Postare "din nou"

Ma ai la mana!
A rasarit soarele intr-o dimineata cand
el se gandea cum sa scape de mine.
Iar soarele i-a luminat gandurile si
a gasit si solutia. Mi te-a prezentat pe tine.
Un timp zbuciumat, la naiba, ce-am avut
mereu vorbind cu tine, mereu cercetand
cumva de ma iubesti ori te joci si
chiar doresti sa iti bati joc de mine.
Pentru tine n-am mai fumat, n-am mai baut,
la boala vicii nesimtite, ma cutremur cand aud,
ma cutremur cand visez si ma sperii cand te vad.
Ti-am cerut o data, ti-am repetat deseori
si-am asteptat cu nerabdare un raspuns real.
Erau asteptari false, n-aveau rost acum
ca doar deh... noi radem glumim, nu-ntindem coarda.
Nu sarim gardul, nu avem sanse sa ne iubim.
Dar daca uitandu-te in inima ta plina,
castelul in paza cui este incredintat?
Nu vreau raspuns caci stiu deja, dar
a cui e camera de pret, a doua dupa ... dupa?
De e a mea, te rog atunci sa vii, vino!
De vrei sa fie mereu a mea, atunci vino!
Daca vei fi capabil sa imi spui si tu:
"sunt absolut fascinat de tine ca femeie
esti prea tare [...] adica din cate am vazut
pana acum , tu ai invatat foarte repede
niste lucruri pe care foarte multe femei
nu le pot intelege" ramane doar un daca.
Dar daca tu mi-ai zice candva:
"daca as avea cum te-as lua de sotie
chiar si maine seara [...] si ti-as da
tot ce poate fiinta mea mai frumos"...
Daca? Tu zici ca as fugi, tu crezi ca
as muri, as disparea, te-as lasa.
Tu crezi asta si nu intelegi inima mea
nu citesti in ea.
Ma ai la mana,
M-am deschis singura, am parasit
de bunavoie si nesilita de nimeni castelul
l-am lasat la voia intamplarii iar el...
el ti-a dat voie sa intri sa faci ce vrei.
Dar TU ce faci? Ce alegi sa faci?
Ramai sau pleci, lasi totul in paragina
pana cand stapanul se va intoarce
si gasind totul asa, se va-ntrista
si va scoate de pe piata castelul.
Il va ascunde ochilor si il va sigila
bucurandu-se singur de minunile
din interiorul sau, de culori si de
de adierea parfumului ei, al meu.