Fila de ieri

Miros parfumul tau in continuare si simt cum incep sa imi tremure toate madularele.
Chipul tau nu vrea sa paraseasca lacasul mintii mele.
Inima incepe din nou sa imi bata cu putere si vreau sa plang.
Ajung pe punctul de-a incepe dar glasul tau ma opreste in gand.
Am facut o greseala mare, ca te-am dus acolo.
Trebuia sa te opresc inainte de a putea face ceva si sa pun punct.
Trebuia sa iti tai orice craca de sub picioare sa simti si tu caderea crunta.
Sa fugi acum de mine vei putea tu oare?
Chipul meu te va chinui in veci si-ti vei aminti de seara aceea.
Ma vei blestema plangand, crezand ca te-am uitat, te-am sters.
Iar eu voi plange singura si-n intuneric, vei sti tu oare?
Ca zambetul tau ieri l-am cautat si nu l-am gasit.
L-am cerut si nu mi l-ai oferit.
L-am furat dar mi-a scapat ca apa printre degete.
Lasandu-mi doar lacrimi in ochi si amaraciune pe buze.
Dar si tu mi-ai simtit parfumul, mi l-ai sorbit ca un nesatul.
Ai crezut tu oare ca iti va fi de ajuns ieri?
Dar si tu mi-ai furat un zambet si l-ai prins intr-o poza intunecata.
Vei descifra tu oare... amaraciunea buzelor?
Vei citi tu oare, simplitatea iubirii mele?
Vei reusi tu oare sa te saturi cu aceasta? sa-ti ajunga pentru timpul cat vei fi departe.
Azi ma ai... in poza din portofel ieri m-ai avut in brate...dar maine?
Maine vei fugi catre casa mea cautandu-ma dar nu ma vei gasi.
Maine vei plange amarnic langa portile in fata carora m-ai parasit.
Maine vei pleca fruntea si inima iti va bate cu putere.
Ma va cauta pe intregul pamant... dar va omite un singur loc.
Va omite inima ta chiar lacasul inimii tale, si va sti ea oare?
Va sti ea oare ca ma cauta zadarnic in alte locuri?
Va sti ea oare ca eu stau tot acolo unde m-am asezat la inceput...
Acolo eu voi sade pana la sfarsit.
Vei putea sa fugi, sa cauti sa ma inlocuiesti, sa alergi catre zori...
Sa mergi si sus, sa si cobori ...sa mergi acolo unde vei crede ca nu te voi putea urma..
Dar stii tu oare? Ca iubirea nu moare... ca ea va fi
Ca iubirea mea a fost ieri, este azi si va fi si maine..?
Vei sti tu zambarici, ca in ochii tai eu imi gasesc linistea?
Ca in surasul tau imi vad rasaritul chiar de e noapte
Ca ieri?
Ca in bataile inimii mele ai ascultat azi cantecul iubirii
Pentru tine ?
Iar parfumul tau, mi-a ramas intiparit in piele.
Iar sunetul rasului tau mi s-a scris in inima.
Iar sarutul tau e ca o palma langa buzele mele.
Mereu fierbinte, mereu acolo, mereu viu.
Dar ieri... ieri a trecut dar va veni si maine.

Fila de iunie!

