Fila de mijloc de mai.

E ciudat!
E foarte ciudat cum pot unele amintiri sa te scoata din realitate si sa te trimita in trecut.
E foarte ciudat cum sentimentele pot rezista atat de mult. Dar ce e cel mai ciudat e ca putem simti mai multe deodata si pentru mai multe persoane. Binenteles ca sentimentele difera si intensitatea la fel, dar toate se invart in jurul cuvantului iubire.
Iubesc un om minunat, cum nu ai putea gasi elsewhere, sunt indragostita de un tip la fel de minunat dar care mai are de lucrat si doresc un barbat pe care nici macar nu-l cunosc. Cat de ciudata v-ar parea aceste afirmatii? Mie foarte ciudate, si le-am auzit.Si le voi auzi probabil in continuare. Si dupa o lunga perioada de gandire, de reflectare, am realizat ca e posibil asa ceva. Nu e ceva iesit din comun. Dehhh...ce ti-e si cu iubirea asta???

Si eu iubesc pe cineva. E cel care ma face sa rad cand am nevoie. E cel care ma face sa plang cand trebuie sa ma eliberez. E cel care e mereu langa mine.
Si mai iubesc pe cineva. E cel care ma cunoaste mai bine decat oricine. E cel caruia nu-i pot ascunde nimik, si e cel care ma sfatuieste, cel care imi e constiinta.
Si mai iubesc pe cineva. E cea care mi-a dat viata si care m-a crescut. E cea care mi-a oferit libertate ca sa pot gasi singura calea cea buna lovindu-ma dar ridicandu-ma cu mai multa forta. E cea care ma iubeste mai presus de orice si cea ptr care inima imi bate in fiecare zi.
Si mai iubesc pe cineva. Si inca. Si inca. Si lista poate continua. Si pentru toti acestia eu mi-as da viata. Pentru fiecare dintre ei. Nu e ceva minunat?
I-am promis ca voi pune o vorba buna pentru el. Pentru ca el sa fie bine, ma voi ruga. Il iubesc si pe el. Si ii voi declara asta. Deocamdata nu e nimeni caruia sa nu-i fi spus ce simt ptr el/ea. Bine, doar acesta. Dar e putin mai diferit. E mai dificila situatia. Dar ii voi spune intr-un final. Iti voi spune.
Unui el.

Prima fila de mai.

Dap.E prima mea fila de mai. E una greu de scris, credeti-ma. Inainte sa inceapa luna mai, ascultam in prostie o melodie. Unii dintre voi o stiti, "Seara de mai". Imi trezeste multe amintiri, ca tot vorbeam de amintiri si sentimente incatusate in melodii.
Ei bine, acum ca luna mai e aici, nu ma mai pasioneaza melodia, dar nu stiu de ce. Dar sa trec la o poveste, imi place la nebunie sa povestesc. Incepe asa...
"Intr-o minunata seara de mai. O fata se uita trista pe geamul camerei sale. Afara batea vantul usurel. In camera nu mai era nimeni si nici macar nu se putea simti multumita aflandu-se in legatura cu alti oameni, nu avea internet, nu era conectata, fir'ar.
Asa ca deschide geamul si se aseaza cu fundul pe pervaz, isi aprinde o tigara, ca si asa are cam multe si trebuie sa le termine, si isi lasa parul sa pluteasca in vantul minunat de dulce ce adia atunci. Lacrimile vor sa-i curga pe obraji dar sunt sterse cu o mana aspra si certatoare.
Se hotaraste sa mearga acasa. Dar nu se simte mai bine la gandul ca va fi acasa. Ba din contra, se simte si mai rau. Oricum, nu are de ales, dimineata va porni acasa, spre pustiul cel mai mare.
Dimineata, in tren incearca sa se agate de orice raza de soare, dar acesta inca nu si-a facut aparitia. Incearca sa se lege de tipul care tocmai urca. E frumusel foc, dar si acesta pare sa se ascunda de ea, se aseaza cu spatele. Nu-i mai ramane decat ce avea si pana acum...muzica si cartea. Minutele par sa treaca din ce in ce mai greu. Niciodata drumul acela nu i s-a parut atat de lung si rece. Citeste rand cu rand dar nu mai stie nimic, asculta melodia aceea dar sunetele par sa treaca pe langa urechile ei, caci nu le mai aude demult.
Dar soarele rasare, iar in acelasi timp si tipul acela dragut se muta in asa fel incat sa se zareasca unul pe celalalt. Inima ii bate cu putere. De ce oare s-a mutat? Oare ca sa o vada pe ea? Se poate. Si curand va realiza ca da, de aceea. Se privesc incontinuu iar timpul pare sa curga mai repede. Dupa multe zambete si flirt, timpul se scursese, iar toate trebuiau sa se termine repede. La fel cum incepusera.
El coboara, o lasa din nou singura. Soarele se ascunde iar frigul incepe sa o cuprinda. Ajunge acasa iar totul e pustiu. Ah ce viata de rahat.
...
Azi. Mergeam pe strada si chiar ma gandeam ca nu il voi mai revedea niciodata. Pe cer incep sa se stranga nori iar vantul adie usurel. Eu intr-o bluzita subtirica. Abia ca simt sa am ceva pe mine, e foarte lejera, dar norii prevestesc a ploaie si chiar incepe sa ploua. Dar dupa caldura de azi chiar se simt minunat picaturile reci pe pielea mea aproape dezgolita. Merg putin asa. E relaxant. Dar nu pot merge asa la infinit. Ma opresc putin si imi iau bluza pe mine. Sigur nu-l voi mai intalni. Poate chiar nu ne e dat sa ne vedem. Asta e. Merg sa ma intalnesc cu EL. Ma asteapta. Restul nu mai conteaza.
Imi iau geanta si incep din nou sa merg. Imi este cald. Trebuia sa las in continuare picurii sa-mi racoreasca febra. Dar ploaia se opreste si pentru o clipa parca da sa iasa soarele. Si il vad. E in fata mea si ma recunoaste. Acelasi mers. Aceeasi privire. Acelasi zambet care imi spunen "Ti-am spus eu ca ne vom vedea din nou." Un zambet tamp imi apare pe fata, incep sa rad si simt cum zbor. Imi face un semn ciudat cu mana, pocneste cumva din degete si zambeste. Acelasi zambet care imi spune " Ne vom mai vedea" Si plecam. Nu ne spunem niciun cuvant dar parca deja am vorbit destule. Il voi vedea din nou. Daca nu au trecut de la prima vedere nici macar 7 zile, pana la urmatoare nu vor trece nici macar 5. :D
Era o vorba, ce se intampla o data, a doua oara poate sa nu se mai intample, dar ce s-a intamplat de doua ori sigur se intampla si a treia oara. :D "
Come to me my someone. I think you are the one I was waiting for. I think you are the one. And I asked Him to see you again if you are the one, and I saw you. Are you my someone?

To my somenone.