Nu nu nu și iară nu!

Pur și simplu nu vreau să cred că iubirea ce o simt pentru tine, e ceva ce nu are voie să fie.
Ieri m-am plimbat prin oraș de nebună. Era o ceață densă, și simțeam parcă, cum mi se uda chipul doar trecând în pripă pe stradă. Cuvintele îmi inundau mintea, imaginile îmi opreau privirea și mergeam fără să văd pe nimeni și nimic în jurul meu. Nu puteam să plâng, și nici a râde nu-mi venea. Efectiv mă gândeam... am auzit ceva care m-a trântit la pământ și părea că nu-mi pot reveni.
Te-am sunat, sperând că vocea ta ar putea alunga toată teama care mă cuprinsese, dar... nu mi-ai răspuns. Am colindat în continuare, străzile... Teama era deja ca la ea acasă când te-am auzit. M-am întors panicată, căci îmi părea aproape imposibil ca tu să fii chiar în urma mea, și nu era nimeni. Am rămas puțin cu privirea pierdută. Cred că lumea mă vedea ca pe o ciudată, asta și eram.
Am pornit, din nou, agale pe străzi, când deodată ți-am auzit din nou glasul strigându-mă. De data aceasta am închis ochii, am respirat adânc și am așteptat să-mi mai aud încă o dată numele. Nimic! M-am întors totuși, îmi părea totul atât de straniu. Oare ce se întâmplase cu mine??? De ce te auzeam peste tot? Mi-am continuat abătută drumul. Ajunsesem deja aproape de casă. Nu te-am mai auzit. Mă întorceam destul de des, și priveam în urma mea visând c-ai să apari strigându-mă. Degeaba!
Am intrat în scara blocului și am urcat leneșă până la 3. Am descuiat ușa și am aprins lumina. Totul îmi părea atât de straniu și necunoscut. Nu mai văzusem niciodată locul acela, parcă nu-mi aparținea. Am căutat unde să-mi las încălțămintea, unde să-mi agăț geaca și fularul. Cercetam curioasă locul, căci realizasem că aveam dreptate - nu mai fusesem niciodată în acel apartament.
Ca o mașină m-am îndreptat către bucătărie, am scos sticla de vin din geantă și am așezat-o într-un vas cu gheață. Am scos două pahare mari și le-am așezat pe masă. Am scos din geantă, apoi, și fructele, pe care le-am curățat și le-am tăiat tacticos într-un bol din sticlă. Am presărat puțină miere de albine și am pus totul la rece. Am părăsit bucătăria și m-am îndreptat către baie. În fața oglinzii, mi-am desprins părul lung și negru, mi-am dat cu apă călduță peste față și mi-am curățat pielea racită de ceață.
Nu am reușit să mă îmbrac în cămașa ta că ai și sunat la ușă. Te-am lăsat puțin să aștepți, doar meritai, după ce m-ai făcut să te aud peste tot. Când ți-am deschis ușa mă chinuiam să-mi închei nasturii. Ai intrat fără să spui un cuvânt. Te-ai uitat în jur și ai zâmbit. Mi-ai spus că m-am întrecut pe mine, că nu te așteptai să te chem acolo. Te-am tras spre mine și ți-am sărutat buzele. Mi-ai mângâiat obrazul drept cu un trandafir abia boboc... Am început amândoi să râdem. Cred că ne gândeam amândoi la aceeași chestie - ”În sfârșit pat!” M-ai luat în brațe și m-ai dus în camera unde ne așteptau emoțiile și iubirea toată ce ne unește.
.
.
.
M-am ridicat în zori. Ți-am sărutat fruntea atingându-ți părul ciufulit. Nu te-ai mișcat deloc. M-am îmbrăcat în hainele de-aseară, am așezat paharele la locul lor. Sticla, goală, am aruncat-o la gunoi. Am spălat vasul în care stătuseră fructele și l-am așezat acolo unde se afla inițial și ți-am făcut o cafea. Ți-am auzit din nou glasul, chemându-mă. M-am oprit brusc, am alergat până în cameră și m-am uitat la tine, cum dormeai ca un prunc. Te-am auzit din nou, cu vocea mai puternică. M-am apropiat de pat. Din nou, același lucru, dar și mai puternic. M-am dezbrăcat, și m-am cuibărit lângă tine. Somnoros, și fără să realizezi, m-ai cuprins cu brațele și m-ai strâns tare, tare la pieptul tău. Abia atunci am auzit șoptit...din nou...numele meu. Tu nu ziceai nimic. Inima ta, în schimb, acum că mă avea aproape, șoptea doar, numele meu. Îl șoptea cântând parcă...îi simțeam bucuria, îi simțeam dorul și pasiunea. Inima ta nu mă mai striga speriată, ci acum era alinată, căci mă avea, mă aveai.
Nu te voi lăsa niciodată!

