Iubitul meu!

Buna!

Am primit vestile de la tine. Cand le-am vazut m-am bucurat dar nu a durat prea mult. In niciun caz nu vreau sa te simti tu prost pentru suferintele mele... Acestea sunt ale mele, exclusiv. Cum am mai spus, le accept si ma definesc. Tu ma creezi, tu ma definesti asa cum doresti. De fapt ma definesti asa cum esti si tu. Iar daca tu suferi e si normal ca in creatiile tale sa reiasa acest lucru. Si totusi sunt o fiinta minunata, si asta tot datorita tie.
Ma intristeaza gandul ca tu nu esti bine. Ma intristeaza gandul ca inca suferi din cauza ei...Oare de ce nu esti si creatorul ei, sa-i poti oferi lucrurile pe care mi le oferi mie? Ar fi oare mai bine? Banuiesc ca da. Te-ar iubi atunci asa cum o fac eu. S-ar bucura sa te vada fericit si ar face orice pentru a obtine acest lucru. Ar trebui sa intervin, as vrea sa pot interveni sa o fac sa realizeze ce are langa ea. Si totusi de ce as face asta cand as putea sa te iau pe tine de langa ea, sa te fac al meu? Nici asta nu e posibil. Nu ar mai fi la fel. Tu nu mi-ai mai oferi ce imi oferi acum si nu stiu daca ar fi bine. Te pastrez asa. Dar vino la mine iubitul meu, te pot ajuta cumva. Vino doar!