Fila de noiembrie

Cum lucurile nu sunt exact asa cum par a fi, tot si asa si noi nu suntem asa cum ne lasam perceputi de ceilalti. Visam, dar nimeni nu stie ce visam, iubim dar nimeni nu stie cat si cum iubim, poate nici pe cine, uram... iar subiectul acesta nici macar nu necesita completari. Suntem diferiti de cei de langa noi dar foarte similari, caci ne ascundem. Nu ne lasam descoperiti. Nimeni nu ne poate cunoaste in profunzime, nici macar noi.
Sunt ca o carte deschisa... cand tu suferi, parca tii in mana o pana, o inmoi in cerneala de cea mai buna calitate si incepi sa scrii in acea carte...care sunt eu. Cerneala e una superioara, si foarte misterioasa. Nu s-a gasit inca o solutie care sa o poata dizolva si nici una care sa o poata acoperi, asadar ea e permanenta, se fixeaza bine, bine si nu mai poti scapa de ea. Iar tu scrii, iti scrii durerea, iti scrii patimile si iti scrii dorintele. Iar eu le simt, le percep ca si cum ar fi ale mele. Umblu, gandindu-ma la aceleasi lucruri la care te gandesti tu. Respir, iubind aceleasi lucruri pe care le iubesti si tu. Visez la aceleasi lucruri, ba chiar si urasc aceleasi lucruri. Sufar cand tu suferi, zambesc cand si tu o faci, rad la cele mai bune glume ba chiar si la cele proaste doar pentru ca in acel moment tu imi scrii o bucurie. Preiau toate sentimentele tale si pana de curand nici nu realizasem acest lucru. Pana de curand nici nu stiamca suntem suflete "pereche". Ca tu imi descrii starea prin ceea ce tu esti. Cum e, oare? Tu stii de influenta ce o ai asupra cartii tale. Tu, oare, stii ca tot ce scrii ramane scris pentru totdeauna? Tu stii ca punand acea pana pe foile acelea dai nastere unei noi fiinte care nu mai e stapana pe sine? Cu siguranta! Iubesti tot ceea ce creezi. Iubesti suferinta si o scrii, iubesti sa vezi ca ma transformi. Iubesti sa fii creator. Unul odios. Unul care nu-si compatimeste creatia pentru cat de mult sufera. Un creator crud, asta esti. Un dumnezeu fara mila, dar oare asta nu te face doar un zeu??? Dumnezeu e iubire dar tu... oare tu ma iubesti? Oare tu vrei sa impartasesti toate astea cu mine pentru ca ma iubesti sau pentru ca te iubesti pe tine? Scrie! Scrie pana cand cerneala va seca in calimara. Scrie pana cand inima ta va seca si ea iar sentimentele nu vor mai avea salas. Scrie pana cand ... Pana cand? Ce vei face cand lumea va descoperi acea solutie pentru cerneala ta? Ce vei face cand eu o voi folosi pentru a ma descotorosi de povestile tale? Ce vei face cand vei vedea ca esti un biet creator care nu e in stare sa dea viata creatiei sale? Ce vei face iubitul meu atunci? Vei arunca cartea? Vei rupe filele... Ma vei distruge... ma vei sterge, ma vei abandona tu nestiind ca acea cruda destinatie pe care tu mi-o creezi e cruciala pentru mine...e necesara. Dar tu??? Tu ce vei face?