratiunea.