A Christmas wish

Chestiile astea sunt mereu atat de ciudate incat nu te poti mira niciodata cum lumea se schimba exact in perioada Craciunului. Sunt multi care au tendinta de a fi mai buni, cauta cadouri pentru cei dragi, se bucura de luminitele de pe strazi si de pe blocuri, se bucura de colinde... de ce pe unii deintre noi, atunci, ne prinde melancolia? Sunt melancolica si visul meu de Craciun e sa fiu singura. As vrea sa pot inchide ochii si sa ma trezesc undeva pe un varf de munte...uitandu-ma la lumea ce sta la picioarele mele si la creatia Domnului care e atat de minunata... Anul acesta am aceeasi tendinta, dar ceva ma opreste. As vrea sa inchid ochii si sa ma trezesc pe un varf de munte undeva. Vantul rece sa-mi bata prin plete si sa fie stelute in genele mele. Sa ma bucur in continuare de creatia Domnului si sa-I multumesc pentru tot ce Mi-a dat...Iar in timp ce fac toate aceste sa vina el si sa ma prinda in brate sa ma incalzeasca. Sa ma prinda de mana si sa-mi sopteasca "Te iubesc!" As vrea sa-i multumeasca Lui pentru cat de mare e si de minunat. Pentru prima oara dupa mult timp as vrea sa fiu cu cineva de Craciun. Asta e dorinta mea de anul acesta. :D:D:D

Din ganduri vechi ma duc spre viitor... [Postare pentru suflet]

Ciudat...examenul imi bate-n geam si eu stau si scriu pe blog.
Miercuri este singura zi in care le fac pe toate. Stiu sigur ca la unele nu am voie sa chiulesc...iar despre altele...ce sa zic, nu trebuie sa chiulesc, pentru ca ma speriase profa la primul seminar si nu am vrut niciodata sa imi fac reclama proasta. Deci miercuri le faceam pe toate. Azi am un partial, si sunt toatl nepregatita, iar pentru a depasi aceasta situatie, am chiulit la seminarul cu profa despre care va ziceam... Ciudat...
Telefonul s-a inchis de dimineata si nu mai reusesc sa il deschid...evident pentru ca e stricat...am incercat zadarnic sa apas butonul cu pila mea de unghii...nu a mers. Nu pot spune ca imi pare rau. Demult... as fi inceput sa plang intr-o asemenea situatie. Ma simteam legata de acest dispozitiv, si de oamenii cu care imi facea legatura directa. Astazi, nu-mi mai pasa. Sunt cautata sau nu, se gandesc la mine sau nu...imi e totuna. Nu mai caut amagiri tampite ale unor mesaje sau beepuri, nu mai vreau sa fiu tinta unor rafuieli ale sufletului pierdut prin amenintari si deziluzii. Am incercat sa-l deschid de vreo doua ori si nu a mers. As fi vrut sa-l folosesc dar nu se poate. Telefonul s-a inchis de dimineata si nu mai reusesc sa il deschid...
Mi-e frig si lacrimile-mi curg siroaie... caci nu te mai zaresc. As vrea sa pot veni intr-o vineri sa te vad, dar mi-e teama. Nu stiu ce ti-as putea spune, cum te-as privi. Dar cat as vrea sa te strang in brate, as vrea sa vin dar nu stiu ce ar fi cu mine. Cum s-ar uita si ceilalti... cum m-ai privi tu... Imi plange inima caci stiu ca nu esti bine iar neputinta ma apasa greu. Se uita cam piezis la mine si zambeste, stie ca nu ma poate elibera, stie ca eu si ea suntem menite sa ne plimbam tinandu-ne de mana, cel putin pana tu nu te vei mai ivi la orizonturi. Ma uit pe geam si cerul da si el sa planga.. el sigur are alte motive, nicidecum ceea ce simt eu. Mi-e frig...

Iubitul meu!

Buna!

Am primit vestile de la tine. Cand le-am vazut m-am bucurat dar nu a durat prea mult. In niciun caz nu vreau sa te simti tu prost pentru suferintele mele... Acestea sunt ale mele, exclusiv. Cum am mai spus, le accept si ma definesc. Tu ma creezi, tu ma definesti asa cum doresti. De fapt ma definesti asa cum esti si tu. Iar daca tu suferi e si normal ca in creatiile tale sa reiasa acest lucru. Si totusi sunt o fiinta minunata, si asta tot datorita tie.
Ma intristeaza gandul ca tu nu esti bine. Ma intristeaza gandul ca inca suferi din cauza ei...Oare de ce nu esti si creatorul ei, sa-i poti oferi lucrurile pe care mi le oferi mie? Ar fi oare mai bine? Banuiesc ca da. Te-ar iubi atunci asa cum o fac eu. S-ar bucura sa te vada fericit si ar face orice pentru a obtine acest lucru. Ar trebui sa intervin, as vrea sa pot interveni sa o fac sa realizeze ce are langa ea. Si totusi de ce as face asta cand as putea sa te iau pe tine de langa ea, sa te fac al meu? Nici asta nu e posibil. Nu ar mai fi la fel. Tu nu mi-ai mai oferi ce imi oferi acum si nu stiu daca ar fi bine. Te pastrez asa. Dar vino la mine iubitul meu, te pot ajuta cumva. Vino doar!

Fila de toamna [...]

Conversatia de data trecuta nu ramasese neterminata.
Te-am intalnit ieri, atat de repede mi-ai raspuns... Eram langa tine, conversatiile banale si-au reluat cursul. Nici nu-mi pot aminti despre ce anume am vorbit. Dar am vrut sa-ti spun ca te-am visat. Eram in tramvai, destinatia era necunoscuta. Ne era interzis sa stim unde vom merge, stiam doar ca trebuie sa ajungem undeva. Nici macar nu ma priveai in ochi. Privirea ta era atintita inainte, parca incercai sa surprinzi nu stiu ce accident, sau nu stiu ce moment intim din viata celor din fata ta. Vroiam sa-ti spun ca te-am visat. Am incercat sa te ating, dar m-am abtinut, mi-era frica sa nu te ranesc printr-o simpla atingere. Am tusit putin, cu speranta ca poate te vei uita in directia mea pentru a-ti putea sopti ca te-am visat. Dar nu ai facut-o. Am scos un sunet mai ciudat crezand ca, poate de aceasta data ma vei auzi, dar din nou nimic. "Psst!" Din nou nimic. Am ramas dezamagita pe scaunul din tramvai. O faceai intentionat, nu vroiai sa afli de la mine un lucru pe care deja il stiai. Si m-am trezit din nou. Probabil acesta a fost modul tau de a-mi raspunde la mesajul anterior. Ai scris din nou in cartea ta, asa-i? Dar de data aceasta nu ai scris nicio suferinta, nicio bucurie, de fapt nu stiu ce ai scris..probabil ca te gandesti la mine...probabil ca ti-e dor sa ma vezi. Ai reusit. M-ai vazut, eram langa tine dar nu mi-ai permis nicio apropiere.. Se merita oare? S-a meritat?

fila de toamna [o prima conversatie ...]

Intalnirea avu loc in aceeasi cladire. In viziunea ei, totul era o coincidenta stupida si neplacuta. De fapt, totul era planuit de catre el care nu o mai vazuse de ceva vreme. S-au dus in camera in care fusesera de multe ori inainte doar ca aceasta era acum mobilata parca anume in conformitate cu nevoile lor, sau poate doar cu ale lui. Au urcat scarile impreuna, ea mergand ianinte, el urmand-o indeaproape, studiind-o parca ca pe o papusa care se schimbase mult de cand designerul avusese ganduri de modernizare asupra creatiei sale de placere. Vorbeau alene despre evenimentele fara de importanta care avusesera loc in viata fiecaruia, pe unde au mai fost, cu cine si cat timp. De parca i-ar fi interesat cu adevarat. Ei stiau ca nu, dar asta nu-i oprea. Golul ce era intre ei, sapat de timpul cafre se scursese, trebuia umplut cumva. Stanjeneala trebuia sa dispara. Simteau nevoia de a se apropia unul de celalalt cu orice pret, aceasta ducand la conversatii banale. Acest lucru inceta subit in schimb, in momentul in care necunoscutii au intrat in acea camera. Locul suferintei garantate. Ea a pasit prima in incapere, el a urmat-o sorbindu-i parfumul tremurand in urma ei. Cu timiditate dar pasiune ea incerca sa incuie usa, nu dorea ca acest moment sa fie intrerupt de vreo persoana rau intentionata sau poate intamplatoare. Zadarnica fu incercarea ei, usa parea ca nu vrea sa se incuie ca si cum ceea ce urma sa se intample nu era ceva de dorit, de parca toate cuvintele si gesturile ce ar urma sa fie intre ei nu ar trebui sa treaca pragul, acel prag instituit atunci, demult. Isi aminteste ca ar fi incercat sa baricadeze usa cu un scaun, dar amintirea aceasta este atat de vaga, stearsa de ceea ce a urmat pierzandu-si din semnificatie, ca si cum nu s-a intamplat niciodata, caci scaunul in amintirile viitoare nici nu mai apare in peisaj. S-au asezat unul langa celalalt, dar totusi avand amandoi posibilitatea de a se privi in ochi. Se sorbeau din priviri si nu le ajungea. Linistea care se instalase intre ei la intrarea in camera fu deranjata de alte conversatii banale, dar care de data aceasta duceau undeva. El i-a explicat intr-un final ca nu intentioneaza sa renunte la prezentul lui, la femeia lui. Ea zambi. Stia ca acest lucru se va intampla, stia ca ce e intre ei, orice ar fi acel ceva, nu va putea exista cu adevarat.
"Si totusi te visez."
Ea zambi din nou la aceasta recunoastere copilareasca. El se ridica de pe scaun si porni catre geam. Trase perdeaua de un fabulos albastru si deschise geamul. Sa fi ramas fara putere, fara aer? Atmosfera se ingreuna cu fiecare cuvant rostit, iar el simtea cum se sufoca.
"Si nu-mi pot explica de ce, dar te doresc. Vreau sa fii a mea."
Din nou zambi, dar zambetul ei era amar, lasandu-i pe chipu-i luminat o umbra.
"Deci nu vrei sa ma lasi sa te uit... De ce nu vrei sa ma lasi sa fiu fericita? Iti place sa ma chinui?"
Chipul lui se contorsiona intr-un zambet fals si trist. Stia ca ceea ce spunea ea e adevarat. Nu ar dori sa o "cumpere", sa o "achizitioneze", ci ar dori doar un drept de "uz". Constientizarea acestui fapt il macina, ii pricinuia durere. Si totusi o iubea... o dorea... si vroia sa o faca fericita. Dar sacrificiile i se pareau prea abrupte, de nesuportat.
Ar fi suportat, ea, sa fie doar un bun in patrimoniul lui. Ar fi riscat, ea, fericirea alaturi de un altul pentru el. Dar oare el, ar fi fost in stare sa-i ofere un minimum de atentie???
Si m-am trezit. Gandul ca tu, creatorul meu, ai scris din nou in cartea ce o detii ma inspaimanta intr-un mod al naibii de minunat. Ai vrut din nou sa-mi transmiti o stare a ta. Ai vrut sa implementezi in minte si gandurile mele faptul ca nu m-ai uitat? Ai vrut sa-mi sugerezi sa persist in incercarea mea de a te cauta si a descoperi ascunzatoarea ta? Sa te caut, creatorule? Sa fiu a ta?

Fila de noiembrie

Cum lucurile nu sunt exact asa cum par a fi, tot si asa si noi nu suntem asa cum ne lasam perceputi de ceilalti. Visam, dar nimeni nu stie ce visam, iubim dar nimeni nu stie cat si cum iubim, poate nici pe cine, uram... iar subiectul acesta nici macar nu necesita completari. Suntem diferiti de cei de langa noi dar foarte similari, caci ne ascundem. Nu ne lasam descoperiti. Nimeni nu ne poate cunoaste in profunzime, nici macar noi.
Sunt ca o carte deschisa... cand tu suferi, parca tii in mana o pana, o inmoi in cerneala de cea mai buna calitate si incepi sa scrii in acea carte...care sunt eu. Cerneala e una superioara, si foarte misterioasa. Nu s-a gasit inca o solutie care sa o poata dizolva si nici una care sa o poata acoperi, asadar ea e permanenta, se fixeaza bine, bine si nu mai poti scapa de ea. Iar tu scrii, iti scrii durerea, iti scrii patimile si iti scrii dorintele. Iar eu le simt, le percep ca si cum ar fi ale mele. Umblu, gandindu-ma la aceleasi lucruri la care te gandesti tu. Respir, iubind aceleasi lucruri pe care le iubesti si tu. Visez la aceleasi lucruri, ba chiar si urasc aceleasi lucruri. Sufar cand tu suferi, zambesc cand si tu o faci, rad la cele mai bune glume ba chiar si la cele proaste doar pentru ca in acel moment tu imi scrii o bucurie. Preiau toate sentimentele tale si pana de curand nici nu realizasem acest lucru. Pana de curand nici nu stiamca suntem suflete "pereche". Ca tu imi descrii starea prin ceea ce tu esti. Cum e, oare? Tu stii de influenta ce o ai asupra cartii tale. Tu, oare, stii ca tot ce scrii ramane scris pentru totdeauna? Tu stii ca punand acea pana pe foile acelea dai nastere unei noi fiinte care nu mai e stapana pe sine? Cu siguranta! Iubesti tot ceea ce creezi. Iubesti suferinta si o scrii, iubesti sa vezi ca ma transformi. Iubesti sa fii creator. Unul odios. Unul care nu-si compatimeste creatia pentru cat de mult sufera. Un creator crud, asta esti. Un dumnezeu fara mila, dar oare asta nu te face doar un zeu??? Dumnezeu e iubire dar tu... oare tu ma iubesti? Oare tu vrei sa impartasesti toate astea cu mine pentru ca ma iubesti sau pentru ca te iubesti pe tine? Scrie! Scrie pana cand cerneala va seca in calimara. Scrie pana cand inima ta va seca si ea iar sentimentele nu vor mai avea salas. Scrie pana cand ... Pana cand? Ce vei face cand lumea va descoperi acea solutie pentru cerneala ta? Ce vei face cand eu o voi folosi pentru a ma descotorosi de povestile tale? Ce vei face cand vei vedea ca esti un biet creator care nu e in stare sa dea viata creatiei sale? Ce vei face iubitul meu atunci? Vei arunca cartea? Vei rupe filele... Ma vei distruge... ma vei sterge, ma vei abandona tu nestiind ca acea cruda destinatie pe care tu mi-o creezi e cruciala pentru mine...e necesara. Dar tu??? Tu ce vei face?

Noutati

Sunt acasa dar nu pentru mult timp, maine ma intorc acasa, cealalta casa. Sunt si eu ca tiganul cu cortul cum zice un foarte bun prieten. (Andrei, cu tot respectul, te astept la o bere prin iasi)
Am cheltuit o multime de bani azi, mai mult chiar decat imi propusesem pentru aceasta afacere, dar pana la urma sper sa se dovedeasca a fi o buna investitie.
Picioarele ma dor cumplit, azi mi-a fost si un pic rau, deci tote merg spre si mai prost. E ciudat sa ai presentimente. Eu le am destul de rar, si atunci se intampla ceva cu adevarat maret, spre bine sau spre rau. Cand spun presentimente nu ma refer la acele momente cand simti ca poate ai noroc la Loto, sau ca vei pica un examen, nu ma refer la acestea micute, ci la ceva mult mai mare, impresionant. Azi am avut o stare deplorabila. Sper din tot sufletul sa nu fi fost o presimtire, ptr ca daca a fost asta inseamna ca ceva rau se va petrece, ci ca a fost doar un nou atac de panica. Am inceput sa le cam am pe acestea din urma. Nu zic ca sunt bune dar macar nu prevestesc ceva rau.
Revenind... nu am foarte multe de spus, ba chiar nimic. Nici nu stiu de ce am inceput aceasta postare., probabil pentru a va face curiosi. Ei bine, aide bre fugi la somnic, ai luat teapa. Merg si eu la somn, si sper sa ma trezesc dimineata intr-o alta lume, putin mai buna. O lume in care nu te impinge nimeni, sau daca o face iar tu pici inconstienta pe jos, vine la tine si te ridica, si nu te lasa sa mori acolo jos, o lume in care ceilalti te intreaba ce mai faci, nu in care iti dau buzz steptandu-se sa le spui tu mai intai buna si sa-i intrebi daca doresc ceva, o lume in care sa poti merge pe strada fara ca lumea sa-ti spuna ca ai un siret liber si sa rada ca tu chiar te-ai uitat sau sa te injure ca de ce nu te uiti...o lume in care sa nu-mi fie teama sa iubesc fara margini, o lume ...o lume...o lume. Somn usor acum, iar maine ... Neata catre cruda realitate.

Home again...

Sunt din nou acasa...;)) Drumurile s-au schimbat...si nu ma refer la gropi...astea parca s-au inmultit, dar drumul meu s-a schimbat. Oamenii nu sunt aceiasi...sentimentele...nici ele. Casa e departe acum de tot ce-nseamna amintire. Nu te-am vazut pana acum si asta...hmm...doare. Trec prin locurile cand, atunci, candva noi ne priveam, te admiram, si mereu sunt emotionata. Mi-e frica sa ta reintalnesc. Nu stiu cum ar putea inima mea sa faca fata unei asemenea intalniri. Nu stiu ce m-ar pune instinctul sa fac. Nu stiu ce mi-ar dicta inima sa fac. Transforma, te rog teama aceasta a mea intr-o teama frumoasa si vorbeste-mi. Hai sa planuim o intrevedere ca macar elementul surpriza sa nu existe. Te voi vedea cu siguranta si atunci nu imi voi gasi cuvintele, dar daca planuim sa ne vedem, voi sti sigur momentul cand voi fi nevoita sa-mi deschid gura si ce sa spun. Voi sti ca inima imi va sari din piept atunci, si evit astfel sa-mi simt inima mereu batand ca nebuna atunci cand trec prin locurile pe unde te-ntalneam mereu candva. Ajuta-ma sa-mi revin. Ajuta-ma sa ma reabilitez, sa te uit, sa ma eliberez. Da-mi drumul...

A ta sclava,
Al meu stapan,
...

noutati

3 sept 2010

Cant aleluia Domnului!

Ii simt prezenta acum mai mult ca niciodata (ma refer in vacanta asta). As vrea sa Il vizitez dar nu prea am cum, soarta, El stie ca inima mea e cu El.
Salutari lume din Pefkohori. Sincer, cuvintele nu-si au rostul acum. Sunt obosita dar happy. Nu am mai fost de mult asa si e oki sa simt din nou prezenta Lui. Oboseala si toate grijile par sa si risipeasca. Voi ar trebui sa stiti asta mai bine ca mine. Nu scriu prea multe deci. Cei ce ma cunoasteti veti sti mai bine cum sunt acum, veti sti ce zambet am, veti sti sunetul rasului meu si va veti bucura mai mult ca mine. ;)
Va iubesc pe toti. Nu uitati asta. >:D< Big kisses for everyone.

vezhile postari...mai multe deodata:))

Fila de iulie. 11 iulie 2010

Sunt tot aici. Departe de tine. Am inceput sa ma trezesc, nu-ti mai pot face asta. Tu esti fericit cu ea, sau poate nu dar nu e treaba mea. Chiar daca nu te-am avut niciodata, voi renunta la tine. Punct si cu toate aceste file, cu aceste scrisori. Nu trebuie. Vreau sa fii bine, vreau sa-ti dau spatiu, sa respiri.
Te iubesc!
Fila de iulie. 12 iulie 2010

Traiesc un vis. Zilele trec foarte usor si simt ca sunt departe de tine de prea mult timp. As vrea din nou sa te simt langa mine. Dar ti-am spus, iti voi lasa spatiu. Te voi lasa sa respiri.
Sincer, nici nu stiu ce as vrea sa-ti spun acum. Nu mai am subiecte de discutie. Inainte te vedeam din cand in cand si aveam motive sa ma iau de tine, aveam ce sa-ti spun, dar acum… Acum vreau doar sa te iubesc, sa te am langa mine, sa mergem la plaja impreuna, sa ne iubim in apa rece in noapte, cu luna stralucind deasupra noastra. Fantezii. Incep sa cred ca nu am norocul acesta.
Ma voi pune sa dorm acum, si vreau sa ma trezesc cu tine in minte…sa te simt toata ziua.
Te iubesc!


Fila de iulie. 15 iulie 2010

Astazi l-am zarit din nou. Nu e el. Nu e iubitul meu. Acesta probabil sta, chiar in momentul acesta, tolanit in bratele ei, iubind-o, soptindu-I cuvinte dulci, ori sforaind la urechea ei nederanjand-o deloc deoarece e obisnuita cu asa ceva. Dar nu pe el l-am zarit azi ci pe altul. Nu e frumos din cale afara cum e iubitul meu, dar are trasaturi simpatice care ies foarte usor in evidenta. E blond cu parul lung pe care de obicei il tine pe spate,strans intr-o codita, si are un cioc care e la fel de blond si aproape la fel de lung ca si parul si, exact, e strans intr-o codita de obicei impletita. Ochii lui sunt de un brunetiu aprins de-ti aprinde sufletul numai uitandu-te in ei. Azi s-a pus din nou la masa. Ca de obicei, pe aceeasi parte, nu la aceeasi masa, pentru ca de data aceast era ocupata, dar pe acelasi rand, si din nou cu gagica lui in fata. O blonda superba, cu niste trasaturi minunate care ar da pe spate orice barbat.
Am trecut prima data prin fata lui si mi-a facut din cap in semn de salut. I-am zambit si am dat din cap la randu-mi, dar simteam cum imi zvacnesc tamplele de emotii. Am mai trecut apoi prin fata lui si de fiecare data imi zambea cu subinteles, iar eu ma roseam foarte tare, caci simteam cum imi urca sangele la cap, si ii zambeam timid. Probabil ca se amuza foarte tare pe seama mea, ori poate chiar ii trecea prin minte sa ma cucereasca, lucru nu foarte de greu de facut, avand in vedere ca pe jumatate deja eram pe val. Dar, sincer nu stiu ce e in mintea lui, dar as vrea sa aflu. Am apucat si sa vorbesc cate ceva cu el si cu draguta lui. Vroiau sa stie daca pot face rost de pe undeva de vreo lingura cu gauri, se pare ca vroia sa bea ceva si acel ceva mergea mai bine daca era baut in urma unui chin incredibil, caci altfel nu-mi pot imagina cum sa vrei sa bei cu o lingura cu gauri. Oricum, draguta lui radea pe infundate de el si-mi spunea ca se va descurca el. Sunt singura ca nu-si bateau joc de mine, ca el devenise foarte serios cand i-am spus ca nu cred ca va gasi asa ceva pe aici, ba chiar putin trist. Dar dupa, l-am mai zarit si de fiecare data imi zambea parca complice, fara sa-l vada draguta lui si chiar ma cauta cu privirea, caci l-am surprins, si nu o data ci de mai multe ori. Acum cateva zile, ma plimbam pe langa piscina si stiam ca e si el cu ea acolo. Nu m-am facut vazuta, dar la un moment dat, am fost nevoita sa trec prin fata lor ajungand la un amic, si inapoi la locul meu. Cand am trecut mi-a zambit, si l-am surprins urmarindu-ma cu privirea inainte si inapoi. Foarte curios, imi spusesem atunci, caci, nu stiam sa-I fi atras atentia de prima data cand ne-am vazut dar se pare ca asa e pana la urma. Oricum, sunt foarte interesata pana unde va ajunge aceasta povestioara, avand in vedere ca mai sunt doar cateva zile. Cred ca el va pleca sapt viitoare…poveste de o saptamana.
Dar tot la iubitul meu ma gandesc non stop. Aceste sunt mici scapari care imi infrumuseteaza viata. E putinul piper pe care il am aici. Vroiam si sincer ma asteptam ca prietenii mei de aici sa fie mult mai distractivi, dar tot ce stiu unii dintre ei e doar plaja, altii doar cluburi iar altii doar munca, cred ca printre ultimii ma numar si eu avand in vedere ca numai munca – acasa, munca - acasa. E destul de plictisitor si de frustrant avand in vedere ca sunt departe de casa si cu gand de destrabalare si nu am ocazii.
Ascultam azi o melodie, iubitul meu, si imi venise sa plang, dar ca de obicei in ultima perioada, nu-mi ies bine nici lacrimile. Imi venise sa plang pentru ca era ceva ce ma ducea cu gandul la tine. Ca sa nu mai zic de faptul ca mi-am verificat azi adresa de mail si nu am vazut nimic special. De fapt nu am vazut nimic nimic, pentru ca nu mi-a scris nimeni, intelegi. Si chiar de mi-ar fi scris cineva eu tot ce imi doream era sa-mi fi scris tu, si nu mult, macar un cuvant. Dar cred ca ultimele cuvinte rostise te-au tulburat rau de tot. Te-au pus pe ganduri, asa-i? Te-am alungat, nu-i asa? Sunt sigura de asta. Si imi pare foarte rau. Uofff…numai la asta mi-a stat mintea in dupa amiaza asta. Si eu am crezut ca imi va fi mai usor, dar ma simt din ce in ce mai singura. Mi-e dor de tine. Unde esti?

Fila de iulie. 24 iulie 2010

Cea mai placuta bucurie pe care mi-o pot oferi aici de la un timp e o inghetata sau o bere dupa program si imediat ce intru in camera un dus rece. Zilele sunt din ce in ce mai calde iar eu simt ca o iau razna pe zi ce trece. Acus merg la plaja. I-am pus gand rau pielii mele si o voi transforma, o voi colora, dar nu in rosu, ci in negru. Si nu pentru ca dintr-o data mi-am schimbat parerea si sentimentul meu preferat ar fi ura sau singuratatea, ci pentru ca in rosu, culoarea iubirii din mine, nu ma pot transforma, nu am cum, nu am motive. Asadar, negrul va reprezenta singuratatea mea de aici, dar vor fi si niste urme de altfel de culori care vor reprezenta speranta.:)
Au mai fost momente cand l-am zarit pe misteriosul rus cu ciocul lui blond, parca perfect asezat. Si au fost mereu aceleasi povesti, imi zambea necontenit, indiferent daca era si prietena lui sau nu prin preajma si eu imi bagam capul in pamant de rusine si emotii. M-a intrebat la un moment dat chiar de unde sunt, bla bla bla…si mereu zambindu-mi. A fost frumos, dar s-a terminat, a plecat de cateva zile bune. Am aflat astfel si motivul din cauza caruia timpul imi pare a trece foarte repede aici. Lumea vine lumea pleaca. Imi fac din ce in ce mai multe cunostinte si, desigur ca nu am timp sa aprofundez o cunoastere interioara asa cum mi-ar place, iar asta imi da impresia ca deja a trecut multa vreme, am trecut prin multe cu multi oameni cand de fapt sunt doar 2 saptamani si cateva zile de cand sunt aici. Desigur, nu ma plang desi am inceput sa ma cam satur, nemaipunand la socoteala faptul ca imi este dor de el.
Nu mi-a mai scris. Si stiu ca nu o va face, am o presimtire. Desi, cand gandul imi zboara si ma duce acasa, ma vad prinsa in imbratisarea lui suava. Ma vad cuprinsa de sarutarile lui, ma simt dezbracata de privirile lui curioase. Ciudat! Merg sa-mi scufund capul in marea fierbinte…merg sa ma inec in gandurile care ma poarta catre tine, ma voi intoarce desigur. Uneori simt cum te gandesti la mine, oare e real ceea ce simt? “Oniamu” ma gandesc la tine!

Inceput de august. 4 aug 2010

De fapt…aici este o piesa lipsa, care nu va mai fi recuperata niciodata. Ganduri de a caror existenta nu va sti nimeni, infara de mine evident, dar si eu voi uita cat de curand ce a existat asa cum se intampla mereu.
Astazi marcheaza inceperea unui nou an din viata mea din acei “nici un sfert”.  Imbatranesc. Si simt ca nu am facut nimic, desi mi s-a spus ca am implinit multe. Nu simt asta. Sau daca am facut multe le-am facut gresit, ba chiar am facut poate mult rau, prea mult. Abia acum incep sa indrept greselile din trecut. Sau mai bine zis, abia acum ma voi opri si nu le voi mai face…sau voi incerca din toate puterile mele.
Nu si-a amintit nimeni de aici (aproape nimeni – un singur om) de mine azi, iar asta spune multe despre comportamentul meu din ultimele saptamani. Nu ca m-as fi purtat urat, sau as fi fost rea cu cei de aici, dar nu am fost eu. De fapt nu mai sunt eu cea de acum jumatate de an, sau de acum 1 an jumatate. Acum sunt o alta eu – alter ego – care nu mai poate zambi din orice, si atunci cand o face, arata fals. S-a dus cu joaca, s-au dus jucariile. De acum se anunta un timp plin de jucarii pentru oameni mari, si jocuri stupide in care fiecare stie ce are de facut si in care fiecare isi calculeaza fiecare miscare cu atata precizie incat necunoscutul nu-si mai gaseste locul decat pentru a face rau si nu pentru a obtine zambete sugubete pe fetele copiilor deveniti acum umbre de oameni. Devin si eu o umbra, asta daca nu sunt deja. Mi-a pierit culoarea din obraji iar ochii imi sunt goi, lipsiti de orice lumina menita sa nasca sentimente. “Te iubesc pentru ceea ce esti!” Ce sunt? Nu mai stii ce sunt, pentru ca nu mai stiu eu ce sunt. Si imi vine sa vars lacrimi amare pentru gandurile care imi trec acum prin minte – o iubesti pe cealalta eu, nu pe mine. Nici macar nu ma cunosti pe mine, nu ai cum sa ma iubesti, si nici nu cred ca ai vrea sa o faci daca m-ai cunoaste. Ah cruda realitate impusa cu forta de umbrele oamenilor din tine – de ce ma absorbi in imensitatea greselilor tale si de ce nu ma lasi sa respir cum o faceam candva?


Iubitul meu,
Nu stiu daca tu ai simtit vreodat asa ceva, dar acum, ascultand o melodie, nu pot sa nu ma gandesc la tine. Si da, de cand am citit mailul tau, mi-am zis ca nu te voi mai cauta, nu-ti voi mai scrie, te voi omori in cartea mea si asa mai departe. Trebuia sa fac tot posibilul sa nu te mai chinui. Sa pun capat unei povesti ce nu a inceput niciodata si care niciodata nu-si va avea o infatisare. Dar stii…acum trebuie sa recunosc ca dupa vodca si sangria, lucrurile nu mai stau la fel. Ascult melodia care m-a guvernat in zilele cand speram sa te pot strange in brate si sentimentele imi revin. De fapt nu revin ci se intensifica, caci niciodata nu au disparut.Sunt sigura ca singura chestie pe care nu o vrei acum e sa ai o amanta, dar nu pot fara tine. Crede-ma. Nu vreau sa-ti creez probleme sau altceva de genul acesta, si sunt sigura ca putem gasi o metoda sa ne intalnim fara sa afle cineva. Te vreau. Vreau sa simt ca faci parte din mine. Vreau sa-ti simt mangaierea, sa ma alinti, sa ma saruti. O singura data…si apoi putem reveni la viata fara griji pe care am dus-o inainte sa ne fi iesit unul in calea celuilalt. Vin acus acasa. Primeste-ma, iubeste-ma, pentru prima si ultima data.

Again

Din nou doar cu niste actualizari de ultima ora. Voi publica si restul postarilor ce au ramas pe stik dar asta nu stiu cand se va intampla. Acum sunt racita de-a binelea....:)) dar pe langa lucrurile rele pe care le aduce cu sine, pot spune ca sunt si lucruri bune....spre exemplu, toata lumea ma agaseaza cu ciocolata calda, cu pastilute si cu tot tacamul, deci...e destul de bine. Saptamana asta avem niste turisti romani ca rupti din rai. Sunt numa buni de luat acasa. Radem pe rupte in restaurant si ma prapadesc singura de ras in bucatarie cand imi amintesc. E super deocamdata, si pentru prima data...sunt momente cand imi doresc sa treaca timpul mult mai greu, ca ziua cand va trebui sa ma intorc sa nu mai vina. Nu stiu ce altceva as putea sa mai zic acum...ideile nu prea vor sa vina ... sunt putin si presata de faptul ca orice minut aici,asezata cu fundul pe scaunul acesta deloc dragut ma costa destul de mult,deci... Voi tineti minte totusi, ca nu v-am uitat...;))
Andrei... trebuie sa mai vbim, daca vei citi postarea asta si vei avea cum, trimite-mi te rog un nr de fix cu tot cu prefix si tot tacamul ca sa te sun pe fix...Evident, cand iti voi da beep, imi vei da inapoi doar daca poti vbi de pe fix... eehhh sau vedem noi...oricum.Lumeeee...mi-e dor de voi...va iubesc mult si ne vedem putin mai tarziu.Pupici multi.

Pefkohori

Salutari...

Mai aveam ceva scris pentru blog dar din pacate nu credeam ca voi ajunge azi pe la net si nu mi-am adus stikul cu actualizari. De aceea, va scriu acum live from Pefkohori. :))
Sunt oki, desi azi a fost o zi de rahat absolut romanesc. Mi-au schimbat tura si a trebuit sa invat ce trebuie sa fac pentru ca a fost pentru nprima data cand am lucrat ce am lucrat azi. Vbesc de milioane, dar nu mai conteaza. Am inceput sa naparlesc, lucru care ma deranjeaza foarte tare. Saptamana asta ar trebui sa am destul de mult timp sa fac ce vreau in timpul zilei (liber intre 12 si 19...) dar avand in vedere faptul ca soarele e mult prea puternic, somnul va fi la ordinea zilei nu numai la ordinea noptii. :)) De asemenea am inceput sa racesc, lucru de nedorit, dar nasta e viata, nu prea ai cum sa te lupti cu raceala cand stai cateva minute bune intr-o caldura de transpiri mai rau ca in cuptor si apoi esti nevoit sa iesi intr-o camera destul de racoroasa si cu aerul conditionat batandu-ti in ceafa...

