Ciudat cum trece timpul. Ciudat cum trec toate, de fapt nimic nu ramane, totul se duce. Se duc clipe, se duc ani, se duc frunze din copaci, se duc fluturi, se duc panze... se duc si tot se duc. Ramane ceva oare? Ramane putin peste timpul prevazut dar doar in amintirea celui care a trecut pe acolo si a luat in viata sa acelea. Ramane in mine fluturele vazut ieri si frunza pe care am calcat care probabil nu mai e acolo. Ramane in mine panza paianjenului de ieri... dar dupa ce trec si eu... nu va mai ramane nimic. Sau va ramane inca putin in cel ce il va vedea azi, sau maine, sau mai incolo... dar dupa ce va trece si el... nu va mai ramane nimic. Dar din parfumul ce dimineata atinge pielea mea, ce ramane? Ramane el oare, intiparit in mintea cuiva? Ramane el intiparit in inima celui care ma iubeste in ascuns? Si cat ramane oare? Il va pastra acela pana si dupa ce sentimentele lui pentru mine se vor duce? Se va ridica dimineata si deschizand fereastra camerei sale, va simti in adierea proaspata a vantului de afara, si aroma dulce a pielii mele. Isi va aminti cand impreuna ne plimbam pe aleea pustie, cot la cot, fara sa ne vorbim...si trecand adierea vantului peste fata sa, inchidea ochii sorbind nesatul aroma dulce a pielii mele. Isi va aminti acestea si din nou va inchide ochii incercand sa dea viata amintirii. Dar eu nu voi mai fi, pe pamant sau doar in patul lui. Nu voi fi eu aceea care se va ridica fosnind, si se va apropia de el usor disturbandu-i visul. Nu voi fi eu aceea care il va imbratisa si ii va saruta fruntea, ori obrazul, ori buzele. Dar el va inchide ochii si ma va simti cum ii sarut inima. Ii va fi de ajuns, va fi suficient, inima ii va sari din piept. Buzele ei ii vor atinge fruntea in acelasi timp in care inima mea ii va atinge inima, iar el va tresari, se va umple de bucurie si sa va intoarce sa o imbratiseze pe cea care l-a sarutat. Dar nu voi fi eu aceea, ci va fi ea. Iar eu voi pastra amintirea melcului prins de lemnul foisorului din curte. Eu voi pastra doar bataile inimii lui si privirea. Iar zambetul i-l voi fura... il voi avea pe buzele mele, il voi folosi sa cuceresc alte inimi dedicate lui, si le voi pastra pentru mine. Ii voi fura zambetul pentru a ma hrani din el ca paianjenul de ieri, care isi savura cu nerabdare prada capturata cu usurinta. El isi foloseste plasa... eu ce am folosit...? Viclesugul? Cumva te-am inselat sa imi imprumuti zambetul prin cine stie ce metoda parsiva si acum refuz sa ti-l inapoiez? Daca e asa... atunci ti-l voi da, il vei avea...dar de fiecare data cand vei zambi iti vei aminti de mine. Asta vrei? Sau poate lacom, tu mi l-ai vandut si ai facut sa para ca ti l-am furat. Te-ai jucat? Te joci? Te indragostesti? :)) asta nu-si are locul aici. Am inceput prin joc si am sfarsit indragostit de tine. Dar nu ai sfarsit, ci doar ai inceput... Pastreaza parfumul meu. Pastreaza gustul meu. Pastreaza pentru ca timpul sa nu invinga, pentru ca la final sa spun ca am trait in altii mai mult decat in mine...
p.s. poza realizata de Valentin Sabau. ;)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu