Fila de final de iunie (30 iunie 2010)

Fila de final de iunie. (30 iunie 2010)

Nu-mi pot lua gandul la acea zi in care am fost atat de aproape de tine si nu am facut nimic. Revad de multe ori acele clipe dar schimbate, pline de dorinta si pasiune asa cum as fi vrut eu sa fie. In care e prindeam de mana, in care iti treceam mana prin par soptindu-ti la ureche cat te iubesc. La un moment dat, pe la inceput, un firicel de transpiratie isi facuse loc pe fata ta. Pornise de prin parul tau minunat si cobora usor, isi croia drum pe fata ta dragalasa si binevoitoare. As fi vrut sa fiu eu cea care sa strabata acel drum, as fi vrut sa sorb acea picatura terminand ceea ce incepuse ea si sa cobor cu limba pe fata ta, sarutand-o, apoi coborand mai jos, pe pieptul tau, si apoi mai jos si iar mai jos. Dar nu am facut asta. De aceea taceam, nu ziceam nimic, ci doar te ascultam riscand sa te fac sa crezi ca ma plictisesti cand eu de fapt abia ma puteam abtine sa nu vin in bratele tale, sa-mi desfac picioarele in poala ta. De cate ori in timpul anului te auzeam si muream de dorinta dar tu erai prea departe si nici macar nu mi te adresai, de cate ori te vedeam si vroiam sa te simt in bratele mele firave dar nu puteam sari peste toate acele banci…de cate ori…offf… Iar atunci, cand te-am avut intr-un final atat de aproape am simtit ca esti mai departe ca niciodata pentru ca nu te puteam atinge in ciuda faptului ca erai acolo, cativa centimetri… Trebuia sa fac ceva, nu trebuia sa te las sa pleci, nu trebuia sa ma pierd atat de usor in visare. Visam cu tine langa mine in loc sa traiesc visul si lucrul acesta ma prosteste cel mai mult si ma sufoca…imi ia toata respiratia lasandu-ma intr-o balta de prostie, ca e prostie sa stii. Ce-ai facut tu din mine ?
Si mi-ai spus, o Doamne, mi-ai spus ca nu se cuvine. Nu se cuvenea sa ma strangi in brate, nu se cuvenea sa ma saruti, ce anume nu se cuvenea??? Dar mi-ai spus ca ai fi venit la mine, mi-ai spus ca am fi putut vorbi in liniste la mine, si nu acolo unde lumea misuna si unde toti ar fi aflat. Si atunci…de ce nu s-ar fi cuvenit un gest micut de afectiune. Esti un ciudat. Nici tu nu mai stii ce vrei. Te schimbi ca vremea si observ cu stupoare ca pana si lucrul acesta il iubesc la tine. Iubesc faptul ca intri pe mess la fel de furtunos precum iesi si ca ma saluti cu un Buna! si pleci cu un O zi faina! … iar intre ele sunt multe cuvinte, vorbe aruncate la nimereala uneori, rugaminti de a nu schimba subiectul, cereri subtile de a insista sa vii, si stiu ca iubesti sa iti spun Vino! cu aceeasi intensitate cu care urasti motivele pentru care nu putem fi noi doi. Tu mi-ai spus asta. Ce mai vrei…detalii? Nu-ti ajunge? Te iubesc mai… De ce taci din nou? De ce pe fata ta acum nu se poate citi nimic? Nu pot intra in tine mai mult decat ma lasi si imi deschizi in fiecare zi doar cate un geam micut care la prima adiere de vant se inchide precum mimoza. Esti ciudat mai, dar esti ciudatul meu si asta ma face sa tresar. Revin.