Prima fila de iulie

Prima fila de iulie. (1 iulie 2010)

Rahat! Si acum nu vorbesc de rahat turcesc care sigur mi-ar fi placut ci de un rahat tampit romanesc si tipic mie, adik ghinionistilor. Stii ce? Azi, de fapt acum cateva minutele am aflat ca trebuie sa ma intorc acasa, si nu ar fi fost o mare problema daca ramaneam eu cat de cat pesimista in legatura cu acest subiect, dar totul in jurul meu ma sfatuia sa fiu optimista si am fost asa iar acum imi pare rau. Simteam pana si acum ca voi ramane dar in acelasi timp si ca voi pleca la mama. Mi-a zis mama dimineata ca daca nu ma primesc astia aici sa merg la ea si asta voi face. Am o vacanta pe cinste… o saptamana si ceva in grecia , apoi aproape o luna in italia si na…va fi super. Singurul lucru care ma ghionteste in fund e ca am cheltuit o multime de bani si ca acest lucru nu-I va conveni sefului dar nu am avut de ales…nu a fost ceva premeditat si mai mult, facut din rautate. Eu chiar am vrut sa ajut si sa lucrez ca sa pot fi de folos, sa ii pot scuti pe ai mei de cate ceva cheltuiala dar nu a fost asa. Ba dimpotriva…am cheltuit o multime.
Asculta-ma, singurul lucru care ma incanta cu adevarat e faptul ca te voi revedea mai repede.  Vei rade cand vei citi asta dar sigur te voi vedea, asta e ceva aranjat de o forta mult prea puternica pe care noi nu o putem invinge. Tu sigur vei vrea sa ma vezi, vei fi incantat sa ma strangi in brate si sa-ti lipesti buzele de gura mea. Gresesc? Spune-mi daca gresesc, dar ceva imi spune ca vei zambi doar si nu vei spune nimic.  Astazi am frecat menta in asteptarea unui raspuns. Sunt de cateva zile aici si nu am vazut marea decat de la distanta si nu-mi place. Maine am un program special, eu mi-l voi face asa.  Voi pleca dimineata cu irina probabil ca sa mananc si eu ceva gratis dupa care voi veni inapoi ca sa merg pe plaja. Si am de gand sa stau mult acolo. Daca nu reusesc sa-mi indeplinesc toate dorintele in legatura cu acest voiaj macar unele accesibile sa se implineasca, trebuie sa ma intorc neagra si vreau sa dansez prin apa, sa plutesc sa invat marea sa ma iubeasca. Nu stiu sa inot si de aceea …tinta mea zilele astea e sa invat.  Singura sau cu cineva, nu conteaza doar sa fie.  Nu voi reusi sa vizitez Meteora sau Olimpul dar asta e…si nici macar nu stiu daca voi reusi sa aduc lucruri dragute prietenilor mei…vorba aia…mananc gratis, de unde banuti pentru altceva.  Tie voi vrea sa-ti aduc ceva, pentru ca te iubesc pentru ca mintea mi-a stat numai la tine, pentru ca nu pot renunta la tine.  Am cunoscut niste baieti simpatici aici si dintre care sunt unii care imi fac avansuri. Nu pot sa nu ii compar cu tine si sa-mi spun ca am pe cineva mai dulce si mai important acasa. Sper sa nu am de suferit si ca totusi cand voi fi acasa sa vrei sa ma iubesti. Sa ma acoperi cu sarutarile tale, sa imi iei respiratia. Inchid ochii si ma vad murind de placere in incatusarea bratelor tale, te vad transpirat dar cu un zambet tamp pe fata care tradeaza teama de a fi calcat gresit dar si ucigatoarea placere de a fi cu mine si nu cu ea.
Nu stiu ce as putea sa-ti mai spun, mi-e dor de tine, unde esti?

Fila de final de iunie (30 iunie 2010)

Fila de final de iunie. (30 iunie 2010)

Nu-mi pot lua gandul la acea zi in care am fost atat de aproape de tine si nu am facut nimic. Revad de multe ori acele clipe dar schimbate, pline de dorinta si pasiune asa cum as fi vrut eu sa fie. In care e prindeam de mana, in care iti treceam mana prin par soptindu-ti la ureche cat te iubesc. La un moment dat, pe la inceput, un firicel de transpiratie isi facuse loc pe fata ta. Pornise de prin parul tau minunat si cobora usor, isi croia drum pe fata ta dragalasa si binevoitoare. As fi vrut sa fiu eu cea care sa strabata acel drum, as fi vrut sa sorb acea picatura terminand ceea ce incepuse ea si sa cobor cu limba pe fata ta, sarutand-o, apoi coborand mai jos, pe pieptul tau, si apoi mai jos si iar mai jos. Dar nu am facut asta. De aceea taceam, nu ziceam nimic, ci doar te ascultam riscand sa te fac sa crezi ca ma plictisesti cand eu de fapt abia ma puteam abtine sa nu vin in bratele tale, sa-mi desfac picioarele in poala ta. De cate ori in timpul anului te auzeam si muream de dorinta dar tu erai prea departe si nici macar nu mi te adresai, de cate ori te vedeam si vroiam sa te simt in bratele mele firave dar nu puteam sari peste toate acele banci…de cate ori…offf… Iar atunci, cand te-am avut intr-un final atat de aproape am simtit ca esti mai departe ca niciodata pentru ca nu te puteam atinge in ciuda faptului ca erai acolo, cativa centimetri… Trebuia sa fac ceva, nu trebuia sa te las sa pleci, nu trebuia sa ma pierd atat de usor in visare. Visam cu tine langa mine in loc sa traiesc visul si lucrul acesta ma prosteste cel mai mult si ma sufoca…imi ia toata respiratia lasandu-ma intr-o balta de prostie, ca e prostie sa stii. Ce-ai facut tu din mine ?
Si mi-ai spus, o Doamne, mi-ai spus ca nu se cuvine. Nu se cuvenea sa ma strangi in brate, nu se cuvenea sa ma saruti, ce anume nu se cuvenea??? Dar mi-ai spus ca ai fi venit la mine, mi-ai spus ca am fi putut vorbi in liniste la mine, si nu acolo unde lumea misuna si unde toti ar fi aflat. Si atunci…de ce nu s-ar fi cuvenit un gest micut de afectiune. Esti un ciudat. Nici tu nu mai stii ce vrei. Te schimbi ca vremea si observ cu stupoare ca pana si lucrul acesta il iubesc la tine. Iubesc faptul ca intri pe mess la fel de furtunos precum iesi si ca ma saluti cu un Buna! si pleci cu un O zi faina! … iar intre ele sunt multe cuvinte, vorbe aruncate la nimereala uneori, rugaminti de a nu schimba subiectul, cereri subtile de a insista sa vii, si stiu ca iubesti sa iti spun Vino! cu aceeasi intensitate cu care urasti motivele pentru care nu putem fi noi doi. Tu mi-ai spus asta. Ce mai vrei…detalii? Nu-ti ajunge? Te iubesc mai… De ce taci din nou? De ce pe fata ta acum nu se poate citi nimic? Nu pot intra in tine mai mult decat ma lasi si imi deschizi in fiecare zi doar cate un geam micut care la prima adiere de vant se inchide precum mimoza. Esti ciudat mai, dar esti ciudatul meu si asta ma face sa tresar. Revin.

Filă de iunie

Hmm...

Nici nu ştii câte emoţii am...câţi fiori mă trec numai gândindu-mă la mâine. Azi, vorbind cu tine, simţeam că-mi fuge pământul de sub picioare, pluteam dar îmi era şi o teamă incredibilă. Numai tu poţi face în aşa fel încât să mă simt astfel.Numai tu trezeşti această teamă minunată în mine. De ce numai tu? Nu-mi da drumul mâine, nu mă lăsa să fug. Ţi-am spus că voi face asta dar tu nu mă lăsa, ţine-mă lângă tine, vorbeşte-mi mâine. Vreau să stau cât mai mult în preajma ta. Oricât de mult mă vei suporta. Iubeşte-mă din priviri, foloseşte cuvintele, atingeri subtile.

Mâine...

Ţie...Fructul pasiunii din mine.

Fila ...

Ufff...mai bine aflam ca iti sunt indiferenta, sincer...decat sa aflu ca nu esti bine. Dintr-o data am realizat ca tin la tine mai mult decat as fi crezut...Ti-am citit scrisoarea ieri si m-a podidit plansul. Am vrut sa tip sa arunc lucrurile prin camera si apoi sa sparg toate sticlele din navete. Dar nu puteam. Nu am putut. Vroiam chiar sa fac tot posibilul sa vin la tine, doar iti stiu adresa, nu stiu sa ajung acolo ce-i drept dar m-as fi descurcat cumva. Singura problema...daca m-as fi intalnit cu ea? Ce i-as fi spus??? De aceea a trebuit sa suport un plans isteric in interiorul meu, un leu care rage inca si acum, o angoasa care ma invaluie, precum cearceaful trupurile goale ale celor doi indragostiti in miez de noapte de iunie. Cum as putea acum sa-ti reprosez ceva si ce anume sa-ti reprosez??? Te iubesc omule, si iti vreau binele mai presus de orice. Si as face orice pentru tine. Spune-mi doar si o voi face.

Nici nu vreau sa ma gandesc ce anume a generat aceasta stare a ta. Sa fi fost eu de vina? Sau macar am avut o contributie? uof...de e asa, spune-mi imediat si voi iesi. Voi uita totul si voi ingropa orice sentiment. De mii de ori prefer sa sufar eu decat sa te vad pe tine suferind. Da-mi un semn...spune-mi ceva...te iubesc asa cum pot, asa cum stiu eu...cu o iubire stangace, mutilata de dorinti fierbinti.

Raspunde-mi!

Tie...Mon amour!

Obstacol, dulce obstacol!!! [din seria cugetari]

E ciudat cum se intampla uneori ca ti se deschide larg o usa foarte mare si imediat observi ca pentru a trece dincolo iti trebuie permis de trecere de la un alt stapan al cheilor.
De ce sunt atat de multi stapani de chei, de ce nu poate fi doar unul? Iar acela, cand doreste, sa-ti deschida usa oferindu-ti in acelasi timp si permisul de trecere, ca doar dehhh depinde de el, el are toate cheile. Dar de ce sunt mai multi? Mergi la unul, care are o putere atat de mare, iar el iti accepta argumentele si iti da o cheie, dar odata ce-ai ajuns destul de aproape de usa, observi ca usa aceea e incuiata si cu o cheita mai micuta, una pe care trebuie sa o obtii de la un altul, care dupa parerea ta are o putere cu mult mai mica, dar care de fapt iti poate decide viitorul.
Mi s-a deschis o usa dar imediat a fost inchisa de acest al doilea... Si acum ma zbat sa-i intru in gratii sa pot obtine si cheita aceea micuta si e obositor, al naibii de obositor. Dar simt ca la final nu voi iesi botita din aceasta afacere. Iar satisfactia va fi cu mult mai mare vazand ca am obtinut ceva pentru care am muncit din rasputeri. Incerc sa fiu optimista si sa fiu puternica, sa-mi iubesc obstacolele si sa le inlatur usor usor folosindu-ma de un senzual Tango, indepartandu-le de scopul meu, ducandu-le departe departe. Unele s-au lasat "dansate", altele mai greu.

Va voi spune mai tarziu cine danseaza mai bine, eu...sau obstacolele care stau in calea mea. ;)

fila de iunie

Din nou azi.

Azi e o noua zi, asa-i? Salut!

