Azi noapte

... am avut un vis ciudat... nu mai tin minte cine anume imi cerea, dar i-am scris o poezie... o strofa de fapt... dimineata m-am chinuit sa imi amintesc exact dar nu am reusit... :| strange.,,
Ufff... cata distanta, cat timp pierdut ... cate goluri...nu-i asa? Am avut unele impedimente, nu am mai reusit sa scriu. Tara asta nu e toata pe dos... mai are si lucruri bune.. De exemplu lumea venita din exterior si stabilita aici.. :d Da, Izmirul e minunat ... ca si lumea cu care am petrecut acolo... In sfarsit nu m-am simtit atat de singura si parasita de lume. E foarte curios... El a avut grija, stiu sigur.

Luna asta am foarte multe de facut, proiecte, scenete, intalniri, conferinte... ufff...multe multe... apoi... ma asteapta Cipru, fratele meu... abia astept... dar cel mai mult astept sa ajung acasa, ca apoi sa fac pregatiri sa plec din nou... sentimentul e unul ciudat dar simt ca nu pot prinde radacini, nu acasa.. :) oricum... visul zboara din ce in ce mai departe, si versurile pe care le-am scris se sterg ca un curcubeu dupa ploaie...
In aceeasi directie.... ;)

O tu dragoste

O tu dragoste angelica

Cu chipul tau de scut de soare mult prea ars

Iar sangele curgandu-ti cu-avant in obraji

Sa vii usor sa ma-nconjori aici si-acum

Cuvinte pline de amor sa-mi spui.

Curand in noapte sa ne pierdem amandoi

De sirieni fugind

Si s-asteptam un soare sumbru noi vioi

Cu sangele ce viu reflecta visul nostru-mpreunat

Ce cu regret cerurilor s-a alaturat…

O tu dragoste angelica ce vrei aici sa fii

Sau sa ma ai la tine-n pat intinsa, goala

Cu parul negru-mprastiat pe perna moale

Cu ochii stinsi de vremuri lungi away from you.

Cu inima imprastiata, bucati pierdute-n vant

In zbor de vulturi-nfometati,

In rauri de cuvinte imprastiate,

In raze de franturi de inima pierdute, furate, vanate, secate…

Tu sa ma ai…

Wounded bird...

I am like a wounded bird cuz I'm hurt. Everybody is waiting for me to do something, everyone believes that they can have something from me, they try to steal everything piece by piece. First was my heart, and after that my mind, and now my consciousness. Take everything from me, take it all I don't even care. You have the power to destroy me , you have the power to lift me up, you have the power. Just fuck you very very much [as the song says].

From Turkey again, to you!!!

Din Turcia din nou

Luni, 7 martie 2011

Din pacate aici este blocat blogerul…nu pot posta nimic, dar cred ca voi apela la cineva de nadejde sa ma ajute si tot va voi tine la curent. 
…
Te ameteste cruntul vant… Ma ameteste, sunt doborata azi mai mult ca niciodata. Copilul din mine care a ras pana acum, alungand tot ce e nasol in viata, copilul care stia sa se bucure de jucarii s-a trezit oarecum la realitate si stii cum, nu ca orice alt copil, crescand odata cu trecerea anilor, dar ca un fluture care de azi si pana maine e altceva… copilul din mine azi e treaz si vede tot raul din lume. Vede ca nu toate se leaga, vede ca nu totul e perfect asa cum vroia sa creada. Nu mai vede jucariile ci doar bucati din jucarii, caci le-a rupt de nervi si de durere. Nu e nimeni aici care sa ma raneasca mai mult ca tine. Si nu, nici macar tu nu esti vinovat in povestea asta, ci doar copilul care a fost copil prea mult timp… fir’ar… poate ar trebui sa fac acel ceva lucru.. si sa nu mai vorbim, sa nu ne mai vedem, sa nu mai stim nimic unul de altul dar stii, nici asta nu ar ajuta, caci vesti despre tine ajung la urechea copilului de prin alte parti, prin alte mijloace si tot ajung… si tot ranesc.,,. Si fir’ar ca nu am incetat niciodata… Copilul are ocazia sa se joace zilele astea… astrele ii dau sansa sa fie fericit poate chiar si pentru cateva clipe dar nu poate face asta, caci e treaz… acum nu mai e copil… ci un om matur, mare care vede… ochelarii de jucarie prin care vezi mii de animale colorate sau soare si curcubeu dintr-o data s-au transformat in niste ochelari prin care copilul vede realitatea. Realitatea crunta care ii descopera intr-un final o pedeapsa… pedeapsa data de El, caci prea mult timp a fost frumos si s-a jucat copilul, si chiar uneori , in momentele de luciditate se gandea ca e mult prea ciudat ca nu a primit nicio pedeapsa in schimb, nu totul e frumos. Si uite ca azi… pedeapsa a venit.. si off cat e de dureroasa… nu am crezut niciodata ca va fi asa dureroasa… am trupul plin de rani acum… cum e scris in cartea aceea, si lumea care ma atinge pana si cu o privire imi provoaca durere. Azi am evadat din cusca mea de cristal si ma doare… nu mai e nimic care sa ma protejeze de toti si de toate… sunt un inger… un inger care si-a primit pedeapsa si e trimis pe pamant unde sufera … oh Doamne…cat doare… fir’ar… Evadare… evadare… evadare..

From Turkey with love!