O gasca buna de baieti se aduna zgomotos in fata blocului... se imping unii pe altii, il "capacesc" pe unul dintre ei, pentru ca "merita" si o iau la goana spre plaja. Cladirile din jurul lor isi pierd din forma. De la blocuri inalte ajung la cladiri maiestre, cu o arhitectura care iti fura privirea. Ei nu le observa, sunt atrasi doar de mirosul marii si gonesc, de parca aceea ar disparea in secunda urmatoare. Gonesc zgomotosi, cantand un "la multi ani" ragusit dar bubuitor totusi. Trec de parcarea aproape goala... [doar cateva masini isi faceau veacul pe acolo asteptand in liniste stapanii] ajung in parculet. Totul era minunat, parcul verde, fire places everywhere, briza marii, liniste, miros de gratar, si artificii desigur. Nimic nu le tulbura distractia tinerilor nostri. Cum ar putea fi posibil avand in vedere faptul ca unul dintre ei imbatranise cu inca un an??? Dar cuplurile ce isi cautau iubirea pe nisipul ud se oprira. De parca iubirea inceta odata cu zgomotul crescand al acelor tineri. Nimic nu-si mai avea valoarea initiala, trebuiau sa se fereasca acum de priviri curioase, trebuiau sa caute in liniste iubirea ca nu cumva sa vina altul si observand-o primul sa le-o fure... Si totusi, somnul fura pe oricine. Iar noi, noi eram de mult intinsi pe nisip. Simteam cum apa ne atinge degetele de la picioare, ne incalzea, iar tremuriciul ne cuprindea pe amandoi. Erai timid, nu vroiai sa ma lasi sa te sarut. Era devreme pentru asta. Era tarziu pentru a ma opri. Te-am sarutat si tremurai. M-ai cuprins cu bratele-ti fierbinti, m-ai sarutat, ai inceput sa imi atingi pielea fierbinte, cu miscari calme, simple... incercai sa ma linistesti si reuseai. Fiecare atingere a ta imi aducea un fior rece, care ma stingea. Nu regretai ca m-ai dus acolo, chiar si cu zgomotul care se pierdea usor printre soaptele noastre, chiar si cu lumina deranjanta care palea odata cu aparitia lunii pe cerul instelat. Nu regretai regasirea noastra. Ma iubeai cum stiai tu mai bine. M-ai strans in brate tremurand, curand si eu.
Tie!

Fila nou nouta de iunie

timpul s-a scurs si e aproape gata... suntem aproape acolo. Ganduri nu mai sunt, vise nici atat...speranta moarta de mult.
Cusca s-a deschis iar leii sar cu avant pe mine... Incepe sa ma muste de obraz, dar muscatura pare un sarut. Cu ghiarele ma zgarie pe spate, dar parca el mangaie suav. Se urca pe mine, incepe sa isi linga prada, o pregateste, dar mi-e imi par dovezi de dragoste. Timiditatea nu exista, ci doar un val care te tine departe de lume, te ajuta sa te ascunzi, iar cand prinzi curaj, valul se duce, pica... Atunci vedem si noi ce sade dincolo. Eu am vazut. Am simtit. Am auzit.

Azi noapte

... am avut un vis ciudat... nu mai tin minte cine anume imi cerea, dar i-am scris o poezie... o strofa de fapt... dimineata m-am chinuit sa imi amintesc exact dar nu am reusit... :| strange.,,
Ufff... cata distanta, cat timp pierdut ... cate goluri...nu-i asa? Am avut unele impedimente, nu am mai reusit sa scriu. Tara asta nu e toata pe dos... mai are si lucruri bune.. De exemplu lumea venita din exterior si stabilita aici.. :d Da, Izmirul e minunat ... ca si lumea cu care am petrecut acolo... In sfarsit nu m-am simtit atat de singura si parasita de lume. E foarte curios... El a avut grija, stiu sigur.

Luna asta am foarte multe de facut, proiecte, scenete, intalniri, conferinte... ufff...multe multe... apoi... ma asteapta Cipru, fratele meu... abia astept... dar cel mai mult astept sa ajung acasa, ca apoi sa fac pregatiri sa plec din nou... sentimentul e unul ciudat dar simt ca nu pot prinde radacini, nu acasa.. :) oricum... visul zboara din ce in ce mai departe, si versurile pe care le-am scris se sterg ca un curcubeu dupa ploaie...
In aceeasi directie.... ;)

O tu dragoste

O tu dragoste angelica

Cu chipul tau de scut de soare mult prea ars

Iar sangele curgandu-ti cu-avant in obraji

Sa vii usor sa ma-nconjori aici si-acum

Cuvinte pline de amor sa-mi spui.