Am intarziat putin, stiu. In seara aceea nu am mai apucat sa scriu vreo ceva, eram mult prea obosita si pe deasupra intarziasem si dimineata la tren, de fapt il pierdusem. Cum am mai spus, am atasat aici o inregistrare. E foarte ciudata, am reascultat-o azi si m-a bufnit rasul. Mi-a dat impresia ca sunt o copila naiva. As avea tendinta sa cred asta si acum...

Nu stiu ce impresie ti-am facut pana acum si sincer as fi curioasa sa aflu. Mai presus de toate m-ar ajuta sa ma schimb, sau sa schimb anumite lucruri la mine, dar asta ramane total la latitudinea ta. Astazi am avut strania impresie ca imi urmezi sfatul, cel cu indiferenta... si asta mi-a ridicat un semn de intrebare. Probabil cel mai bun lucru pe care ma sfatuiesti sa fac e sa renunt la a te mai cauta. Cu siguranta ca ceea ce fac acum nu e bine, ca sunt atatea persoane care ar avea de suferit, inclusiv eu si inclusiv tu, poate tu si ea mai mult ca oricine. Eu nu o cunosc pe ea deloc. Stiu cum o cheama, ii cunosc data nasterii (dar uitasem, de aceea am fost chiar sincer surprinsa sa aflu ca e tot leutza) si mai stiu ca are cateva scrieri, aritcole sau fie, le-am gasit pe net. Asta atunci, pe vremea cand nici despre tine nu stiam mare lucru, dupa ce am inregistrat chestia asta ridicola atasata la acest email. Si mai sunt cateva lucruri pe care le-am auzit despre ea de pe la altii. Dar sincer, nu stiu nimic despre ea. Si pana acum nu mi-a pasat deloc. Evident, stiam si stiu ca ea e cea pe care o strangi in brate in fiecare seara, ca pe ea o saruti dimineata cand te trezesti, ca ei ii adresezi toate cuvintele minunate pe care le poti spune cuiva, cu ea te certi etc. dar nici de aceste lucruri nu sunt convinsa. As rani o persoana poate foarte minunata pentru simplul fapt ca il doresc pe barbatul ei.
Cel mai probabil, sfatul tau ar fi sa nu te mai caut. Si voi face asta, dar abia dupa ce imi vei permite sa te strang la pieptul meu macar o data. Abia dupa ce iti voi simti buzele apsand usor dar cu pasiune buzele mele. Abia dupa ce iti voi simti trupul gol, rasuflarea, bataile inimii, parfumul..abia dupa toate acestea vei reusi sa scapi de mine. Si totusi...e de ajuns un singur cuvant...un cuvant si voi pleca.

Doar un cuvant! :)

P.S. Asculta singur inregistrarea. :) Evident.

Unui El, FRUCT PERMIS!

Fila

Un dor imens ma cuprinde de fiecare data cand merg acolo. Exista un loc special care ma face sa zbor departe, la vremuri apuse de foarte mult timp. Nimeni le stie decat eu si poate el, dar nu, el nu.
Am revazut acele locuri si asta doar datorita tie. Demult, nu era nimic. Acum, e totul. Acum imi doresc sa mai pasesc pe acele locuri ascultand rasul tau prea putin colorat, bancurile spuse parca la timp si cu o patima ce trezeste la viata imediat orice suflet ratacit prin amintiri. Nu mi-am imaginat niciodata ca as putea vorbi astfel cu tine, ca poate as putea face astfel de lucruri in prezenta ta si totusi...simt ca ma intelegi. Simt ca as putea avea incredere in tine si e placut. Mergeam alaturi de tine si iti atingeam umarul din greseala sau uneori intentionat si tresaream, mi se parea ca fac ceva iesit din comun, de parca legatura ta cu ea nu-mi permitea nici macar acest mic gest de prietenie solida. Si inca simt asta. Legatura ta cu ea, apusa sau nu, nu-mi permite niciun fel de gest, poate nici cele care sunt ades intalnite intre prieteni. Cu greu, si pana si acelea-mi par tradari. Dar un sarut, o atingere usoara a buzelor, ale tale - buze moi, ale mele - lacome dar...hmm tradare imi suna incontinuu, stii? M-abtin, e cel mai bine. Lasam deoparte ape tulburi, azi. Iar maine, ma vei lua de manuta si ma vei plimba pe aceleasi alei umblate mai demult, cu alti oameni, alte figuri, ma vei binedispune si imi vei ridica acelasi zambet larg pe fata, iar gesturile limitate la o stransa prietenie vor creste in ritm pana ce, la un moment dat, nu le vom mai distinge, vor intra in obisnuit. Iar plimbarile dupa papuci si huse vor fi...hmmm...ca'ntotdeauna - prilej de mare bucurie. ;)

Cu gandul la ieri.

Fila de noapte

E tarziu si nu pot dormi. Mai am doar 2 ore micute in care sa ma pot odihni si nu pot face asta. Maine e o zi extrem de grea... de aceea...te pot ruga ceva? Crezi ca e posibil sa te aud maine? Imi dai posibilitatea sa te sun? Scrie-mi. Spune-mi cand te pot suna, mi-ar place sa te aud, cateva secunde doar. Spune-mi.

Presimt ca ma vei strange la pieptul tau curand!!! Asta voi visa.

Tie...Fruct permis!

Fila..

[Scoate-ti masca de pe fata, esti doar tu cu tine insuti; inchide ochii spre a nu vedea, uita ceea ce te-au invatat altii, anuleaza-ti ego-ul si cufunda-te in abisul din interiorul tau. Acolo stai mut si surd si crede cu toata taria in ceea ce simti, deschide-ti sufletul pentru ca floarea adevarului sa poata inflori in inima ta. Numai asa vei deveni om.]

Asa ar trebui sa facem si noi. Uita efectiv de ceea ce esti si simte. Simte cum lumea din jurul tau e inofensiva, ea nu te poate atinge, nu te poate rani, nu poate ajunge la tine, la mine, la noi. Nu ezita sa faci ceea ce simti. Eu inca din momentul in care te-am cunoscut am stiut ca vei ocupa un loc special, si chiar asa este. Rau nu-mi vei putea face si nu inteleg de ce majoritatea dintre voi nu puteti intelege acest lucru. Atunci...cand nici macar nu stiam ce e cu tine, nu cunosteam nimic, absolut nimic, am facut multe nebunii. Am inregistrat niste ganduri. Mergeam efectiv prin parc si gandindu-ma la tine dar neputand sa-ti vorbesc ti-am inregistrat ceva. Iti voi trimite. In seara asta iti voi scrie un mail si voi atasa acea inregistrare. De fapt, nu stiu ce voi scrie mai exact dar inregistrarea o voi trimite.

In seara asta mi-a placut sa vorbesc cu tine mai mult ca niciodata. Te-am simtit altfel. Da, urasc toate argumentele solide care ma tin departe de tine, dar mirarea a fost sa vad ca si tu le urasti. Nu stiu motivul tau, dar il pot banui, iar ceea ce banuiesc imi place. Imi vei spune?

Eu ti-am spus in nenumarate randuri ca te vreau, dar nu m-am gandit niciodata daca este un sentiment reciproc. De fapt, mi-a trecut prin minte acest gand dar l-am alungat repede pentru ca riscam sa aflu ceva ce nu imi placea. Si nici acum nu mi-ar place sa aflu contrariul, ca nu, ca iti sunt oarecum indiferenta. Ca nu te-ar durea absolut deloc sa nu ma ai, sa nu fiu macar o data in bratele tale. E asa?

Ma poti pune cu boticul pe labe destul de usor, dar eu renunt greu. Sunt lucruri la care am renuntat destul de usor asta demonstrand ca nu tineam mortis sa le am, iar faptul ca la tine nu renunt spune ceva, e un semnal de alarma. Nu pentru tine, ci pentru mine. Nu e o obsesie ci o pasiune. Iar singura modalitate de a ma pune total cu boticul pe labute e sa imi spui ca nu iti pasa, ca eu nu contez deloc, ca nu iti trec nicidecum prin minte, ca-ti sunt indiferenta, caci mai presus de toate lucrurile, eu pot fi usor ranita in orgoliu. Si nu, nu ma voi razbuna, nu voi actiona nesabuit, nu obisnuiesc sa sar la gatul victimei, sau celui care m-a ranit, ma ameninta. Sunt pasnica, voi pleca usor in ascunzisul meu si imi voi linge ranile adanci, iar in ceva timp voi iesi la fel de stralucitoare. Deci, daca iti faceai griji in aceasta privinta te inselai, nu trebuie.

Incalca orice ratiune, calca in picioare totul pentru o clipa si vino. "Nimeni va sti!" Sa sarim tot zidul, sa-l daramam in totalitate pastrand totusi aparentele. Nu va sti nimeni. ;) Doar noi doi. Iar dupa vom fi veseli, senini. Eu mai senina. ;))

Vino!
Tie, FRUCT PERMIS!

ps...este timp!

Fila de iunie..

Uoffff....

Probleme peste probleme...dar astea trec.
Singura problema care are o singura rezolvare e ca te vreau aici. Iar rezolvarea e sa vii. Vreau sa ma strangi in brate, sa ma mangai pe spate, sa ma saruti, sa-mi soptesti ca va fi totul bine. Vino! Ajuta-ma.

Unui el, FRUCT INTERZIS!

O noua fila de iunie.

Uofff....

Timpul se scurge iar eu nu voi mai fi aici. De ce nu vrei?
Haide! Cateva zile, uite...maine seara vino la mine. Dar nu poti sta peste noapte, stiu asta, imi vei spune asta,presimt. Dar eu voi pleca, nu mai sunt doua saptamani, e mai putin. Sunt doar cateva zile. Maine noapte cauta o scuza si vino la mine. Te astept. Astept sa-mi raspunzi. Ma risc acum...deci vino!
Tu nu intelegi, eu nu inteleg, vom intelege amandoi abia cand vei fi aici, si vom sti. Ce vom sti nu imi pot imagina, dar vom sti. Deci, VINO!
Unui el, FRUCT INTERZIS!

Ps.Te astept!

Noua fila de iunie...

Dimineata m-am trezit cu tine in gand. Nu te intereseaza sa stii de ce? ...
Hai, de ce nu vorbesti cu mine??? Eu as vrea sa vorbesc mereu cu tine. Chiar si azi noapte in visul meu am vorbit tot cu tine. As vrea sa stau mereu in bratele tale sa te aud, sa-mi impartasesti tot ce ai, tot ce cunosti, tot ce vrei.
De ce nu vorbesti cu mine? Spune-mi ceva. De ce taci si ma privesti asa??? Ce-ti trece acum prin minte? Ce-ai vrea sa-mi faci?
Unui el...

Fila de iunie.

Deja gandurile nu ma mai ajuta.
Nu ma pot opri, te am mereu aici, cu mine si nu pot scapa de tine. Obsesie??? Cam greu de crezut.
Revin acus acolo. Voi fi mai aproape de tine si in continuare te voi ruga sa ma lasi sa te iubesc. Ma auzi sau ai inchis deja?
Nu, sunt aici, continua.
Asculta-ma... Nu iti cer mai mult, intalnirea noastra nu trebuie sa fie creatoare de precedent.Nu trebuie sa se repete daca nu vrei, va fi o singura data si va fi minunat. Vom fi doar noi doi si ne vom contopi intr-o imbratisare fara sfarsit. Buzele noastre se vor devora in groaznica asteptare a clipei finale. Inimile noastre vor bate in acelsi ritm, iar rasuflarea...ei rasuflarea ta o voi pastra mereu, nu va fi nici una mai minunata decat a ta. Cum ai putea sa spui nu la asa ceva??? Inteleg, trebuie sa rezisti, trebuie sa fii responsabil...dar...nu!!! Eu te rog sa nu! eu te rog sa iti asculti instinctul, sa iti urmezi putin inima, desi poate ea nu spune sa o faci dar cred ca te indeamna macar sa incerci, deci incearca. Eu te voi astepta doua saptamani, in care voi fi total la dispozitia ta. Vino!!!
Unui el, FRUCT INTERZIS.