Am ajuns! Sunt bine, desi raceala ma urmareste ca un scai.... Lume noua, muzica noua, gusturi noi, soare nou si ploi la fel de noi. Totul nou...dar nu si eu. Sentimentele continua sa se schimbe in acelasi ritm alarmant ca si pana acum. Idei vin si pleaca ca autobuzele in statia de langa tunel. Priviri, ganduri, infatisari...toate, toate vin si pleaca lasand in urma doar zgarieturi, doar urme, bruises. Si astfel, dupa fiecare 20 de ore petrecute intr-o zi, cand in sfarsit ma hotarasc sa pun capul pe o perna cu ursuleti si inimioare incepe minunatul meu calvar. Astept sa adoarma trupul, muschii sa se relaxeze si ma ridic si incep cu sarguinciozitate sa imi ling ranile. Unele mai vechi si mai adanci, altele doar superficiale dar care ustura ingrozitor. Trec cele cateva ore de somn iar dimineata, incercand sa imi deschid ochii dupa o noapte alba, ma ridic, ma spal pe fata si pe dinti sperand sa scap de reminescentele lucrului de noapte. Gustul de sange stricat, pierdut degeaba ramane in gura mea apoi o zi intreaga amintindu-mi again and again ca dupa numai cateva ore va trebui sa o iau de la capat. Iar cand vine urmatoarea noapte observ ca unele poate s-au mai vindecat dar pe deasupra lor apar urme noi care fac sa se redeschida si cele vechi. Observ cu stupoare ca toata inima mea e brazdata in acest fel si ca, uneori nici nu mai e spatiu pentru noile rani, astfel ca unii nu asteapta sa se vindece macar oleaca una ca deja brazdeaza o alta pe deasupra. Astea sunt cele mai putin dureroase, caci fiind obisnuita cu durerea abia pricinuita, acesteia i se adauga alta dar care doar adanceste, nu redeschide...
As vrea sa spun ca sunt fericita aici, sunt ce-i drept, dar doar la suprafata. Dar tot e mai bine decat acasa, acolo nu eram deloc. As vrea sa raman aici, sa incep o istorie noua, cu oameni noi care poate vor face niste rani mai dulci, ori poate mai interesante. As vrea sa raman aici. As vrea sa... offf ce greu e. Inspiratia bunicii mele... Nu a mai scris de mult in mine si asta ma oftica, ma indeparteaza de mine, de el. Nu ai mai scris de mult si vad ca spatiul gol lasat de tine se umple cu altii care scriu dar nu la fel de frumos ca tine. De ce sa renunti la acest sclav al tau??? Cu ce ti-a gresit? Nu lasa alti oameni sa ocupe spatiul tau, scrie in mine! :(( Plec acum.

Demult, candva, acum, maine...

De dimineata devreme a trebuit sa-mi infrang lenea si oboseala insuportabila si sa ma ridic. Trebuia sa fac ceva. Eram legata de niste deadline-uri si nu puteam inca o data sa aman lucrurile importante pentru viitorul meu. A trebuit, chioara de somn sa termin ceea ce ramasese nefinalizat de ieri si sa ma pornesc spre teluri inalte.
Pe strada, lumea "circula" cu intensitate si viteza. Eu, evident fiind in intarziere, eram si mai grabita...reuseam sa depasesc, ma impiedicam de unii, pe altii ii lasam sa ma depaseasca. Dar am ramas aiurita de toata fuga asta. Lumea intreaga se grabeste sa ajunga undeva, timpul nu ne mai ajunge, nimic nu ne mai ajunge, suntem atat de nesatui. Dar mie mi-a ajuns...mi-a ajuns timpul pe astazi. Astazi,dupa mult timp am simtit ca timpul nu m-a furat chiar atat de rau precum o facea pe vremuri. Inainte, venea hoteste dimineata, iar seara imi dadeam seama ca nu mi-a ajuns... Ei bine, astazi...m-am bucurat, am plans, am ras...si am socializat. M-am odihnit, am mancat destul si am baut destul...am iubit, am simtit iubirea, am privit, m-am minunat, ma minunez si acum, traiesc si acum fiece clipa,...impartasind...iubind...fiind trista, melancolica...simtindu-ma eliberata.,... traiesc in acelasi timp un tumult de sentimente care vin si pleaca la fel ca si caldura in corpul meu....care vine si pleaca... la fel ca si imaginea chipului tau de astazi...
Si ajung mereu la tine, mereu vorbesc despre tine iubitul meu, mereu mereu. Si cand tac inima vorbeste despre tine. Si cand dorm visele-mi vorbesc de tine. Si cand rad, sunetul e pentru tine.

A Christmas wish

Chestiile astea sunt mereu atat de ciudate incat nu te poti mira niciodata cum lumea se schimba exact in perioada Craciunului. Sunt multi care au tendinta de a fi mai buni, cauta cadouri pentru cei dragi, se bucura de luminitele de pe strazi si de pe blocuri, se bucura de colinde... de ce pe unii deintre noi, atunci, ne prinde melancolia? Sunt melancolica si visul meu de Craciun e sa fiu singura. As vrea sa pot inchide ochii si sa ma trezesc undeva pe un varf de munte...uitandu-ma la lumea ce sta la picioarele mele si la creatia Domnului care e atat de minunata... Anul acesta am aceeasi tendinta, dar ceva ma opreste. As vrea sa inchid ochii si sa ma trezesc pe un varf de munte undeva. Vantul rece sa-mi bata prin plete si sa fie stelute in genele mele. Sa ma bucur in continuare de creatia Domnului si sa-I multumesc pentru tot ce Mi-a dat...Iar in timp ce fac toate aceste sa vina el si sa ma prinda in brate sa ma incalzeasca. Sa ma prinda de mana si sa-mi sopteasca "Te iubesc!" As vrea sa-i multumeasca Lui pentru cat de mare e si de minunat. Pentru prima oara dupa mult timp as vrea sa fiu cu cineva de Craciun. Asta e dorinta mea de anul acesta. :D:D:D