Curand in noapte sa ne pierdem amandoi

De sirieni fugind

Si s-asteptam un soare sumbru noi vioi

Cu sangele ce viu reflecta visul nostru-mpreunat

Ce cu regret cerurilor s-a alaturat…

O tu dragoste angelica ce vrei aici sa fii

Sau sa ma ai la tine-n pat intinsa, goala

Cu parul negru-mprastiat pe perna moale

Cu ochii stinsi de vremuri lungi away from you.

Cu inima imprastiata, bucati pierdute-n vant

In zbor de vulturi-nfometati,

In rauri de cuvinte imprastiate,

In raze de franturi de inima pierdute, furate, vanate, secate…

Tu sa ma ai…

Wounded bird...

I am like a wounded bird cuz I'm hurt. Everybody is waiting for me to do something, everyone believes that they can have something from me, they try to steal everything piece by piece. First was my heart, and after that my mind, and now my consciousness. Take everything from me, take it all I don't even care. You have the power to destroy me , you have the power to lift me up, you have the power. Just fuck you very very much [as the song says].

From Turkey again, to you!!!

Din Turcia din nou

Luni, 7 martie 2011

Din pacate aici este blocat blogerul…nu pot posta nimic, dar cred ca voi apela la cineva de nadejde sa ma ajute si tot va voi tine la curent. 
…
Te ameteste cruntul vant… Ma ameteste, sunt doborata azi mai mult ca niciodata. Copilul din mine care a ras pana acum, alungand tot ce e nasol in viata, copilul care stia sa se bucure de jucarii s-a trezit oarecum la realitate si stii cum, nu ca orice alt copil, crescand odata cu trecerea anilor, dar ca un fluture care de azi si pana maine e altceva… copilul din mine azi e treaz si vede tot raul din lume. Vede ca nu toate se leaga, vede ca nu totul e perfect asa cum vroia sa creada. Nu mai vede jucariile ci doar bucati din jucarii, caci le-a rupt de nervi si de durere. Nu e nimeni aici care sa ma raneasca mai mult ca tine. Si nu, nici macar tu nu esti vinovat in povestea asta, ci doar copilul care a fost copil prea mult timp… fir’ar… poate ar trebui sa fac acel ceva lucru.. si sa nu mai vorbim, sa nu ne mai vedem, sa nu mai stim nimic unul de altul dar stii, nici asta nu ar ajuta, caci vesti despre tine ajung la urechea copilului de prin alte parti, prin alte mijloace si tot ajung… si tot ranesc.,,. Si fir’ar ca nu am incetat niciodata… Copilul are ocazia sa se joace zilele astea… astrele ii dau sansa sa fie fericit poate chiar si pentru cateva clipe dar nu poate face asta, caci e treaz… acum nu mai e copil… ci un om matur, mare care vede… ochelarii de jucarie prin care vezi mii de animale colorate sau soare si curcubeu dintr-o data s-au transformat in niste ochelari prin care copilul vede realitatea. Realitatea crunta care ii descopera intr-un final o pedeapsa… pedeapsa data de El, caci prea mult timp a fost frumos si s-a jucat copilul, si chiar uneori , in momentele de luciditate se gandea ca e mult prea ciudat ca nu a primit nicio pedeapsa in schimb, nu totul e frumos. Si uite ca azi… pedeapsa a venit.. si off cat e de dureroasa… nu am crezut niciodata ca va fi asa dureroasa… am trupul plin de rani acum… cum e scris in cartea aceea, si lumea care ma atinge pana si cu o privire imi provoaca durere. Azi am evadat din cusca mea de cristal si ma doare… nu mai e nimic care sa ma protejeze de toti si de toate… sunt un inger… un inger care si-a primit pedeapsa si e trimis pe pamant unde sufera … oh Doamne…cat doare… fir’ar… Evadare… evadare… evadare..