Fila de iunie.

Astazi...doar azi.

M-ai intrebat ce-as face cu tine, simplu...lasa-ma sa te iubesc. Nu te intreba pana cand, ce vom ajunge, cat de departe si altele...lasa-ma sa te iubesc acum. Azi, doar azi. Iar maine,maine e un termen relativ, maine poate nu voi mai fi, nu ti-ar parea rau atunci, maine, ca azi nu ai fost cu mine?

De ce sa nu mergem acolo? De ce sa nu ma iubesti?cum sti tu, cat poti tu, cat vrei tu? Ce-as face cu tine??? Nu as face nimic cu tine. Ce vom face impreuna? hmm, buna intrebare...tu ce vrei? Ce vrei de la mine? Sau ce ai vrea de la mine? Tu ce ai face cu mine? Mi te-ai putea darui, chiar si pentru o clipa? Te-ai pierde in stransoarea imbratisarii mele? Te-ai lasa furat de sarutarile mele? Daca toate acestea te pun pe ganduri nu ezita. Inseamna ca iti doresti la fel de mult ca si mine sa fim noi doi, doar noi doi.

Te-ai intrebat de ce? Si nu am stiut sa-ti raspund, nu stiu nici acum. Dar modul in care vorbesti, modul in care privesti, modul in care arati si mai ales cand esti suparat...ma atrag. Mi-am dorit de multe ori sa te strang in brate, sa te calmez, sa-ti soptesc la ureche, sa te sarut, sa-ti asez parul, sa-ti dau jos camasa. De ce??? nu stiu, ce mi-ai facut? Ce efect ai tu asupra mea, de reusesti sa ma faci sa gandesc asa? Ce efect ai tu asupra mea, de reusesti sa ma faci sa te doresc?

Iar el, privind-o cum ii rostea aceste cuvinte. O lua in brate si o saruta lung.

...

Tie, FRUCT INTERZIS!

Filă de iunie.

Neaţa!

Te-am visat azi noapte. Uof dar ce vis. ;)

Ai început să mă urmăreşti peste tot, merg pe stradă şi parcă te văd pe tine, merg pe stradă şi vreau să te văd pe tine, vreau să apari aşa, subit, în faţa mea şi să mă strângi în braţe, vreau să mă iubeşti. Nu cer foarte multe. Să mă iubeşti cât vei putea tu, o dată măcar, sau poate de mai multe ori, dar iubeşte-mă! Hai să ne vedem, hai să mergem acolo sus, hai să ne iubim...
Unui el, FRUCT INTERZIS!

Fila noua de iunie.

Uof. Din nou aici. :)
Asta e o altă postare denumită filă, aşadar e o nouă filă. :) Nu mai ştiu ce vorbesc, sunt puţin ameţită dar nu datorită bauturii alcoolice sau poate a altor substanţe, ci datorită căldurii, datorită emoţiilor, presimt că vă voi spune continuarea poveştii şi lucrul acesta mă incită. Dar încă nu e momentul, inspiraţia întârzie puţin, şi sincer sper să fie doar puţin.
În această filă voi vorbi despre mine puţin, sper să nu vă plictisesc prea mult. Zilele astea mă simt guvernată de o nouă melodie, foarte impresionantă de altfel. Se intitulează "Selfish love" [ http://www.youtube.com/watch?v=io0FIwvqQQY&feature=related ] şi înnebunesc când o aud. Ştii, mă duce cu gândul la tine, ca să încep să personalizez fila aceasta. :D Deşi sunt multe pe care încă nu le ştiu despre tine, the way you look, the way you talk, the way you move the way you smile and celelalte le ştiu, sunt destul de uşor de observat, dar the way you love, the way you touch, the way you kiss,the way you breath,the way you feel...astea nu le ştiu. Habar nu ai cât de mult mi-aş dori să te strâng acum in braţe. Nu mai spun nimic, doar caută-mă! Vino la mine! Acceptă!
Unui el, FRUCT INTERZIS.

Fila de iunie

Uhm....funny. :D

E tarziu, asa ca va zic o poveste, bine?

"E o zi frumoasa de iunie. Femeia pasea singura printre blocuri. Se gandea ca poate nu e atat de bine ce face dar in acelasi timp inima ii batea cu putere, asa ca se hotara sa nu dea importanta ratiunii dar sa mearga pe instinct, pe ceea ce inima ii spunea ca e bine, iar inima ei acum batea de fericire. Avea sa se intalneasca cu el. Offf, dar el, acel el. Nu se asteptase niciodata ca el va accepta. A trebuit sa cunoasca locuri noi, a trebuit sa caute locul potrivit, iar pentru asta a strabatut tot orasul. Munca nu a fost in zadar, asa ca locul perfect ii astepta pe amandoi.
E o nebunie, fructul interzis e tocmai asta...INTERZIS. Vor face in curand un lucru interzis, se vor vedea pe furis, isi vor fura, darui sarutari si isi vor uni trupurile care vor deveni doar unul. Si nu unul oarecare, ci unul perfect, unul plin de iubire, si doar gandul acesta o consola pe ea pe drumul catre nebunie.
Nu putea observa masinile care trec pe langa ea. Mergea alene, cu soarele batandu-i in fata astfel aducandu-i putina roseata in obraji. Zambea de parca tot universul ii era complice la planul fugitiv de amor. Claxoanele se auzeau parca in surdina, iar femeia mergea nestingherita pe drumul de multe ori strabatut, de multe ori in gand, de multe ori in lacrimi. Acum nu mai era asa, acum era strabatut de pasii ei reali, gandul nu zbura niciunde, iar lacrimile fost-au preschimbate in zambet, in flacara.
Femeia era nu foarte inalta, zvelta, cu parul castaniu cazandu-i pe umerii goi si rosii de la razele prea puternice ale soarelui. Purta jeansi si o bluza destul de lunga dar vaporoasa, iar ochii ei caprui gazduiau razele pline de iubire ale soarelui. Buzele ii erau tencuite intr-un zambet idiotic dar minunat in acelasi timp. Pasea alene, parca tematoare ca nu cumva sa striveasca sub greutatea ei vreo fiinta, dar in acelasi timp pasii ei erau fermi dezvaluind o incredere si o lupta continua cu vointa celui rau.
Nu mai era mult. Cativa pasi doar si va ajunge la locul misterios al intalnirii, al intalnirii pasionale. Ceasul arata ora exacta, era 17.00, iar la 17.15 doua inimi aveau sa se uneasca, doua maini aveau sa o cuprinda ca pe o floare in mijlocul furtunii, iar acele doua buze vor fi curand atat de aproape de buzele ei incat le va putea simti delicatetea. Curand, acei doi ochi minunati o vor privi doar pe ea, iar impreuna cu ai ei vor privi in sufletul lor devenit doar unul in urma daruirii lor totale. Doar acestea le putea gandi femeia aceea prea tanara atunci.
Timpul parea sa ii cedeze acest minunat dar al opririi timpului doar ei, pentru a putea visa in continuare un vis indisturbabil, un vis indescifrabil, un vis misterios...un vis doar.
Era 17.17! Se auzeau usor, niste pasi timizi calcand iarba proaspat taiata. In soarele puternic de iunie, se putea deslusi o silueta miscandu-se alene spre locul unde se afla si ea. Femeia inchise ochii si intoarse spatele acelei minunate siluete, ca doar asa le fura intelegerea. Pasii se auzeau tot mai aproape. Incepuse usor, in linistea perturbata doar de cantecele unor pasari ale cerului, se distinga ceva minunat, barbatul care se apropia timid de ea gafaia. Drumul fusese putin anevoios, probabil si de aceea intarzierea nedorita.Dar pentru prima data, ea ii auzea respiratia, si vai ce minunat sunet era acela, atat de aproape acum, si doar pentru ea. Dori sa opreasca timpul in loc, sa poate memora acel sunet pentru totdeauna, sa il poate pastra in cufarul de aur din camera cea mai de sus al turnului cel mai inalt al inimii sale. Curand ii simti palmele cum i se strecurau usor peste fata, peste ochi acoperindu-i. Ii simti parfumul, dulce mireasma a omului iubit. Ii simti mainile gentile, pielea fina, caldura ce o emanau. Iar apoi, apoi se intoarse cu un zambet iar el, el privind-o in ochii adanci, o saruta. Un sarut lung, pasional. Un sarut unic, cum nu simti niciodata pana acum, desi buzele ei sarutasera multe alte guri. Se lasa cuprinsa de dorinta, iar fiorul primului sarut ii inunda tot corpul..."

...

Cu gandul la Fructul interzis.

Completări...

Sunt puțin extaziată azi. Se înțelege de ce. Dar faptul că una din dorințele mele se va împlini nu e singurul motiv, ba nici nu știu dacă e cel predominant. Tu ești cel care mi-a dat aripi azi. Nici nu-ți poți imagina. Aș reciti la nesfârșit conversația noastră dar din păcate nu am acum acces la ea. Te-aș suna dar, din nou, știu că nu ar fi soluția cea mai bună. Așa că aștept să mă cauți, da, tu. Eu nu aș avea curajul să te caut, nu aș ști ce să-ți spun, nu aș ști nimic, mi-e teamă că aș fi atât de nesăbuită încât să te chem aici, iar în momentul în care ai fi aici, sunt sigură că aș înlemni. Nu aș fi în stare de nimic, sau poate aș fi în stare de prea multe, lucruri pe care nu ni le dorim nici eu nici tu, și lucruri pe care, poate, le-am regreta mai apoi. Și, sincer, nu aș vrea să risc legătura noastră pentru câteva momente.
Caută-mă tu! Ia-mă în brațe tu! Șoptește-mi tu! Be you!
Nu cer imposibilul, după cum ți-am mai spus, dar nici nu vreau o nimica toată. :) Ce e de făcut? Mi-e frică, mă crezi? Nu știu exact de ce, dar simt o teamă puternică. Știu că mă apropii foarte încet și mi-e teamă. Mi-ar fi teamă să te strâng în brațe ca nu cumva să îți fac rău. Mi-e teamă că te-aș putea săruta căci poate buzelor mele le va fi greu să se desprindă de ale tale. Mi-e teamă să-mi las inima să te iubească, căci foarte ușor, atunci, va cădea în prăpastia pregătită de tine, de unde greu va mai ieși.Mi-e teamă să nu mă las să te iubesc, căci astfel aș pierde multe, chiar razele de soare dimineața. Multe temeri, dar și mai multe zâmbete. :)
Hai să ne vedem undeva. :) Undeva departe de aici, departe de acum. Undeva! Spune-mi doar vino și voi veni.
Unui el, fruct interzis...

Filă de început de iunie.

