Fila..

[Scoate-ti masca de pe fata, esti doar tu cu tine insuti; inchide ochii spre a nu vedea, uita ceea ce te-au invatat altii, anuleaza-ti ego-ul si cufunda-te in abisul din interiorul tau. Acolo stai mut si surd si crede cu toata taria in ceea ce simti, deschide-ti sufletul pentru ca floarea adevarului sa poata inflori in inima ta. Numai asa vei deveni om.]

Asa ar trebui sa facem si noi. Uita efectiv de ceea ce esti si simte. Simte cum lumea din jurul tau e inofensiva, ea nu te poate atinge, nu te poate rani, nu poate ajunge la tine, la mine, la noi. Nu ezita sa faci ceea ce simti. Eu inca din momentul in care te-am cunoscut am stiut ca vei ocupa un loc special, si chiar asa este. Rau nu-mi vei putea face si nu inteleg de ce majoritatea dintre voi nu puteti intelege acest lucru. Atunci...cand nici macar nu stiam ce e cu tine, nu cunosteam nimic, absolut nimic, am facut multe nebunii. Am inregistrat niste ganduri. Mergeam efectiv prin parc si gandindu-ma la tine dar neputand sa-ti vorbesc ti-am inregistrat ceva. Iti voi trimite. In seara asta iti voi scrie un mail si voi atasa acea inregistrare. De fapt, nu stiu ce voi scrie mai exact dar inregistrarea o voi trimite.

In seara asta mi-a placut sa vorbesc cu tine mai mult ca niciodata. Te-am simtit altfel. Da, urasc toate argumentele solide care ma tin departe de tine, dar mirarea a fost sa vad ca si tu le urasti. Nu stiu motivul tau, dar il pot banui, iar ceea ce banuiesc imi place. Imi vei spune?

Eu ti-am spus in nenumarate randuri ca te vreau, dar nu m-am gandit niciodata daca este un sentiment reciproc. De fapt, mi-a trecut prin minte acest gand dar l-am alungat repede pentru ca riscam sa aflu ceva ce nu imi placea. Si nici acum nu mi-ar place sa aflu contrariul, ca nu, ca iti sunt oarecum indiferenta. Ca nu te-ar durea absolut deloc sa nu ma ai, sa nu fiu macar o data in bratele tale. E asa?

Ma poti pune cu boticul pe labe destul de usor, dar eu renunt greu. Sunt lucruri la care am renuntat destul de usor asta demonstrand ca nu tineam mortis sa le am, iar faptul ca la tine nu renunt spune ceva, e un semnal de alarma. Nu pentru tine, ci pentru mine. Nu e o obsesie ci o pasiune. Iar singura modalitate de a ma pune total cu boticul pe labute e sa imi spui ca nu iti pasa, ca eu nu contez deloc, ca nu iti trec nicidecum prin minte, ca-ti sunt indiferenta, caci mai presus de toate lucrurile, eu pot fi usor ranita in orgoliu. Si nu, nu ma voi razbuna, nu voi actiona nesabuit, nu obisnuiesc sa sar la gatul victimei, sau celui care m-a ranit, ma ameninta. Sunt pasnica, voi pleca usor in ascunzisul meu si imi voi linge ranile adanci, iar in ceva timp voi iesi la fel de stralucitoare. Deci, daca iti faceai griji in aceasta privinta te inselai, nu trebuie.

Incalca orice ratiune, calca in picioare totul pentru o clipa si vino. "Nimeni va sti!" Sa sarim tot zidul, sa-l daramam in totalitate pastrand totusi aparentele. Nu va sti nimeni. ;) Doar noi doi. Iar dupa vom fi veseli, senini. Eu mai senina. ;))

Vino!
Tie, FRUCT PERMIS!

ps...este timp!