Fila de nostalgie

Acum as vrea sa fi fost doar eu pe-atunci.
Acum as fi vrut sa fi avut inima intreaga, sa ti-o pot oferi. Au trecut anii pe langa copil, acesta a crescut, s-a facut mare si frumos dar... Exista un dar... copilul are inima bucati. Si ar fi vrut sa iti ofere o inima intreaga, o inima plina, fara petece, fara bucati de alta culoare... Cam imposibil, mi-ai deschis ochii Tu, si azi ma gandesc ca imi vei primi inima chiar si asa. Ma gandesc la reparatii inutile, trebuia facut un singur lucru, trebuia sa-ti fi vorbit cu sinceritate de fiecare data. Trebuia sa-ti fi povestit de prima cazatura, de prima palma, primul pumn. Trebuia sa-ti fi povestit de viclesuguri, de ascunzisuri, de taceri si de rusine... Toate trebuia sa ti le fi spus. Oare ce ai fi raspuns la vederea canii sparte cand eram copil? Oare ce ai fi facut cu gaura din perete, cu pata de pe covor... cu lustra sparta si cutitul ingropat? Ai fi peticit aceste greseli sau ai fi chemat un meserias care sa refaca totul cu minutiozitate, un mester care sa fi reinnoit totul... Cred ca asta ai fi facut, stapanul inimii mele. Dar mi-a fost frica sa ti le spun, mi-a fost frica sa te caut si sa recunosc ca eu, cand eram copil, am spart cana, am varsat pe jos, si am gaurit peretele. Am crezut ca ma vei certa si nu vei mai avea incredere in mine, asa ca mi-a venit intr-ajutor un muncitor de rand, un salahor care a carpit greselile mele. Asa am ajuns cu inima peticita... nu a stiut salahorul sa o refaca, ba mai mult, a stricat-o. Maine in schimb imi vand inima, maine vreau sa o dau, dar inainte de toate voi veni la tine sa te rog sa o refaci. Voi veni la tine sa imi aranjezi inima ca sa pot scoate bani frumosi pe ea. Ar fi pacat sa o dau ieftin, fara sa obtin si eu ceva. Deci asteapta-ma maine... Nu voi intarzia. In noaptea asta ma rog sa nu se rupa de tot. ;) Dar cutitul...? Of, cutitul.