:) Încep cu un zâmbet știind că acesta e lucrul cel mai important astăzi. :)
Azi un om mi-a zâmbit când am avut cea mai mare nevoie. Sincer nici nu mă așteptam, a fost minunat să văd că dintre toți aceia care așteptau ceva de la mine, el nu era acolo cu această intenție. El m-a ascultat cu răbdare și interes iar la final mi-a zâmbit. Astfel eu am știut că nimic nu poate fi rău, am știut în acel moment că totul va fi atât de bine încât voi merge la el mai târziu să-i mulțumesc. Mai târziu însemnând, probabil după ce voi fi terminat facultatea și voi fi într-un loc unde îmi va folosi această experiență minunată.
Dar nu a fost el singurul, mi-a zâmbit și ea la un moment dat. Ce fericire când toată lumea zâmbește, spune tu, nu e așa? Aș vrea tare mult să te pot face și pe tine să zâmbești. Ești important, nu știu de ce, și vreau să fac parte din viața ta. Tu nu trebuie să faci nimic, absolut nimic decât să îmi permiți. :) E simplu, nu-i așa? eu zic că da. Așa că nu mă respinge, deschide-mi o ușă, un geam, orice...iar eu îmi voi da toată silința să pășesc în viața ta pe acolo.
Am comunicat altfel azi. Mi-ai spus ceva important pentru tine, sunt sigură că era important. Te-ai deschis, precum o floare la vederea soarelui și mi-a plăcut la nebunie. Vai, ce rău e atunci când trebuie să închei o discuție care ducea undeva, care încerca să ofere o finalitate frumoasă, constructivă. Dar, după cum ziceam, nu întotdeauna putem avea ce ne dorim. Sacrificiile trebuiesc făcute la tot pasul, compromisurile la fel. Dar oare noi ce compromis facem? Sau măcar facem ceva? Sau sacrificii? hmmm ...multe multe întrebări. :) dar și multe zâmbete.
Rămâi în viața mea.
Unui el, fruct interzis.

Fila de mijloc de mai.

E ciudat!
E foarte ciudat cum pot unele amintiri sa te scoata din realitate si sa te trimita in trecut.
E foarte ciudat cum sentimentele pot rezista atat de mult. Dar ce e cel mai ciudat e ca putem simti mai multe deodata si pentru mai multe persoane. Binenteles ca sentimentele difera si intensitatea la fel, dar toate se invart in jurul cuvantului iubire.
Iubesc un om minunat, cum nu ai putea gasi elsewhere, sunt indragostita de un tip la fel de minunat dar care mai are de lucrat si doresc un barbat pe care nici macar nu-l cunosc. Cat de ciudata v-ar parea aceste afirmatii? Mie foarte ciudate, si le-am auzit.Si le voi auzi probabil in continuare. Si dupa o lunga perioada de gandire, de reflectare, am realizat ca e posibil asa ceva. Nu e ceva iesit din comun. Dehhh...ce ti-e si cu iubirea asta???

Si eu iubesc pe cineva. E cel care ma face sa rad cand am nevoie. E cel care ma face sa plang cand trebuie sa ma eliberez. E cel care e mereu langa mine.
Si mai iubesc pe cineva. E cel care ma cunoaste mai bine decat oricine. E cel caruia nu-i pot ascunde nimik, si e cel care ma sfatuieste, cel care imi e constiinta.
Si mai iubesc pe cineva. E cea care mi-a dat viata si care m-a crescut. E cea care mi-a oferit libertate ca sa pot gasi singura calea cea buna lovindu-ma dar ridicandu-ma cu mai multa forta. E cea care ma iubeste mai presus de orice si cea ptr care inima imi bate in fiecare zi.
Si mai iubesc pe cineva. Si inca. Si inca. Si lista poate continua. Si pentru toti acestia eu mi-as da viata. Pentru fiecare dintre ei. Nu e ceva minunat?
I-am promis ca voi pune o vorba buna pentru el. Pentru ca el sa fie bine, ma voi ruga. Il iubesc si pe el. Si ii voi declara asta. Deocamdata nu e nimeni caruia sa nu-i fi spus ce simt ptr el/ea. Bine, doar acesta. Dar e putin mai diferit. E mai dificila situatia. Dar ii voi spune intr-un final. Iti voi spune.
Unui el.

Prima fila de mai.

Dap.E prima mea fila de mai. E una greu de scris, credeti-ma. Inainte sa inceapa luna mai, ascultam in prostie o melodie. Unii dintre voi o stiti, "Seara de mai". Imi trezeste multe amintiri, ca tot vorbeam de amintiri si sentimente incatusate in melodii.
Ei bine, acum ca luna mai e aici, nu ma mai pasioneaza melodia, dar nu stiu de ce. Dar sa trec la o poveste, imi place la nebunie sa povestesc. Incepe asa...
"Intr-o minunata seara de mai. O fata se uita trista pe geamul camerei sale. Afara batea vantul usurel. In camera nu mai era nimeni si nici macar nu se putea simti multumita aflandu-se in legatura cu alti oameni, nu avea internet, nu era conectata, fir'ar.
Asa ca deschide geamul si se aseaza cu fundul pe pervaz, isi aprinde o tigara, ca si asa are cam multe si trebuie sa le termine, si isi lasa parul sa pluteasca in vantul minunat de dulce ce adia atunci. Lacrimile vor sa-i curga pe obraji dar sunt sterse cu o mana aspra si certatoare.
Se hotaraste sa mearga acasa. Dar nu se simte mai bine la gandul ca va fi acasa. Ba din contra, se simte si mai rau. Oricum, nu are de ales, dimineata va porni acasa, spre pustiul cel mai mare.
Dimineata, in tren incearca sa se agate de orice raza de soare, dar acesta inca nu si-a facut aparitia. Incearca sa se lege de tipul care tocmai urca. E frumusel foc, dar si acesta pare sa se ascunda de ea, se aseaza cu spatele. Nu-i mai ramane decat ce avea si pana acum...muzica si cartea. Minutele par sa treaca din ce in ce mai greu. Niciodata drumul acela nu i s-a parut atat de lung si rece. Citeste rand cu rand dar nu mai stie nimic, asculta melodia aceea dar sunetele par sa treaca pe langa urechile ei, caci nu le mai aude demult.
Dar soarele rasare, iar in acelasi timp si tipul acela dragut se muta in asa fel incat sa se zareasca unul pe celalalt. Inima ii bate cu putere. De ce oare s-a mutat? Oare ca sa o vada pe ea? Se poate. Si curand va realiza ca da, de aceea. Se privesc incontinuu iar timpul pare sa curga mai repede. Dupa multe zambete si flirt, timpul se scursese, iar toate trebuiau sa se termine repede. La fel cum incepusera.
El coboara, o lasa din nou singura. Soarele se ascunde iar frigul incepe sa o cuprinda. Ajunge acasa iar totul e pustiu. Ah ce viata de rahat.
...
Azi. Mergeam pe strada si chiar ma gandeam ca nu il voi mai revedea niciodata. Pe cer incep sa se stranga nori iar vantul adie usurel. Eu intr-o bluzita subtirica. Abia ca simt sa am ceva pe mine, e foarte lejera, dar norii prevestesc a ploaie si chiar incepe sa ploua. Dar dupa caldura de azi chiar se simt minunat picaturile reci pe pielea mea aproape dezgolita. Merg putin asa. E relaxant. Dar nu pot merge asa la infinit. Ma opresc putin si imi iau bluza pe mine. Sigur nu-l voi mai intalni. Poate chiar nu ne e dat sa ne vedem. Asta e. Merg sa ma intalnesc cu EL. Ma asteapta. Restul nu mai conteaza.
Imi iau geanta si incep din nou sa merg. Imi este cald. Trebuia sa las in continuare picurii sa-mi racoreasca febra. Dar ploaia se opreste si pentru o clipa parca da sa iasa soarele. Si il vad. E in fata mea si ma recunoaste. Acelasi mers. Aceeasi privire. Acelasi zambet care imi spunen "Ti-am spus eu ca ne vom vedea din nou." Un zambet tamp imi apare pe fata, incep sa rad si simt cum zbor. Imi face un semn ciudat cu mana, pocneste cumva din degete si zambeste. Acelasi zambet care imi spune " Ne vom mai vedea" Si plecam. Nu ne spunem niciun cuvant dar parca deja am vorbit destule. Il voi vedea din nou. Daca nu au trecut de la prima vedere nici macar 7 zile, pana la urmatoare nu vor trece nici macar 5. :D
Era o vorba, ce se intampla o data, a doua oara poate sa nu se mai intample, dar ce s-a intamplat de doua ori sigur se intampla si a treia oara. :D "
Come to me my someone. I think you are the one I was waiting for. I think you are the one. And I asked Him to see you again if you are the one, and I saw you. Are you my someone?

To my somenone.

Ultima fila de aprilie...

Dap...asta e ultima fila de aprilie. O zi superba in care toate te indeamna sa iesi in lume. Nici nu as sta acum sa scriu acestea daca el m-ar scoate in oras. Dar vad ca nu-si face curaj, iar eu, ca fata, nu prea vreau sa ma injosesc. Sa nu mai spun de faptul ca sunt leoaica, deci iti imaginezi ca nu vreau sa joc rolul tipului in ce o fi chestia asta pe care o avem noi. Nu nu.
Astazi m-a apucat putin nostalgia. Din nou. Stii, fiecare dintre noi, sau mai bine ma limitez sa vorbesc doar despre mine, deci eu... cand aud o melodie care imi place foarte mult, fac tot posibilul sa o am in lista, si o ascult aproape incontinuu, fara sa ma satur. Ceea ce simt in momentele alea intra in muzica. Cele doua se unesc intr-un minunat tablou care formeaza o clipa din viata mea. Cred ca asta e modul in care, inconstient, imi salvez amintirile. E un mod ciudat, stiu, dar e modul meu si poate al multora. LA inceputul anului universitar, viata mea nu era prea roz...era de fapt de un gri superb, dar sumbru. Sentimentele erau de o profunzime inimaginabila, iar melodia care ma guverna atunci era Nothing fails (Madonna). Evident ca s-au imprimat atat de adanc sentimentele mele de atunci in aceasta melodie incat si ieri si azi am reusit sa le retraiesc. Perioada aceasta imi este dat sa imi lipesc sentimentele de alte melodii, mai vesele, probabil ca si starea mea de acum, Mattafix - Angel on my shoulder, Mika - Rain. Si cred ca mai sunt cateva. :) E un lucru frumos. Un lucru de care voi sti mereu sa ma agat. Nimeni nu-mi poate citi jurnalul, si ce e mai frumos, e ca nimeni nu poate nici macar banui ce este scris in el. Iar atunci cand vreau eu sa-l "Recitesc" este de ajuns sa ascult o melodie o data, de doua ori, de cate ori e nevoie ca sa ma satur.
E frumos afara. Iar eu vreau ca el sa vina. Eu vreau ca tu, daca citesti acestea, sa vii la mine. Vreau sa ... Vreau sa ... Vreau sa ... . Nici eu nu stiu ce vreau de la tine. Ar fi mult mai simplu sa-mi dau seama de acest lucru daca ai veni, deci vino. Ia-ti parul castaniu si ochii albastrui, ia-ti camasuta-ti mov si dulcele-ti glascior, si vino. Pronunta numele tau si apoi pe al meu, iubeste-ma. Renunta la tot. Renunta si vino. O inghetata doar, haide. Si o plimbare. Vino.
Tie.

oh...prostia...