Can I touch you... there???

Ajunsesem acasă tremurând toată. Nu eram pregătită de frig. Știam că totuși nu se poate compara, dar trăiam cu impresia că hainele de pe mine erau suficiente... Ei bine, mă înșelasem. Tremuram de frig, efectiv, iar el întarzia să apară. Știa că ajung, știa că îl voi aștepta, că nu voi pleca fără el.
Îmi era și greață puțin. Dimineața aceea fusese destul de dificilă, iar noaptea și mai și. Eram la un pas de a face accident. Adormisem pe banchetă, și, dintr-o dată m-am găsit pe jos, ghemuită. Șoferul frânase brusc să evite o coliziune. M-am ridicat ajutată de șofer, care se speriase groaznic când mă văzuse. M-am ridicat ținându-mă involuntar de burtă. Am închis ochii și m-am liniștit. Simțeam că totul e în regulă.
Așadar îl așteptam pe el, iar el nu mai venea. Îl căutam la telefon, dar nu răspundea. Pentru un moment am crezut că nu va veni. Mă trecuseră toate emoțiile. Nu era pentru prima dată când anula o întâlnire, dar ar fi fost pentru prima dată când nu m-ar fi anunțat.Nu a fost cazul, evident. A ajuns puțin mai târziu. Era atât de frumos. Nu-mi puteam lua ochii de la el. Cu zâmbetul lui fermecător, m-a ajutat cu gențile mele prea voluminoase, căci oricum nu le puteam ridica nici un centimetru, și m-a luat ușor în brațe. M-a îndepărtat apoi puțin, ca să mă studieze din cap până-n picioare concluzionând că am ”slăbit prea mult”, dar că sunt ”bronzată bine”.
Am râs și am urcat în mașină pornind căldura pentru a mă dezgheța puțin.
Se uita la mine pe furiș, crezând că nu-l observ, probabil. Îmi plăcea! Mi-a zis că nu mă duce acasă, că doar nu e nebun să facă asta, eu încă nu văzusem padurea.
A mers ca nebunul, nu știa pe unde să oprească, pe unde să poposim și noi puțin, să ne iubim liniștiți.
Am mers mult, eram obosită deja. Dar nu conta.
Tu, tu, tu... Nu-mi păsa că eram obosită, că muream de somn, dacă tu erai lângă mine aveam totul. Și am urcat undeva, ai oprit și am ieșit. Câmpia era minunată. Vedeam căsuța noastră. M-ai luat în brațe, și m-ai învârtit bine, bine. Nu știai cum să mi te apropii. M-ai întins pe iarbă și m-ai sărutat timid. Ce dor îmi fusese de gurița ta. Ce dor nebun aveam să te simt atât de aproape, să-ți simt respirația accelerată. Câmpul, în dimineața aceea, avea să cunoască iubirea noastră din belșug.
Mi-ai scos firele de iarbă din par și mi-ai sărutat ochii. Apoi ne-am îndreptat către casă. Imi pregătiseși deja ceva special, primirea cea mai frumoasă... Mi-ai pregătit cadă cu apă fierbinte și spumă parfumată. Mi-ai pus un pahar cu vin roșu, rece lângă și o muzică jazz pe fundal.
M-ai dus până la cadă, ai început ușor ușor să mă dezbraci. Mi-ai desprins părul răvășit, care mi-a curs șiroaie negre pe spinare, l-ai dat la o parte, mi-ai sărutat spatele și mi-ai zis să intru. Te-am ascultat fără să scot un sunet. Nu știu cât am stat în apă, știam doar că era un mic colț din paradis, în care m-am pierdut puțin... adormisem. M-a trezit vocea ta dulce. M-ai spălat... Îmi era dor să-ți simt mâinile protective cum pun stăpânire pe mine. Și mângâierile tale... Mâinile tale puternice... Iubirea cu care mă atingeai... M-ai uscat și ne-am băgat împreună între cerceafurile albe ale patului nostru și-am adormit în brațele tale.
Nu știu cât timp trecuse, dar soarele era încă puternic pe cer, și m-ai trezit cu un sărut. Un fior se întinse pe toată coloana mea ajungându-mi până în vârful picioarelor. M-am întors la tine, și te-am privit. M-am dăruit ție toată și ne-am iubit până-n miez de noapte. 
Te-am întrebat dacă râmâi la mine...