Fila de toamna [...]

Conversatia de data trecuta nu ramasese neterminata.
Te-am intalnit ieri, atat de repede mi-ai raspuns... Eram langa tine, conversatiile banale si-au reluat cursul. Nici nu-mi pot aminti despre ce anume am vorbit. Dar am vrut sa-ti spun ca te-am visat. Eram in tramvai, destinatia era necunoscuta. Ne era interzis sa stim unde vom merge, stiam doar ca trebuie sa ajungem undeva. Nici macar nu ma priveai in ochi. Privirea ta era atintita inainte, parca incercai sa surprinzi nu stiu ce accident, sau nu stiu ce moment intim din viata celor din fata ta. Vroiam sa-ti spun ca te-am visat. Am incercat sa te ating, dar m-am abtinut, mi-era frica sa nu te ranesc printr-o simpla atingere. Am tusit putin, cu speranta ca poate te vei uita in directia mea pentru a-ti putea sopti ca te-am visat. Dar nu ai facut-o. Am scos un sunet mai ciudat crezand ca, poate de aceasta data ma vei auzi, dar din nou nimic. "Psst!" Din nou nimic. Am ramas dezamagita pe scaunul din tramvai. O faceai intentionat, nu vroiai sa afli de la mine un lucru pe care deja il stiai. Si m-am trezit din nou. Probabil acesta a fost modul tau de a-mi raspunde la mesajul anterior. Ai scris din nou in cartea ta, asa-i? Dar de data aceasta nu ai scris nicio suferinta, nicio bucurie, de fapt nu stiu ce ai scris..probabil ca te gandesti la mine...probabil ca ti-e dor sa ma vezi. Ai reusit. M-ai vazut, eram langa tine dar nu mi-ai permis nicio apropiere.. Se merita oare? S-a meritat?