Voi nu ati patit niciodata sa va fie scarba de cineva??? Mie mi s-a intamplat asta...de fapt mi se intampla acum. O anume persoana e atat de insistenta pe anumite chestii si se baga in viata altora spunand ca o face in numele iubirii dar semanand astfel numai ura si dispret incat ... mi-e sila... Lumea se asteapta ca la o anumita varsta sa poti fi in stare sa iei decizii de unul singur, de una singura...se asteapta lumea sa fii responsabil/a de actiunile tale, se asteapta sa fii asa si pe dincolo. Uneori ma seaca faptul ca lumea, societatea in care traim ne obliga sa fim cum poate noua nu ne place dar trebuie. Ei bine...da...ma seaca, dar un lucru cu care sunt de acord in totalitate, e ca la o anumita varsta sa nu mai fii atat de idiot, atat de idioata. Sa stii sa ai bun simt si sa stii cand sa tragi anumite linii, sa delimitezi copilariile de nesimtire... Asta e important, cel putin pentru mine. Va dau un sfat copii, nu va bagati in viata mea neinvitati. Sunt animal pradator si nu crut nicio posibila victima. Sorry. Iar pentru cei care sunt destul de imaturi incat sa nu inteleaga acestea I say just fuck off.

Picteaza-ma asa cum sunt.

Lumea ar fi mult mai frumoasa poate daca fiecare ar fi pictat asa cum este de fapt. Sau poate lumea ar fi mult mai pestrita, mai colorata. Ma gandesc uneori...daca am fi pictati in fiecare moment in functie de ce simtim..eu ce culoare as avea mai mereu? De exemplu daca atunci cand as iubi as fi pictata intr-un rosu aprins...acum cred ca as fi la stadiu de un rosu spalacit. Da. Sunt cu capul in nori. Sunt indragostita si pe punctul de a cadea si mai tare in cea mai faimoasa plasa a lumii, iubirea. Sunt pe punctul de a ma colora intr-un rosu atat de aprins incat m-ati putea recunoaste imediat, din mii de oameni si de la mile distanta. Cum? Nu stiu. Dar e sigur ca se intampla. De cine? Nu stiu, nu il cunosc. :))
Ciudat nu? Dar oare noi chiar putem sustine ca il cunoastem pe cel pe care il iubim? Hai ca unii dintre voi ati fi atat de necugetati incat sa sustineti aceasta aberatie. Ma veti soma ca am spus acestea, dar sa luam un exemplu foarte relevant cel putin pentru mine, eu. Eu abia ma cunosc pe mine, de fapt uneori fac unele gesturi care ma inspaimanta si pe mine, si deci nu ma cunosc mai deloc, dar cel care ma iubeste ar putea sa sustina ca el da? Cum asa? Cum poate sti un altul ceva ce nici macar tu nu stii? Nu nu...asa ceva este imposibil.
Sa revenim la culoarea rosie, minunata in care as fi pictata. Offf cat de mult ne dorim sa fim rosii, cu totii ne dorim asta.Iar cand ajungem pe punctul de a obtine acea culoare ce facem? Unii o iau in brate si ii multumesc pictorului, acesti fiind cei normali, norocosii. Dar altii, printre care cred ca ma numar si eu, altii imediat ce vad ca rozul incepe sa prinda viata, caci sa banuim ca suntem pictati in roz atunci cand ii iubim pe oameni, cand traim multumiti, cand suntem indragostiti de viata, si deci altii fug. Altii zic ca nu merita acea minunata culoare si se baga repejor sub dus, rece, fierbinte, nu mai conteaza, unul care sa dea roade in a scoate rosul. Recurgem chiar si la a ne picta singuri in alta culoare, numai ca lumea sa nu vada ca ne "inrosim", pentru ca ne e frica. Ce-o sa zica lumea? Dar nu neaparat aceasta frica, ci ..."si eu ce fac acum? Am ajuns sa fiu rosie, next what?" Ne purtam ca niste adulti, fugim de fericire, copii nu fac asta, dar noi de ce da?
Pe mine acum pictorul vrea sa ma faca rosie. Simt asta. Ma uit in fiecare dimineata in oglinda si vad cum prind culoarea dorita si visata de atata timp, si primul lucru pe care instinctul mi-l dicteaza...e sa fug repejor acasa...sa ma bag sub dus. DAr nu fac asta. Nu de aceasta data. Acum vreau sa-mi asum responsabilitatea de a-mi fi ales un pictor cu niste idei iesite din comun, iar daca el e de parere ca trebuie sa fiu rosie...e ok. Si eu vreau sa fiu. Sper doar sa nu se razgandeasca prea curand, imi sta bine rosie iar lumea din jur ma vede altfel. Vreau sa ma pictezi asa cum sunt. :) Tu cum esti? Esti si tu spre rosu?
Unui "el".

Double trouble

Fir'ar sa fie... Voi v-ati gandit vreodata cate greseli ati facut in aceasta viata? In viata voastra care poate e ca a mea - la inceput. Sau poate e putin mai departe de inceput, e pe la mijloc sau poate si mai mult e pe la sfarsit. Evident ca a mea este la inceput si la mijloc in acelasi timp si chiar si la sfarsit, toata in acelasi timp. pentru ca de fapt noi nu avem de unde sa stim cand, cum si cat. Asa e. Sunteti de acord cu mine, si chiar de nu sunteti eu stiu ca am dreptate. Ma iubesc atat de mult acum ca stiu ca Dumnezeu ma iubeste foarte mult si ca vrea ca eu sa fiu eu, sa ma iubesc ca sa-i pot iubi pe ceilalti. Dar maine??? Dar ieri??? Dar in toate momentele in care imi aduc aminte, sau mi se aduce aminte...sau fie...in momentele in care toate greselile se dezgroapa singure ce faci? Ce fac? Ma urasc. Asta fac. Vreau sa-mi ascund capul ca strutul, cat mai adanc in pamant. Cum te poti iubi stiind ca ai gresit? Trebuie, trebuie, trebuie. Da. Trebuie pentru ca trebuie.
Am facut multe greseli pe care nu le pot ascunde. Dar viata incepe sa-mi surada iar iubirea imi bate timida la geam. Vreau sa ii deschid, dar mi-e frica. Ajuta-ma sa ma iubesc ca sa te pot iubi. ;) Asta iti cer. Asta vreau de la tine.
Unui tip.

We're limited.

Suntem oameni deci suntem limitati in actiunile noastre. Nu putem face tot ce dorim si cand dorim si nu putem avea tot ce dorim, in cantitatile pe care le dorim si in momentul in care dorim noi. Dar daca ai avea la dispozitie o intreaga zi in care fiind singur sa poti face orice. Singur in sensul ca nu poti beneficia de compania cuiva. Incearca sa gasesti o metoda de a supravietui unei zile pline de dorinti fierbinti si inaccesibile. Ziua iti incepe cu ceasul cel mai devreme al zilei si se incheie cu cea mai tarzie ora din noapte. Ce vei face in acest pretios timp pentru a-ti supravietui tie insuti? Unde iti e inima? Unde vrei sa te afli? Probabil ti-ai dori sa fii pe o insula minunata in ora in care soarele rasare pe cerul albastru, iar inima ti-ar zambi de fericire daca ar gasi o biblioteca mare plina cu carti pe care ai putea sa le devorezi una cate una pana sa le termini pe toate. Dar iti amintesc, esti limitat, supravietuiesti cu doar o carte pe care o poti imprumuta de la biblioteca cea ciudata si saracacioasa la care ai reusit sa-ti faci permis? Iar cadrul in care te-ai afla ar fi pur si simplu, canapeaua veche si uzata din camera neaerisita indeajuns.
Ti-ai dori ca la malul acelei insule sa stationeze si un iaht, cu care sa poti pleca oricand de acolo spre lumi neumblate de nimeni, iar tu sa fii singurul care le poate descoperi iar lumea sa-ti fie marea admiratoare a curajului si maretiei in care te scalzi. Dar iti amintesc, esti limitat. Te multumesti asadar doar cu mijlocul de transport in comun care te va duce doar pana la un capat de linie unde cand cobori descoperi ca ai calcat in excremente de caine, iar lumea in loc sa te admire pentru maretia ta , se amuza la stangacia ta cu care mergi pe strada, de nu vezi in ce calci?
Ti-ar placea sa te afli acum pe malul marii, mancand o inghetata mare cu topping de ciocolata si capsuni iar apoi observand ca oamenii care merg pe strada alaturata sunt care mai de care mai tristi sau abatuti, sa mergi sa ii saruti pe frunte sau obraz daruindu-le astfel un zambet larg care iti ridica inima trei metri desupra cerului. Din nou omule, uiti de tine. Supravietuiesti in schimb gandului ca iti vei putea permite o inghetata micuta fara topping, plimbandu-te pe langa un parau plin de gunoaie aruncate de oameni la intamplare, iar acestia in loc sa primeasca zambetul tau caci de sarut nici pomeneala, iti raspund cu o privire rautacioasa care te face sa te simti penibil. Supravietuiesti tu realitatii in care traiesti? Binenteles. Doar faci parte din sistem.

Dust

Lumea e alcatuita din fire multe multe de praf. Iar aceste fire de praf ajung sa ne inunde pe de-a-ntregul. Avem fire de praf in par cand ne plimbam pe malul marii, caci vantul le aduce si le aseaza acolo, exact in parul nostru negru, sau castaniu, sau blond, il aseaza exact acolo unde stie ca trebuie sa stea. Avem fire de praf la coltul gurii, mai ales atunci cand nu vorbim o buna perioada de timp, si cu atat mai mult cu cat ne aflam pe malul marii dupa cum am mai spus. Avem fire de praf intre gene, desi pe acestea le miscam sistematizat, la interval de cateva secunde, sau unii la intervale de cate un minut, doua, cate minute poti sta fara sa clipesti? Nu stiu. Depinde de fiecare.

Asa si cu supravietuirea. Cat poti supravietui fara compania altei persoane? Un an, doi, zece? Oare cat poate trai un om fara sa aiba cu cine impartasi o bucurie la finalul zilei, un ghinion intr-o zi ploioasa dupa ce sefii la serviciu ti-au facut viata imposibila iar colegilor nici ca le-a pasat? Se poate supravietui fara o jumatate? E o intrebare la care fiecare dintre noi e indemnat sa raspunda. Intr-un prim gand am putea sustine ca da, se poate trai chiar si o viata fara o jumatate, caci noi suntem independenti si capabili sa supravietuim prin propriile noastre puteri iar gandurile si nisipul din coltul propriei noastre guri e de ajuns pentru a fi fericiti. Cat de adevarat este acest raspuns?

Exista oameni care se pregatesc sa supravietuiasca unor calamitati naturale care conform apocalipsei vor veni curand, exista oameni care se pregatesc intens sa supravietuiasca crizei economice, exista oameni care se pregatesc sa supravietuiasca diferitelor crize si situatii ivite pe nepusa masa dar nimeni nu se pregateste sa supravietuiasca singuratatii. De ce? Cred ca pentru ca si atunci cand vrem sa supravietuim unei calamitati naturale, ne dorim ca si cel/ cea la care tinem sa supravietuiasca impreuna cu noi. Sa nu cumva sa ramanem singuri. Dar cum ne pregatim pentru aceasta? Nimeni nu stie pentru ca nimeni nu si-a pus cu adevarat aceasta problema pana acum. Sunt unii oameni care se pregatesc fara sa stie sa infrunte singuratatea, sa-I supravietuiasca, sa nu fie rapusi de ea, sa nu ramana singuri. Si cum fac aceasta? E simplu. Se comit unei relatii fara sa iubeasca cu adevarat.” Nu mai conteaza cu cine voi trai de acum important e sa nu traiesc singura.” ar zice o domnisoara de o varsta prea inaintata. Dar astfel ea este rapusa iar singuratatea invinge. Ea nu va supravietui, se va simti singura in interior pe langa acela care nu ii este cunoscut deloc inimii. Supravietuiti singuratatii ascultandu-va inima. Si de ce nu, calcati in picioare ratiunea.