Nu stiu ce am in ultima vreme, cert e ca nu sunt in apele mele. Va intrebati, probabil, de ce aceasta denumire: "Taraste-te ca meriti!" .. poi pentru ca asta simt ca mi se spune. Nu am sentimente dragute (desi spusesem chiar zilele trecute cuiva, ca am descoperit secretul de a fi indragostit mereu si, deci, vesel mereu), ba chiar ma razvratesc impotriva tuturor. Nu e normal sa simti asta in plina sarbatoare. Nu mai am cheful ala nebun de viata si nici macar de a-i vedea pe cei mai dragi mie. Nu-mi doresc sa plec acasa, stiu ce ma asteapta, stiu cat ma voi chinui singurica si, anul acesta parca as vrea sa fiu egoista. Parca as vrea sa imi ofer mai mult. O fi haina noua de care imi vorbea cineva. Nu cred ca vreau sa ma imbrac cu ea dar mi se pune pe umeri si ma simt obligata sa fac in asa fel incat sa o merit. Nu schimb nimic din mine, iubesc in continuare cu aceeasi intensitate, ador la fel de puternic... dar toate astea sunt direct proportionale cu durerea pe care o simt. Cu cat iubirea creste, cu atat creste si durerea. Nu puteti intelege oricum. Nu sunteti aproape de sufletul meu. Nu este nimeni aproape, exact, nici macar tu. As fi crezut poate... ca ai fi...dar mi-am demonstrat contrariul.
Ma tarasc din nou pentru ca nu am invatat sa imi tin in frau sentimentele. Pentru ca ma simt ranita usor si de oamenii pe care ii iubesc cel mai mult. Pentru ca simt o gelozie iesita din comun desi nu ar trebui. De asta trebuie si merit sa ma tarasc. Sa fiu ca un vierme nenorocit care curata pamantul. Un vierme ce merita sa fie calcat in picioare. Asta merit atata vreme cat nu pricep ca iubirea nu cunoaste gelozie, nu cunoaste ura, nu se razvrateste. Asta merit si o primesc cu bratele deschise.
Pentru voi, cei care cititi, si care veti trece zilele astea pe langa mine, lasati-ma pe jos, nu va chinuiti sa ma ridicati, nu mi-ati face un bine. Lasati-ma sa imi gasesc propriile forte si sa ma incred in cine trebuie. Nu ma luati in seama si fugiti chiar, de puteti, lasati-ma...lasa-ma! (Nu merit oricum.)
Ma tarasc din nou pentru ca nu am invatat sa imi tin in frau sentimentele. Pentru ca ma simt ranita usor si de oamenii pe care ii iubesc cel mai mult. Pentru ca simt o gelozie iesita din comun desi nu ar trebui. De asta trebuie si merit sa ma tarasc. Sa fiu ca un vierme nenorocit care curata pamantul. Un vierme ce merita sa fie calcat in picioare. Asta merit atata vreme cat nu pricep ca iubirea nu cunoaste gelozie, nu cunoaste ura, nu se razvrateste. Asta merit si o primesc cu bratele deschise.
Pentru voi, cei care cititi, si care veti trece zilele astea pe langa mine, lasati-ma pe jos, nu va chinuiti sa ma ridicati, nu mi-ati face un bine. Lasati-ma sa imi gasesc propriile forte si sa ma incred in cine trebuie. Nu ma luati in seama si fugiti chiar, de puteti, lasati-ma...lasa-ma! (Nu merit oricum.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu